Aniversare de 99 ani a Politehnicii sportive, stricată cu mult zel: numeroși jandarmi și trupe de intervenție blochează intrările spre ”Știința”, fanii viola pe dinafară. Momentul aniversar din ”Unirii”, sub acțiunea în forță a Jandarmeriei și trupelor speciale. Societatea Sportivă Politehnica Timișoara: ”Condamnăm ferm pe această cale lipsa de tact și excesul de zel al forțelor de ordine într-o situație ce nu prezintă nici un risc”

În draconica impunere restrictivă a interzicerii spectatorilor și suporterilor în tribune la evenimentele sportive, interzicere fără pic de justificare științifico-medicală sau de orice altă natură, astfel încât lumea arenelor a ajuns să nu mai poată asista la meciuri ale favoriților de 9 luni încoace, semnificativa aniversare de astăzi a 99 de ani de sport studențesc sub egida instituției Politehnicii timișorene constituia un eveniment de suflet cu atât mai mult așteptat de iubitorii de alb-violet, un moment de sărbătoare și celebrare a unei îndelungate istorii intrând în anul centenar, dar și un licăr al speranței pe post de lanternă călăuzitoare în contextul unei toamne fără posibilitatea accesului iubitorilor sportului la jocuri. Le-a fost însă răsucit pumnalul în inimă susținătorilor viola, momentele omagiale de la ”Știința” și din Piața Unirii fiind blocate respectiv spulberate de Jandarmerie și trupe de intervenție la stadion, speciale pe piatra cubică, reflexie a cruntei realități că România este ostracizată din martie în chingile unei dictaturi pseudo-medicale sub cele mai false pretexte, pură inginerie socială la scară planetară cu diverse fațete, ca probă de microfon și de testare a reacției maselor în perspectiva odioasei tiranii viitoare impuse de oculta satanică mondială omenirii pe care o posedă. La ceasuri sfinte, ale Zilei Naționale a României, ale unor repere sportive de suflet în bolta peste secole cu emblema Politehnicii în piept, ale acestui Decembrie veșnic însângerat și îndoliat în Timișoara, ale Sfintelor Sărbători de Crăciun, românii sunt constrânși prin condiționare a nu-și mai putea împărtăși reciproc simțămintele firești și naturale ale trecătoarei existențe umane pe pământ, a nu mai putea rezona colectiv în cuget și simțiri, opreliști fără absolut nici o legitimitate în raport cu drepturile și libertățile constituționale ale cetățenilor acestei țări, violate fățiș și sistematic. Inclusiv în sport, hărțuit în captivitate. Înfiriparea tiraniei este tot mai evidentă prin tot mai multe cazuri elocvente iar ceea ce a fost lumesc și de viață nu se va mai întoarce niciodată în noua ordine declanșată pe față în acest apocaliptic 2020. Deși cotidian de sport, Sporttim se autosesizează și vizavi de această ultimă călcare în picioare a omului pașnic de rând și va demara publicarea unei serii de alte consemnări ale realității factuale obiective de actualitate din afara lumii arenelor, bazate pe documente inclusiv oficiale și în orice caz cu parafă științifico-medicală, cu surse verificabile de pe cele mai competente și pertinente trepte ale profesionalismului la nivel global, care deconspiră dictatura pseudo-medicală Covid-19 și demască implicit manipularea de la A la Z din ”narațiunea oficială” servită zilnic publicului neavizat, aspecte fundamentale și de mare interes care tocmai de aceea nu sunt deloc diseminate în mass-media din România, rol asumat în condițiile în care omiterea unor vitale informații cheie din spectrul știrilor mediatice este voită și înadins, în ideea țintuirii populației cât mai departe de adevărurile imediate de peste hotarele patriei, tocmai pentru a fi mai lesne controlată în propria țară. Deși nu par a avea la prima vedere nici cea mai mică legătură, întinarea evenimentului aniversar al sportului studențesc de pe Bega și contextul totalitar mai larg cu care se confruntă segmente tot mai ample ale societății civile au în fundal aceeași mână lungă a executanților implementării resetării urzite din umbră de influenții fără chip. Mai jos, luarea de poziție a Societății Sportive Politehnica Timișoara față de cele întâmplate vineri seară…  

Societatea Sportivă Politehnica Timișoara a luat atitudine față de stricarea în această seară cu mult zel de către forțele de ordine a aniversării împlinirii a 99 de ani de sport studențesc ”polist” sub însemnele instituției de învățământ superior tehnic:  

”4 decembrie este o zi de referinţă în istoria Politehnicii şi implicit a Timişoarei.

La fel ca în fiecare an, susţinătorii clubului nostru marchează acest eveniment în mod special. Manifestări asemănătoare s-au desfăşurat în anii trecuţi inclusiv pe malurile Canalului Bega, sau chiar pe stadionul Știința, fără a se înregistra niciodată incidente neplăcute.

Anul acesta, clubul nostru, împreună cu suporterii, au dorit să marcheze cei 99 de ani de la înfiinţarea Societăţii Sportive Politehnica Timişoara pe propria arenă, stadionul „Ştiinţa”, proprietatea Universităţii Politehnica Timişoara. Jucătorii echipei de seniori urmau să asiste la show-ul creat de câteva zeci de fani, începând cu ora 19.21, timp de două minute, fiind prezenți la teren alături de antrenorul Dan Alexa și restul staff-ului tehnic. Imagini reprezentative din istoria clubului au fost redate și pe tabela de marcaj a arenei.

Reprezentanţii clubului Politehnica, precum şi suporterii care şi-au exprimat dorinţa să participe la acest eveniment „în familie” au fost neplăcut surprinşi să fie întâmpinaţi la baza sportivă a Universităţii Politehnica de către un efectiv impresionant de jandarmi, inclusiv trupe de intervenţie, la toate intrările stadionului „Ştiinţa”.

Accesul fanilor a fost blocat pe motiv că ar fi trebuit depusă o cerere la Primăria Timişoara în care să fie explicat evenimentul. Reprezentanţii suporterilor au negociat zeci de minute cu cei de la Jandarmerie, asigurându-i că va fi respectată distanţarea fizică a celor care participă şi respectarea tuturor legilor în vigoare, mai ales că numărul participanţilor nu depăşea o sută de persoane.

Suporterii clubului nostru au organizat un moment aniversar jumătate de oră mai târziu, în Piața Unirii, dorind să marcheze un moment important din istoria clubului. Un club care a adus mândrie Timișoarei în istoria sa de 99 de ani. Însă din păcate o acțiune în forță a Jandarmeriei, alături de trupele speciale, au transformat un moment de sărbătoare într-un nou prilej de spectacol și demonstrație de forță în fața publicului larg.

Condamnăm ferm pe această cale lipsa de tact și excesul de zel al forțelor de ordine într-o situație ce nu prezintă niciun risc și niciun potențial de escaladare. Atitudine puternic contrastantă cu cea avută în aceeași seară, la un eveniment asemănător”.

Programul etapei a XV-a în Liga 2, pe coloana clasamentelor. ASU Politehnica – Rapid, duminică la 13:30 pe ”Știința”.

Sporttim poate fi accesat în media socială pe Minds.com, social media principial ca maximă transparență. 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 4 = sapte

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: