”Am două oferte din Arad, două din Caraş Severin, dar în principiu doresc să rămân la Murani”. Raul Costescu, golgeter în Divizia D Timiș cu 30 de reușite pentru ocupanta locului 15

Născut în anul 1988 în Timişoara, Raul Costescu a început fotbalul la vârsta de 7 ani, la UMT, unde primul său antrenor a fost Petre Ivaşcu, iar apoi Trandu, Steop, jucând 2 ani la seniori, la cârmă cu Tavi Popescu şi Tică Andriaş. De şapte ani la ACS Murani, cu care a promovat în liga a V-a iar apoi și în divizia a IV-a, ascensiune în cursul căreia devenea golgeter al Campionatului Judeţean cu nu mai puțin de 50 de reușite, Costescu a izbutit din nou să fie principalul marcator al întrecerii, de astă dată în ”D”. În cele 34 de etape a jucat numai 19 meciuri, în care a marcat de 30 de ori, de trei ori semnând câte un hattrick, cu echipele din Ciacova, Gătaia şi Şag. Și a mai izbutit și cinci ”duble”. Un-doi cu Costescu…

I.C.: Felicitări! În sezonul care s-a încheiat ai fost primul în clasamentul golgeterilor din liga a IV-a…

Raul Costescu: ”Vă mulţumesc, dar în primul rând acest succes se datorează colegilor mei, care m-au ajutat de am reuşit această performanţă, şi cu ajutorul lui Cornel Brici şi a antrenorului Cosmin Sîntean, care au avut încredere în mine”.

I.C.: Cei de la AJF Timiş te-au sunat pentru a te felicita? Și te simţi frustrat că nu ai primit un premiu din partea forului judeţean?

R.C.: Nici vorbă de aşa ceva, nu am primit nici un telefon, dar eu nu am jucat pentru premiul lor, poate că nu au fonduri… Am jucat pentru echipă.

I.C.: Care a fost cel mai dificil meci în care ai jucat în 2017-2018? Dar cel mai frumos?

R.C.: Cel mai dificil meci a fost cel din etapa a VIII-a, acela cu cei de la CSM Lugoj II, chiar la noi acasă. După ce am marcat eu, am egalat la unu, parcă am fost urmărit. Iar după câteva minute am fost lovit cu cotul în plină figură de un adversar, arbitrul însă nu a luat nici o măsură. După acest meci am stat 10 etape, fiind indisponibil, am fost operat. Iar cel mai frumos a fost acela de la Gătaia, cu Progresul, când am marcat trei goluri şi am câştigat cu 6-4, după ce am fost conduşi cu 2-1 la pauză.

I.C.: Cum ţi s-au părut arbitrajele din acest eşalon, ţinând cont că ai fost în teren în 26 de etape?

R.C.: Sincer să fiu, am avut arbitraje foarte bune în retur, cu excepţia celui de la Făget, când am fost egalaţi în minutul 95 din 11 metri, eronat acordat de arbitru. Dar şi arbitraje proaste în tur, nu mai are rost să le amintesc. Însă este bine că nu am retrogradat! Cu toate că am avut ca obiectiv clasarea în primele 10 locuri din D.

I.C.: Bănuiesc că jucătorul cu care te înţelegi cel mai bine din echipă e Argatu…

Argatu și Costescu

R.C.: Este într-adevăr Stelian Argatu, atât pe teren cât şi în afara lui. Este un adevărat frate pentru mine, m-a ajutat şi la bine, şi la rău, mai ales atunci când am suferit mult după accidentarea din meciul cu Lugoj.

I.C.: Vei rămâne în continuare la Murani?

R.C.: Nu ştiu ce să vă răspund… Este o întrebare foarte grea, am patru oferte. Două din Arad şi două din Caraş-Severin. Dar în principiu doresc să rămân la Murani.

I.C.: Ultima întrebare, despre Campionatul Mondial. Cine crezi că va câştiga titlul şi cum ţi se par meciurile de până în prezent?

R.C.: Au fost meciuri foarte bune, acel meci Portugalia – Spania, dar sunt şi meciuri slabe. Îmi doresc să câştige titlul Belgia!

– Mulţumesc şi baftă la oferte!

 

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt + = 17

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: