ASU Politehnica II, lider de toamnă

Liga a șasea locală a continuat săptămâna aceasta cu etapa a VII-a, ultima din tur pentru formațiile din Seria I a Campionatului Municipal Timișoara, antepenultima din sezonul de toamnă în Seria a II-a. Astfel încât s-a stabilit deja o grupare care va hiberna în fotoliul liderului, și anume ASU Politehnica II.

În Seria I, liderul ASU Politehnica II a jucat în deplasare la CS Timişul Şag II, reuşind o victorie la scor, 0-4, prin golurile marcate de Alexandru Trip (min. 35), Mădălin Ursu (min. 50), Alexandru Rus (min. 65) şi Sebastian Dan (min. 75).

 

Elevii lui Iulian Prodana au încheiat turul campionatului pe locul I, cu un punct avans în ierarhie faţă de ocupanta locului secund, CSŞ Bega Timişoara, învingătoare în deplasare la ACS Sânmihaiu Român cu 0-3, prin golurile marcate de Samuel Costea (min. 25), Victor Simoc (min. 35) şi Fabio De Lazzari (min. 90).

Tot în Seria I, Auto – CFR Timişoara 3-1 (1-1). Au marcat: Ovidiu Ignea (min. 35), Petru Gongeanu (min. 60) şi Sergiu Buda (min. 89), respectiv Dorin Angheluş (min. 69). În vreme ce echipa Juventus Timişoara a stat în această ultimă etapă a turului.

În Seria a II-a din Campionatul Municipal Timișoara, tot în runda a VII-a a eșalonului șase local, Electrometal s-a deplasat la Urseni şi a jucat cu echipa din localitate Timişul, care i-a dat o replică curajoasă, gazdele reuşind să conducă la pauză cu 3-1, prin golurile marcate de Petrică Cădărean în minutele 13 și 29, şi Marius Periat (min. 41), la care timișorenii egalau prin Claudiu Sima în minutul 23.

După pauză trupa lui Răzvan Ionilă s-a trezit însă la realitate şi a demonstrat că nu întâmplător ocupa primul loc după şase etape, punctând de patru ori și reuşind o victorie meritată, prin Goran Corojor (min. 56, 79), Florin Ilie (min. 66) şi Peter Csaba (min. 83).

Iar ocupanta locului secund, ACS Dedy Sânmihaiu Român, a încheiat la egalitate 1-1 cu ACS FC Chişoda, gazdele deschizând scorul în minutul 27 prin greuşita lui Iulius Molnar, iar oaspeţii egalând prin  David Cifor cu 14 minute înainte de final.

Atletico Timişoara a reuşit a doua victorie acasă, în faţa celor de la Giarmata Vii cu 2-1, în teren la gazde şi cu Paul Codrea, care a debutat cu un gol, cel al deschiderii de scor, victorie pentru echipa sa. Au marcat: Paul Codrea (min. 14, din lovitură de la 11 metri) şi Octavian Popescu (min. 73), respectiv Adrian Dobre (min. 24, din lovitură de la 11 metri). Cristian Dancia nu a putut juca din cauza unei accidentări anterioare.

Jocul Unirea Cerneteaz – AS Albina a fost amânat şi se va reprograma după ultima etapă.

Ultimele rezultate și clasamentele din liga a VI-a locală, pe coloana datelor tehnice.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Municipiu și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase − 4 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: