AS Peciu Nou se înalță până la pauză și doboară ”satelitul” Lugojului

Șase etape din retur i-au fost necesare formației AS Peciu Nou pentru a câștiga tot atâtea meciuri precum în întreg turul campionatului în curs, cel de-al treilea succes din sezonul de primăvară fiind repurtat astăzi de la ora 11 în deplasarea din etapa a 23-a a Diviziei D Timiș, la echipa a doua a lugojenilor, prima din actuala ediție care să scoată de patru ori balonul din propria plasă într-o dispută cu cei din Peciu Nou.

Care au progresat încetul cu încetul pas cu pas în 2018, în deplasare mai întâi de la un eșec la limită cu goluri, 3-2, la o remiză, 1-1, iar apoi chiar la o victorie, iar pe propriul teren de la un rezultat de egalitate la două succese.

CSM Lugoj II – AS Peciu Nou s-a încheiat 3-4, la pauză 0-3, marcatori fiind Andrei Sărăcin în minutul 55 din lovitură de la 11 metri, Denis Grega (min. 75) şi Beniamin Dobra (min. 86), respectiv Alin Gîrz (min. 4), Cosmin Ilea (min. 24) şi Sergiu Iorgovan în minutele 40 şi 65, acesta ajungând astfel la ”cota” de 9 goluri marcate.

Vizitatorii s-au desprins la 0-3 și 1-4 iar chiar dacă lugojenii s-au apropiat la limită în ultimul sfert de oră, nu i-au mai putut ajunge din urmă pe cei din Peciu Nou, aflați la întâiul succes afară în retur.

De la preluarea echipei pentru sezonul de primăvară, antrenorii Remus Steop şi Orlando Trandu au înaintat în clasament cu AS Peciu Nou, care a părăsit locul de retrogradare, ajungând pe locul 13, cu 24 de puncte. Tot cu ocazia acestui meci cu goluri multe, primul al rundei adjudecat de vizitatori, Andrei Sărăcin s-a apropiat la o singură reușită de liderul marcatorilor din ”D”, Deian Pecarov, la cotă staționară după etapele din retur.

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× sapte = 14

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: