”Așa meci n-am văzut de când sunt în fotbal” FOTO: ACS Murani – Timișul Șag 6-6 (4-3)

Nu prea îți este dat să asiști la un meci de 6-6 pe dreptunghiul verde dar protagonistele au dat tonul prin a se anihila pe tabela de marcaj încă din prima jumătate a reprizei I, mai întâi în minutele 14 și 16, 1-1, iar apoi în minutele 19 și 20, 2-2, și s-au ținut de păstrarea normei, sfertul de oră și golul, rezultând un scor neverosimil. Penultima etapă a campionatului Diviziei D Timiș a început marți la ora 18 cu cinci partide iar una dintre acestea a avut o evoluție amețitoare a scorului, 1-0, 1-2, 4-2, 4-3 la pauză, 4-4, 5-4, 5-6, 6-6…

ACS Murani – Timișul Șag 6-6 (4-3)

Alex Prelipceanu a deschis scorul în minutul 14 iar Raul Costescu avea să înscrie de 3 ori pentru ”verzi”, în minutele 30, 38 și 84, fiind completat tot din tabăra gazdelor de Stelian Argatu în minutele 20 și 69, pe când oaspeții au semnat 3 egalări, marcatori ai golurilor campioanei de toamnă fiind Denis Bud în minutul 16, Traian Anghel în minutele 19, 43 și 78, și Dan Rațiu în minutele 65 și 72. Însă ultimul cuvânt tot amfitrionii l-au avut, egalând și ei a doua oară spre final, tocmai prin Raul Costescu, urcat astfel la ”cota” trei, și tare folositoare i-au fost reușitele și în plan individual, adăugându-se la zestrea de principal marcator al campionatului, ceea ce ne duce cu gândul la partide prim-divizionare de prin anii 80 cu scoruri bombastice și golgheteri care se mai apropiau astfel puțin câte puțin de ”Gheata de Aur” a Europei, scoasă ulterior din uz datorită căderii în derizoriu a semnificației sale prin practici neortodoxe de… ”încălțare” a ei.

Foarte neliniştiţi erau cei de la CS Timişul Şag dat fiind că la ora de începere a jocului aveau numai 11 jucători, fără antrenorul principal, Iulian Muntean, portarul Burtic dar şi Buruiană, Bobu, Narcis Damian, Florin Damian, Cosmin Bogdan și Beloescu, în vreme ce Raţiu, Alin Roşu şi Cornel Bud au descins cu întârziere într-un suflet, ajungând însă cât să fie înscriși în timp util pe rapotul de arbitraj, pentru a fi introduşi în repriza a doua, lucru care s-a și întâmplat.

Vizitatorii au început jocul cu un portar junior, Cristian Ciobanu, care din 10 şuturi pe poartă a încasat 6 ”boabe”, pe când Dejan Ianoşev şi primarul Flavius Roşu au arătat că mai ştiu fotbal, completați de Anghel, Racoceanu, Mărgineanţu sau Baldovina, CS Timișul făcând faţă celor de la Murani, care în etapa trecută au înscris alte şase goluri dar au câştigat, în vreme ce de astă dată, cu alte 6 goluri marcate acasă, au încheiat la egalitate.

A fost un meci de o slabă factură tehnică, defensivele având găuri de cașcaval deja mărite de șoareci, dar bucuria celor prezenţi a constat în cavalcada golurilor marcate, protagonistele arătându-se fidele principiului că sarea și piperul fotbalului sunt date de scuturarea plaselor. Și scuturate au tot fost. De remarcat frumoasele goluri reuşite de Raul Costescu şi Dan Raţiu, dar şi cel al lui Argatu de la centrul terenului, primind o pasă de la Costescu, după ce au reînceput jocul în urma încasării golului doi.

În plus, ocazii imense în contul gazdelor, prin Costescu, Pîrjol ori Argatu, ţinând cont că primii doi au nimerit transversala şi stâlpul porţii în minutele 60 şi 89…

*

ACS Murani: Constantin Gheorghe – Gabriel Iosof, Ionuţ Pitic, Ionuţ Coman (min. 75,  Andrei Novac), Alex Prelipceanu, Florin Rudăreanu (min. 43, Mădălin Roman), Şerban Crişan, Ionel Lihoni (min. 55, Silviu Cărare), Ion Pîrjol, Stelian Argatu, Raul Costescu.

Antrenorul Cosmin Sîntean a privit meciul din tribună chiar dacă nu mai este suspendat. Au lipsit: Ilie, Morcan și Sorin Novac.

Timișul Şag: Cristian Ciobanu – Slavişa Baldovina, Adrian Butura, Denis Bud, Petru Râmneanţu, Flavius Mărgineanţu (min. 46, Alin Roşu), Dejan Ianoşev, Gheorghe Costescu, Cristian Racoceanu (min. 46, Cornel Bud), Traian Anghel, Flavius Roşu (min. 46, Dan Raţiu).

Pe bancă: Adrian Ianoşev.

Au arbitrat: Florin Brădău – Călin Cimponeriu şi Marius Talpoş. Observator de arbitri Dan Gabriel iar delegat de joc Iosif Mânecan.

La cald…

Cornel Brici (Murani): ”Astăzi chiar am fost nişte fraieri, am avut 4-2 şi ne-au egalat, chiar au şi condus și puteau să ne bată. Astăzi am fost cel mai nervos din viaţa mea, cred că închei cu fotbalul… Chiar aşa, să ne batem joc de ocaziile pe care le-am avut, nu se poate! Aţi văzut şi dumneavoastră, cu poarta goală să ratezi şi apoi te pretinzi că eşti fotbalist… Am avut meciul în mână, acum trebuie să batem la Făget ca să fugim de locul 15”.

Adrian Ianoşev (director sportiv CS Timișul Şag): ”Este adevărat că nu am avut cinci titulari, am jucat cu rezerve, dar aşa meci nu am văzut de când sunt în fotbal. Dar este bine că s-a încheiat la egalitate, chiar puteam câştiga dacă Raţiu nu rata în prelungiri. A scăpat singur cu portarul şi a trimis pe lângă poartă…”

Temerile legate de ocuparea locului 15 la finele sezonului survin din alunecarea unei divizionare C timișene preluate în bătătura Jimboliei spre eșalonul patru, ceea ce ar necesita eliberarea încă unui loc în viitoarea ediție de ”D”. Clasamentul actualizat, toate rezultatele de marți, și programul etapelor a 33-a și 34-a, intermediară respectiv de vineri-sâmbătă, pe coloana datelor tehnice, iar fotografiile, mai jos…

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci − = 3

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: