„Aş vrea ca toţi jucătorii să poată să joace cum încă evoluează Varga!”

Unul dintre cele 4 succese la limită consemnate în contul gazdelor în prima etapă a returului Diviziei D a fost obţinut după un joc tern de Unirea Peciu Nou, şi mai nevoiaşă în duelul cu Arsenal Bucovăţ, o nou-promovată de care s-a apropiat la numai două puncte. Iar la victorie a pus umărul şi veteranul Constantin Varga, fostul fundaş-bomber al Politehnicii, care la debutul său pentru Unirea a dat un bun exemplu mai tinerilor jucători din teren…

Aşadar este posibil să debutezi şi la o vîrstă bătînd încet încet spre longevitatea lui Sir Stanley Matthews… A fost 1-0 pentru elevii lui Mihai Dorobanţu, prin golul reuşit de Andrei Popa în minutul 35, din centrarea lui Varga, bară-gol! „Băieţii s-au dăruit foarte mult, au jucat cu ambiţie, au pus deoparte toate neajunsurile, ca de exemplu să avem parte de doar două antrenamente, şi au cîştigat pe merit! Sperăm să ne salvăm”, a spus Mihai Dorobanţu, subliniind cu admiraţie aportul lui Titi Varga: „Aş vrea ca toţi jucătorii mei să poată să joace cum încă evoluează Varga!”

De altfel mijlocaşul… ofensiv al Unirii l-a întins la maxim pe portarul Toma, în ultimul minut de joc, cu un şut respins în extremis, testîndu-l riguros şi dintr-o lovitură liberă: „Varga joacă liniştit la acest nivel, lucru valabil şi pentru Ionel Bărbosu, dar sunt foarte mulţumit şi de aportul celorlalţi băieţi!”

Unirea a încheiat jocul în 10 componenţi, Casian Dorobanţu fiind eliminat pentru cumulul a doua cartonaşe galbene, în minutul 90 plus 2.

Unirea Peciu Nou: Iuhasz – Hoţa, Ciumacenco, Butnaru, Casian Dorobanţu – Bărbosu (Andrei Ursu) – Andrei Popa (Teslariu), Tănăsie (Bolovănescu) – Varga – Văcărescu, Frencz (Mihai Ursu).

„A fost un joc slăbuţ de ambele părţi, decis dintr-o fază fixă, un aut, centrare Varga, gol… Noi am avut doar un şut pe poartă, şi acela anemic… Unirea a manifestat mai multă determinare, aşa încît trebuie să strîngem rîndurile căci vine CSM Lugoj, ne aşteaptă un meci greu”, a explicat Andrei Pobega, antrenorul Arsenalului, care a apelat la Toma – Loga (transferat de la Cisnădie), Moroaică, Dominescu (fost junior LPS Banatul), Radovanovici (o revenire la Bucovăţ) – Cotori (Piluţ), Gomboş (Morman), Ionilă, Lupulescu (Cuzic) – Crişan, Bejenariu (20, Bodnar). Pe bancă: Ştefănuţ, Pobega.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ sase = 15

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: