Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria, flacără vie în ”Marșul Eroilor”, cu deviza ”Cine uită, e complice”

Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria rămâne fidelă tradiționalelor inițiative de sfârșit de an, implicându-se activ în mai multe demersuri cu conotații caritabile, de întrajutorare a semenilor, dar și cu caracter comemorativ. În 2017, data de 17 decembrie, înscrisă înroșit în calendar cu sângele martirilor din capitala Banatului, corespunde aidoma celei din anul 1989 unei zile de duminică, iar fanii galeriei viola îi vor omagia sâmbătă după-amiază prin ”Marșul Eroilor”, totul sub deviza ”Cine uită, e complice!” Până atunci, ca parte a ”Acțiunii de Crăciun”, este deja în plină derulare zilnică donarea de sânge…

 

Astfel, ASU Politehnica Timișoara anunță demararea ”Acțiunii de Crăciun”, care a devenit deja tradiție printre alb-violeți, lansând invitația de a participa tuturor suporterilor viola ”care vor să facă un gest frumos și să ofere un Crăciun Fericit celor mai puțin norocoși dintre noi”, conform comunicatului inițiatorilor, explicând în continuare că ”anual, peste 600.000 de persoane au nevoie de sânge şi de preparate sanguine. Din păcate, nu de puţine ori, pacienţii şi cei dragi lor se confruntă cu lipsa sângelui din spitale, iar operaţiile şi tratamentele medicale de care au atâta nevoie sunt amânate. Și anul acesta, Druckeria vrea să dea o mână de ajutor oamenilor minunați de la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara. În perioada 12-16 decembrie, toți poliștii interesați să participe la Acțiunea de Crăciun sunt așteptați pe strada Martir Marius Ciopec, nr. 1 (lângă Spitalul Județean) cu cartea de identitate, permisul de conducere sau pașaportul.  Acolo fiecare dintre donatori este consultat și i se recoltează între 450 și 500 ml sânge, cantitate care se reface ca volum în 24 ore. Vestea bună este că dintr-o pungă de sânge se vor obține trei produse, ceea ce înseamnă că la un moment dat poate salva trei vieți.

 

Cei care vor să doneze sânge trebuie să fie odihniți și să nu consume proteine sau grăsimi (lapte, unt, carne, etc.), dar nici să nu fumeze cu o oră înainte. Fiecare polist care participă la acțiune este invitat să doneze pentru o cauză bună reprezentanților Druckeria tichetele de masă primite în urma donării de sânge. Acestea vor fi folosite pentru achiziționarea de alimente care vor ajunge la familiile nevoiașe din județul Timiș. În acest fel alb-violeții încearcă să răspândească spiritul sărbătorilor și să aducă un strop de bucurie și speranță în casele timișenilor.”.

Detalii adiționale, la adresa https://www.pentruviata.com/cum.html.

Spre sfârșitul săptămânii, sâmbătă de la ora 17, suporterii vor păstra și tradiția efectuării ”Marșului Eroilor”, prefațat prin următoarele rânduri: ”În Decembrie 1989, de la Timișoara a plecat speranța libertății, a unei vieți mai bune ce a răzbit prin ceața comunismului. S-a aprins și s-a extins rapid la cei care au îndrăznit să viseze la un altfel de viitor pentru ei și pentru copii lor. Mii de timișoreni au avut curajul de a ieși în stradă și a-și cere drepturile înapoi. Mulți dintre aceștia au plătit cu sânge prețul libertății și nu au apucat să-și vadă visul împlinit. Prin sacrificiul făcut, ne-au dat nouă noi șanse la viață. Suntem datori să le mulțumim așa cum știm mai bine și să prețuim amintirea eroilor Revoluției.

 

Sâmbătă după amiază, de la ora 17:00, ne strângem ca în fiecare an, în Piața Maria, locul în care în acel Decembrie izbucnea scânteia libertății. Vom păși din nou pe urmele părinților și fraților noștri, sperând la mai bine și păstrând în suflet mereu vie amintirea lor. De aici vom porni pe jos spre Cimitirul Eroilor și vom face câteva opriri, în locuri definitorii pentru evenimentele din Decembrie 1989: Catedrala Mitropolitană, Opera Română. Cea mai lungă oprire, de 45 de minute se va face la Muzeul Revoluției Române, aflat în incinta Memorialului Revoluției (str. Popa Șapcă, nr. 3-5, lângă Facultatea de Arte Plastice și Design).

Marșul Eroilor se va desfășura pe parcursul a trei kilometri, motiv pentru care le recomandăm participanților să poarte haine călduroase. Îi așteptăm alături de noi pe toți cei care vor să aducă un omagiu eroilor Revoluției”.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− unu = 7

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: