ASCS Recaş – ASU Politehnica Timişoara, între cele 14 jocuri ale turului II în Cupa României, faza timişeană

Fanii viola s-au deplasat pe tot mai multe terenuri din “fotbalul mic” timişean de când cu traiectoria lui ASU Politehnica din “Municipiu” în Campionatul Judeţean Timiş iar apoi în Divizia D, miercuri urmând a avea ocazia să bifeze o vizită şi în “orăşelul vinului”, cu ocazia partidei câştigătoarei fazei judeţene Timiş a ediţiei în curs a Cupei României în bătătura grupării de liga a VI-a ASCS Recaş, din Campionatul Municipal “Promoţie” Lugoj.

 

ASU Politehnica a triumfat la începutul verii în finala pe Timiş a ediţiei 2014-2015 a întrecerii knockout, impunându-se la Giarmata Vii, după care a trecut şi de divizionara C Millenium Giarmata înainte de a fi eliminată, în turul II naţional, de CS Nuova Mamma Mia, dar iată că AJF Timiş a schimbat brusc şi radical registrul, programând tururile incipiente pe judeţ ale ediţiei 2015-2016 deja din aceste săptămâni, cu 14 meciuri ale turului secund programate déjà săptămâna viitoare.

Este vorba de turul în care intră în întrecere şi divizionarele D, care în 3 cazuri se vor întâlni în dispute directe. Regretabil este faptul că turul I a reunit la start un procent nesemnificativ din cluburile de “Judeţ” şi din liga a VI-a locală, “Municipiu” plus “Promoţie”, ceea ce numai Cupa României n-a fost, competiţie rezervată în mod normal şi tradiţional şi celor mai mici dintre… “buturugile mici”. Totuşi, între cele 11 grupări de la liga a V-a în jos se regăseşte şi ASCS Recaş, deposedată abuziv şi pe filieră politică în urmă cu două veri de statutul de secund-divizionară câştigat pe teren prin promovări de la nivelul fotbalului mic, în favoarea actualei secund-divizionare ACS Poli.

Dar iată programul turului II:

Foresta Mănăştiur – Arsenal Flacăra Făget, Olimpia Darova – Progresul Racoviţa, ASCS Recaş – ASU Politehnica Timişoara, FC Cenei – Timişul Şag, Gloria Uivar – Progresul Gătaia, Millenium II Giarmata – CS Dumbrăviţa, CS Unirea II – CS Unirea Sânnicolau Mare, Lorena Giarmata Vii – AS Murani, Avântul Periam – Pobeda Dudeştii Vechi, Steaua Roşie Variaş – Băban Marcel Jimbolia, ACS Poli II – CS Ghiroda, Voinţa Maşloc – AS Peciu Nou, Ripensia – CS Giroc,

Partidele vor avea loc de la ora 17, miercuri 10 septembrie, cu excepţia jocului Cocoşul Orţişoara – CFR Timişoara, care se dispută marţi. Auto Timişoara e calificată direct în turul III.

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt × 8 =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: