ASU Politehnica Timişoara – Progresul Spartac Bucureşti 0-0

Al doilea meci amical jucat de ”violeți” pe ”Știința” în tot atâtea zile, a doua remiză: ASU Politehnica Timişoara – Progresul Spartac Bucureşti 0-0. Câteva amănunte, componența echipelor și declarațiile…

Sâmbătă de la ora 18, în jur de 150 de spectatori au urmărit-o din nou la treabă pe ASU Politehnica Timișoara, care a încheiat nedecis cu Progresul Spartac Bucureşti în amicalul care a marcat aniversarea a 60 de ani de la finala Cupei României câștigată în fața celor din capitală de Știința Timișoara.

Și căldura de peste 30 de grade a făcut ca oponentele să se mulţumească la final cu acest rezultat alb, după 93 de minute de joc. Pentru formația pregătită de Cosmin Petruescu a fost cel de-al treilea rezultat consecutiv de egalitate în jocurile de verificare.

Deja în minutul 5 Bozian a avut prima șansă de a deschide scorul dar şutul acestuia de la 7 metri lateral dreapta a fost reţinut fără probleme de portarul bucureştean. După numai cinci minute Plămadă a şutat pe jos de la 8 metri dar intervenţia lui Răduţă a fost salvatoare, era un gol ca şi făcut…

Singura ocazie a Progresului a avut-o Donca în minutul 31, când șutul său a fost respins de Mera, mingea trecând aproape de vinclu în corner, în stânga lui Murariu, care a rămas spectator. În minutul 34, Miholca nu a putut profita de ieșirea portarului Răduţă, care a respins mingea din afara careului, trimițând-o pe lângă poarta goală.

La reluare, fundaşul Mera a fost aproape de gol printr-o lovitură de cap din 8 metri, trimițând mingea puţin peste transversală, în urma unei lovituri libere de la 25 metri lateral dreapta, executată de Ignea în minutul 58. Ulterior, până la final, Bozian în minutul 77 și Vidrăsan (min. 90) puteau aduce victoria bănățenilor.

*

ASU Politehnica: Murariu – Bilia (min. 66, Szasz), Mera, Scutaru (min. 66, Nicolescu), Cherecheș (min. 85, Cojocaru) – Ignea, Poparadu (min. 56, Vidrăşan) – Plămadă (min. 76, Bănică), Bozian (min. 85, Ghinescu), Miholca (min. 56, Schieb) – Velici (min. 66, Bedea).

Antrenor: Cosmin Petruescu.

Progresul Spartac București: Răduță (min. 75, Săndescu) – Leafu (min. 80, Stancu), Apostol, Eduard Radu, Daniel Vlad (min. 80, Chivu) – Tudorache, Boiangiu, Donca, Dițu (min. 76, Mihai Radu) – Militaru (min. 65, Curt), Ciprian Stanciu.

Antrenor: Andrei Erimia.

Au arbitrat: Eugen Gheorgheoiu – Dan Mihăescu şi Patrik Sandu.

Următorul meci pentru trupa lui Cosmin Petruescu este miercuri 25 iulie în deplasare la Luceafărul Oradea. Iar sâmbăta viitoare, pe ”Dan Păltinișanu”, cu Zimbru Chișinău, probabil de la ora 20, cu ocazia prezentării echipei înaintea startului noului sezon din liga a doua.

***

La cald…

Cosmin Petruescu (antrenor ASU): ”Căldura a influențat jocul ambelor echipei. Îi felicit pe cei de la Progresul pentru că au dat curs invitației noastre, eu consider că au făcut un efort deosebit pentru a veni în Banat, le mulțumim pe această cale și le urăm mult succes în continuare! S-a dovedit că nu întâmplător s-au luptat până în penultima etapă la promovare iar din acest punct de vedere consider că am întâlnit un adversar la fel ca în ziua precedentă, cu pretenții la liga a doua. Meciul în sine nu a fost foarte spectaculos, influențat clar de temperatura de afară, căldura a influențat jocul ambelor echipe, dar una peste alta, ne-am atins în proporție foarte mare obiectivul pentru cele două jocuri. E prematur să vorbim de o echipă de bază, am încercat să acord cât mai multe minute tuturor jucătorilor. Ieri am înscris de două ori, am avut mai puține ocazii ca azi. Paradoxal, în prima repriză am avut mai multe ocazii, cu siguranță și inspirația va veni pe măsură ce vom căpăta mai multă prospețime”.

Întrebat de ţintarul programului… ”Pare un program destul de greu, unul care va aduce între rundele 12-14 trei derby-uri unul după altul, cu Ripensia, ACS Poli și UTA. Pare un program destul de greu, depinde cum îl privim, întâlnim echipe cu pretenții la promovare, Chindia și U Cluj. Dar dacă e să privim partea plină a paharului, în primele patru etape avem trei jocuri pe teren propriu și să nu uităm că suntem Politehnica Timișoara. Lucru pe care vreau să-l transmit cât mai ușor jucătorilor. Adversarii care vin aici trebuie să știe că de aici se va pleca greu cu puncte, iar chiar dacă sunt echipe cu pretenții la promovare, cu siguranță le vom da o replică pe măsură tuturora”.

Andrei Erimia (antrenor Progresul): ”A fost un meci amical cu o echipă dintr-o ligă superioară, foarte bună după părerea mea. A fost un joc bun pentru noi, am și testat câțiva jucători, o nouă formulă de joc. În vară s-au produs câteva schimbări în echipa noastră și a fost de bun augur acest test. Avem obiectiv să formăm o echipă bună şi competitivă, cu cât mai mulți progresiști, iar dacă vom reuși să facem o figură frumoasă, ar fi foarte bine. Din păcate nu am reușit să marcăm, ar fi fost frumos pentru spectatori. Mă bucură faptul că am reușit să readucem câțiva juniori crescuți de noi la această echipă. Dacă vom fi în serie cu Rapid, ar fi bine pentru noi, sincer să fiu noi la fiecare meci avem suporteri care ne însoțesc și asta ne încântă. Sunt puțini, dar foarte sufletişti și fideli echipei”.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 − = sase

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: