Artificii

Şi de această dată echipele româneşti angrenate în jocurile preliminare din competiţiile europene riscă să rateze accederea în grupe. Ca de obicei, pleacă cu mare entuziasm care se estompează pe parcurs, mai ales dacă dau peste un adversar redutabil. Dacă Craiova şi Dinamo au avut adversari de calibru, Viitorul, FCSB şi Astra nu vor avea nici o scuză în cazul ratării calificării.

Până la aflarea deznodământului din aceste întreceri, a mai trecut o etapă a ligii întâi. Meciurile s-au desfăşurat după aceleaşi coordonate, jocuri modete, arbitraje mediocre, îndeosebi cele prestate de Colţescu, Cojocaru şi Haţegan. Chiar şi Istvan Kovacs a dezamăgit, oferind cadou o lovitură liberă celor de la FCSB, lovitură care a generat golul egalizator în partida cu Universitatea Craiova.

În ultima partidă a etapei, ACS Poli a fost învinsă la un scor categoric de o echipă modestă, Astra Giurgiu. La clubul timişorean problemele sunt mai complicate, chiar dacă suntem seduşi de minimalizarea acestora.

După reuşita echipei din sezonul trecut când a evitat retrogradarea după un campionat istovitor şi un baraj de menţinere în liga întâi, a urmat o perioadă de dolce far niente, când jucătorilor nu li s-au achitat sumele de bani cuvenite şi prevăzute în contracte. Desigur, sunt invocate motivele financiare legate de club, dar la o conducere haotică, situaţia nici nu putea fi alta. Ieşirea din impas trebuie să preocupe pe toată lumea, mai ales pe cei din compartimentul financiar şi pe toţi cei care se implică într-un fel sau altul în activitatea clubului.

Astfel echipa s-a pregătit fără prea mare tragere de inimă, sărind peste unele antrenamente. Acest fapt s-a văzut în jocul echipei de aseară, un joc modest, pe alocuri slab, golurile fiind primite cu uşurinţă. Paradoxal, în echipa de start s-au regăsit numai patru jucători îndreptăţiţi să fie nemulţumiţi, Straton, Cânu, Artean şi Soljic, ceea ce face ca gândul să mă ducă la faptul că la achiziţiile efectuate s-a pus accent pe factorul numeric şi mai puţin valoric.

La ultimele deplasări ale echipei s-au ales cu încăpăţânare locaţii total neadecvate, aflate la o distanţă apreciabilă faţă de ţintă, ceea ce era să-i coste pe timişoreni în deplasarea de la Giurgiu, unde au ajuns în ultima clipă. Dar aceste aspecte nu pot constitui scuze sau explicaţii.

La sfârşitul săptămânii va începe un nou sezon în liga a doua. Într-un timp suspect de scurt UTA a schimbat radical politica clubului. Dacă până acum clubul s-a bazat pe jucători arădeni tineri, acum în lot regăsim în majoritatea lor jucători cu experienţă şi ici colo câte un tânăr şi asta mai mult din cauza regulamentului. Să le urăm succes în noua stagiune echipelor UTA, ASU Politehnica şi Ripensia!

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 7 = saizeci trei

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: