ASU Politehnica, înaintea primei deplasări a sezonului, la Petroșani. Declarații Petruescu, Cherecheș, Vidrășan

ASU Politehnica Timișoara se află înaintea primei deplasări a noului sezon, la Petroșani, pe stadionul Jiul, la nou-promovata ACS Energeticianul, lider după prima etapă. Antrenorul principal Cosmin Petruescu, Alexandru Cherecheş și Raul Vidrăsan au prefațat meciul din runda a doua în Liga 2 prin a răspunde la întrebările jurnaliştilor în cadrul conferinţei de presă organizată de clubul alb-violet joi la 12:30.

Cosmin Petruescu, antrenor principal la ASU Politehnica, a spus înaintea primei deplasări în Liga 2 la cârma ”violeților” că ”suntem conștienți că ne va aștepta o partidă dificilă, în compania unui adversar care, din punctul meu de vedere, cu siguranță se va lupta la promovare. Nu spun asta doar prin prisma rezultatului lor din prima etapă, 4-0 cu Luceafărul Oradea. Cunosc foarte bine lotul lor, cunosc foarte bine clubul, pentru că anul trecut, în Liga a III-a, am fost adversar cu ei în serie. O serie pe care au dominat-o autoritar din punct de vedere sportiv, au un antrenor foarte bun, un investitor foarte ambițios și inimos, care își dorește foarte mult să facă performanță. Drept dovadă stau și rezultatele pe care le-au înregistrat în ediția trecută de campionat, fiind singura echipă neînvinsă din toate cele cinci serii ale Ligii a III-a. Energeticianul beneficiază de condiții foarte bune de pregătire, s-a investit masiv și în infrastructura de la Petroșani. Am studiat și echipa, iar în lot, față de returul campionatului trecut, s-au regăsit doar trei jucători în primul 11 la meciul cu Luceafărul. Dacă la o primă vedere Energeticianul pare echipa favorită, am o experiență din sezonul trecut, când la Petroșani, cu echipa pe care o antrenam, CSM Lugoj, am reușit să plecăm neînvinși, ba mai mult, am înscris de trei ori. Deci nu întotdeauna calculele hârtiei sunt conforme cu realitatea din teren. Sperăm să facem un joc cel puțin la fel de bun precum cel din meciul cu Chindia. Ne dorim din tot sufletul ca deznodământul să fie altul, adică punctele să fie de partea noastră. Nu face parte din filosofia mea despre fotbal să îmi iau măsuri speciale pentru un jucător anume. Cu atât mai mult cu cât echipa din Petroșani beneficiază de mai mulți jucători care pot face diferența în orice moment. Nu aș vrea să ne concentrăm atât de mult atenția pe un singur jucător și să fim apoi surprinși de alții. Pe lângă Vlad Rusu, care știm cu toții că e golgheterul de anul trecut din Liga a II-a, sunt și alți jucători periculoși. Unii poate nici nu au evoluat sau au bifat mai puține minute în primul joc. E adevărat, trebuie să fim mult mai bine organizați din punct de vedere defensiv, să eliminăm greșelile, atât cele individuale, cât și cele colective, pe care le-am făcut la ultima partidă. Dacă reușim acest lucru, putem spera la un rezultat pozitiv. Chiar astăzi am realizat o analiză video a meciului cu Chindia, alături de echipă, și cred că suntem pe drumul cel bun. Suntem încrezători că putem face un joc bun și să obținem un rezultat pe măsură.Mă bazez mult pe experiența competițională pe care o au mulți dintre jucătorii noștri, pe omogenitatea celor care au evoluat în sezonul trecut la Politehnica, precum și pe spiritul lor, prin faptul că au reușit și reușesc în continuare să îi facă pe cei nou veniți să conștientizeze ce înseamnă acest club. Nu în ultimul rând, mă bazez pe dorința de afirmare a celor tineri. Acestea sunt atuurile noastre și sperăm să le putem exploata la meciul de sâmbătă.Din păcate, Poparadu nu a reușit să intre într-un program normal de pregătire și se antrenează separat. Sperăm să nu mai apară alte probleme medicale, la antrenamentul pe care îl mai avem mâine. În schimb, Ignea s-a antrenat cu noi normal toată săptămâna, a și jucat 45 de minute în acel joc de verificare de marți, cu CNP, tocmai în ideea în care mi-am dorit să aibă ritm de joc.Vom definitiva la începutul săptămânii viitoare lotul, trebuie să ne asigurăm că Munteanu e apt sută la sută medical, suntem de asemenea încrezători în forțele proprii”.

Raul Vidrășan a spus: ”Mergem încrezători, pozitivi. Dacă vom juca cel puțin la fel de bine cum am jucat cu Chindia, sperăm să ne întoarcem cu punct sau puncte. Am întâlnit un grup unit, cu jucători tineri și jucători cu mare experiență, m-am acomodat destul de repede în acest colectiv minunat”.

Alexandru Cherecheș, tânărul fundaş stânga cooptat tot în această vară, a spus că ”va fi dificil, au făcut multe transferuri vara aceasta, dar mergem încrezători, suntem convinși că ne vom întoarce cu un rezultat pozitiv. A fost un debut frumos pentru mine, mai ales că am debutat la Politehnica, nu toată lumea are șansa asta. Mi-a părut rău că nu am putut scoate un rezultat pozitiv în prima etapă cu toate că rezultatul nu a fost cel corect. Lumea din tribună ne-a susținut a fost super, mi-a plăcut. Sper să obținem un rezultat pozitiv, ca să-i răsplătim pe suporterii noştri”.

Partida din cadrul etapei a doua dintre ACS Energeticianul şi ASU Politehnica Timişoara se va juca sâmbătă, de la ora 11, pe stadionul  din Petroșani. Programul complet al rundei, pe coloana datelor tehnice.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 − = trei

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: