Aşa-i când iei meciul ca pe-o joacă! Millenium Giarmata – Ştiinţa Turceni 3-3 şi o eliminare

După ce a reînceput returul prin a încheia luna februarie cu un eşec la limită şi fără gol marcat în Gorj, ca primă înfrângere în 5 luni pline pentru timişeni, CS Millenium a redebutat astăzi în 2014 şi la Giarmata, dând însă cu piciorul la 3 puncte pe care părea a şi le fi asigurat cu avantaje de două goluri, neconservate însă în prima parte.

Ba mai mult, alb-albaştrii lui Călin Cojocaru ar fi putut încheia chiar fără nici un punct în cont, dacă modest clasata nou-promovată din Gorj n-ar fi ratat spre finalul deplasării din etapa a XVII-a în C4! Millenium Giarmata – Ştiinţa Turceni 3-3: Moroşan (24 – pen.), Zele (26), Oneţ (38) – Gâlceavă (33, 44), Schinteie (63 – pen.).

Relaxată după ce s-a desprins la 2-0 şi ulterior la 3-1, CS Millenium s-a văzut însă mult prea repede cu sacii în căruţă, pe care Ştiinţa i-a descărcat însă din două bătăi de palme. În plus, rămânând spre final în inferioritate numerică, după ce Gîrba a fost sancţionat şi cu cel de-al doilea cartonaş galben, fiind eliminat, gazda din Giarmata n-a mai putut reprelua conducerea, ceea ce părea floare la ureche la începerea jocului.

Iniţial, căpitanul Leucă a obţinut o lovitură de la 11 metri, la mijlocul primei reprize, după ce a fost faultat la o lovitură de cap din 7 metri, Moroşan transformând penalty-ul: 1-0. Treceau doar câteva minute şi Eduard Zele exploata pasa filtrantă pentru Gideon, dublând avantajul.

Însă minutul 33 a adus prima fatală greşeală în apărare, de care a profitat Gâlceavă, eroare ce părea a fi fost făcută uitată de golul fundaşului Oneţ, din faţa liniei porţii, în minutul 38, în urma cornerului lui Dancia.

N-a fost însă aşa, pentru că acelaşi Gâlceavă a crescut pulsul antrenorului Cojocaru, tocmai înaintea pauzei, însă orice încercări de a strânge din nou rândurile şi a conştientiza pericolul n-au avut efectul scontat. Iar minutul 63 a adus egalarea, din penalty, după o fază în care Gîrba a fost sancţionat cu cartonaş galben: 3-3. Şi pe cel de-al doilea avea să-l încaseze tot pentru un fault, Giarmata pierzând şi două puncte, şi sfârşind şi cu un „roşu”.

O după-amiază de dat uitării, în care erorile defensive au costat scump. Iar CS Millenium va sta în runda a XVIII-a, prilej pentru a cugeta la învăţămintele acestui draw şi a pregăti dificilul duel, acasă, cu CS Nuova Mama Mia.

O oportunitate aşadar irosită de a aconta primul succes oficial în acest an, câte un punct mai smulgând la Giarmata şi Muncitorul Reşiţa, în octombrie, respectiv FC Caransebeş, în noiembrie.

*

CS Millenium: Bota – Mihălceanu (Mihuţa, 60), Oneţ, Gîrba, Dancia – Leucă (75, Beloescu), Naidin – Moroşan, Zele (75, Jichici), Fuchs – Gideon.

Pe bancă: Gîrlea – Hoţa, Sturza, Baidoc.

Fără Rosenblum şi Călin, accidentaţi, şi cu Mihuţa intrat spre final incomplet refăcut, CS Millenium nu şi-a simplificat aşadar ecuaţia consolidării locului în play-off. Şi vin cei din Becicherecu Mic… Interesant! Până atunci însă, un joc amical, cu cei din Cugir, vinerea viitoare, cel mai probabil la Făget, într-un test verificator între grupări de liga a III-a.

*

Rezultatele etapei a XVII-a în C4:

FCM Reşiţa – Vulturii Lugoj 2-1: Tîrbăţ (2 – pen.), P. Potocianu (50) – Ploscariu (56 – pen.);

Pandurii II Târgu Jiu – Jiul Rovinari 2-3: Trifu (25), Dănăricu (34) – Fotescu (47), Zamfir (57), Şoşoi (82);

Muncitorul Reşiţa – Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 2-3: Ţimbota (42), Fedor (65) – Zurbagiu (23), Magdaş (40), Hodiş (43);

FC Hunedoara – FC Avrig 3-0 (la „masa verde”; excludere din competiţie pentru două neprezentări);

FC Caransebeş a stat.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ sase = 12

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: