ASU Politehnica, după pauză: ”E cu două tăișuri!” Brîndescu: ”Ori de câte ori am jucat pe arena Iuliu Bodola ca antrenor cu diverse echipe, am câștigat”

Cu o remiză, o victorie și o înfrângere ca traiectorie în deplasare în 2017, în această ordine, ASU Politehnica abordează sâmbătă una dintre ultimele ieșiri din actualul sezon al Ligii 2, la Oradea, cu nou-promovata CS Luceafărul, urmată până la încheierea ediției și de descinderi la Sfântu Gheorghe, Satu Mare, Clinceni și Balotești. Pe rând, mai întâi în Bihor, cu cuvinte în acest sens și din partea lui Sorin Brîndescu…

Sorin Brîndescu

Sorin Brîndescu

 

”Pauzele vor fi de-acum mai dese deoarece sunt 4 echipe lipsă și stăm destul de mult. Dar ne-am antrenat normal. Avem în față o echipă bună, care ne-a învins în tur la Timișoara, care, iată, a făcut egal duminică la UTA; dar nu vreau să analizez foarte mult adversarul – a avut problemele sale, a schimbat foarte mulți antrenori, a venit un altul, nou, cu alt elan, alt entuziasm, însă noi n-avem nimic de pierdut, mergem să jucăm, și dacă putem să și câștigăm, asta ne dorim!”, a spus antrenorul principal de la ASU Politehnica joi dimineață la 10,30, la baza ”Știința”, 1MV-UPT.

Întrebat în privința faptului că jocul se va disputa pe stadionul orădean ”Iuliu Bodola”, și nu la Sânmartin, unde nou-promovații bihoreni și-au găzduit până acum partidele de campionat, Brîndescu a explicat că ”nu ne-am gândit la un astfel de avantaj, că jucăm pe acest stadion și nu pe altul, dar sperăm să fie al nostru, căci ori de câte ori am jucat acolo ca antrenor, cu diverse echipe, am câștigat”.

Despre pauza de care au avut parte alb-violeții după înfrângerea cu 2-0 de la Brașov, la începutul săptămânii trecute, antrenorul a apreciat că ”e cu două tăișuri. Ne prinde bine, pentru că astfel ne-am reglat unele probleme, dar vom și duce lipsă la acest meci, Mera și Motreanu, din apărare, care sunt suspendați. Astfel, defensiva va fi complet schimbată la acest joc, însă sperăm că  cei care intră vor da randament. Iar Birău este accidentat. Cei 3 nu vor face parte din lot dar avem înlocuitori de aceeași valoare, dacă nu mai buni. Birău a făcut total pauză, până azi, și de azi intră la antrenament, cu kinetoterapeut”.

După o rundă pe margine, în așteptare, ASU Politehnica se pregătește pentru cea de-a doua deplasare consecutivă, într-un duel al nou-promovatelor de pe ”fâșia vestică” a țării, la Oradea, cu Luceafărul, joc programat sâmbătă de la ora 11 în cadrul etapei a 28-a din Liga 2 ce pune față în față grupări despărțite în clasament de 7 puncte, 3 victorii și 3 locuri, toate în favoarea amfitrionilor. Iar partida a fost prefațată astăzi de timișoreni, și prin vocea mijlocașului Mădălin Stancu…

Se revine așadar cu această ocazie pe arena ”Iuliu Bodola”, reintrodusă astfel de CS Luceafărul în circuitul eșalonului doi, iar alb-violeții secund-divizionari de pe ”Știința” vor fi parteneri de întrecere într-un moment mai special.

Poliștii n-au jucat în weekend-ul trecut, dat fiind excluderea Șoimilor Pâncota din Liga 2, însă au prilejul revenirii pe ”Știința” în Vinerea Mare, pe 14 aprilie de la ora 17, la partida din runda a 29-a cu CS Afumați, după care îi mai așteaptă tot luna aceasta ieșirea la Sfântu Gheorghe, în jur de 22 aprilie, la Sepsi, intermediara acasă din 26 cu liderul Juventus București și deplasarea din 29 la Satu Mare, pentru duelul cu Olimpia. Ulterior, în mai, partide pentru timișoreni pe teren propriu cu Dunărea și UTA Bătrâna Doamnă, cu pauză între ele dat fiind retragerea Unirii Tărlungeni, iar apoi în deplasare la Clinceni și Balotești.

Nou-promovata Luceafărul a suferit în acest început de an ca rezultate înregistrate, având totodată aproape o lună de la ultima apariție acasă, 2-2 pe 11 martie la Sânmartin, ca unic punct din două apariții pe teren propriu în 2017. Bilanțul din sezonul de primăvară este foarte modest, 5 0 2 3 6-9 două puncte, mai multe fiind adjudecate la ”masa verde” printr-un 3-0 cu Unirea Tărlungeni, retrasă din întrecere, în ceea ce trebuia să constituie precedentul joc pe teren propriu al bihorenilor.

Dat fiind ultimele rezultate, roș-albaștrii au apelat și în noul an la o schimbare de antrenori, Alexandru Kiss preluând cârma și izbutind un notabil draw alb la pretendenta la promovare UTA Bătrâna Doamnă, după ce în prima parte a sezonului era pus în mișcare un veritabil carusel al tehnicienilor la timona bihorenilor, printre aceștia și Erik Lincar.

Orădenii sunt parte a unui grup de 5 echipe comasate la mijlocul ierarhiei Ligii 2, înghesuite pe numai 3 puncte, și anume din Brăila, Suceava, Călărași și Afumați, trupă ilfoveană la care Luceafărul încheia anul trecut aparițiile din eșalonul secund cu un 0-0 în decembrie, urmat apoi de eliminarea cu 1-3 (1-1) cu Astra din optimile Cupei României, pe 15 decembrie, și-atunci tot pe ”Iuliu Bodola”.

CS Luceafărul a deținut și mai bune clasări în cursul stagiunii actuale, însă rezultatele din 2017 au tras-o în jos, și anume 1-2 cu Sepsi, 1-2 la Juventus București, 2-2 acasă cu Olimpia, 2-3 la Călărași, după care a stat în runda din 25 martie, și 0-0 duminică la Șiria, cu arădenii. Cu alte cuvinte, trupa bihoreană n-a mai câștigat acasă aproape de 5 luni, din 12 noiembrie, 3-1 cu Metalul Reșița.

Luceafărul începea campionatul cu două meciuri consecutive acasă, 1-2 cu Clinceni și 1-0 cu cei din Afumați, după care înregistra 4 apariții fără succes pe teren propriu, 0-1 cu Juventus, 1-1 cu Dunărea Călărași, o-1 cu UTA Bătrâna Doamnă și 0-1 cu CS Balotești, urmate de 3 victorii la Sânmartin, 2-0 cu Chindia, 2-0 cu Foresta și 3-1 cu Metalul Reșița, dar și încă un eșec, 1-2 cu FC Brașov. În total, acasă, 4 2 6 14-13 și 14 puncte.

Precum ASU Politehnica, roș-albaștrii au sosit din Liga 3, fără a izbuti în actuala stagiune parcursul unor nou-promovate precum Juventus sau Sepsi dar superior totuși celui al ”violeților”, Luceafărul Oradea încheind Seria a V-a cu bilanțul 26 20 5 1 și 65 de puncte, cu 7 avans față de Avântul Reghin și 15 în comparație cu Industria Galda, a treia clasată. În returul trecut, orădenii nu pierdeau afară în meciurile cheie, 3-1 victorios la Galda de Jos și 1-1 la Reghin, de care era învinsă 2-3 în 10 octombrie 2015, unic eșec al campaniei precedente. În 2009, Luceafărul intra în Liga 3 iar în 2011 mai izbutea o promovare în Liga 2, implicând ulterior o preluare de loc dinspre fotbalul băcăuan.

ASU contabilizează cea de-a patra deplasare din 2017, după 2-2 la Suceava, 2-0 la Buftea și eșecul cu 2-0 la Brașov, lunea trecută, având acum prilejul unei revanșe cu orădenii, de care erau depășiți în tur cu 1-3 de la 1-0 pe ”Dan Păltinișanu”. Absent sâmbătă, accidentat fiind, Birău, deschidea atunci scorul în minutul 10 dar bihorenii reveneau în ultimul sfert de oră, din lovitură liberă, dintr-un corner și din penalty.

Timișorenii au obținut bune rezultate afară cu grupările de pe ”fâșia de vest”, 3-0 la Pâncota și 1-1 la Arad cu UTA Bătrâna Doamnă, în tur, respectiv 2-0 recent contra Metalului Reșița, la Buftea.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: