ASU Politehnica Timişoara – Radnicki Zrenjanin (Serbia) 3-1 (1-1): FOTO. Benga: ”Greu am găsit soluții de a ieși din acest pressing, dar am venit cu un plus din acest meci, am răspuns și noi la un moment dat cu agresivitate”

Alb-violeții au câștigat meciul amical internațional găzduit în această după-amiază, divizionarii secunzi întrecându-i pe vecinii sârbi din eșalonul trei: ASU Politehnica Timişoara –  Radnicki Zrenjanin 3-1 (1-1). Partida s-a disputat pe terenul sintetic de la Baza II – UPT de la ora 14 sub forma a două reprize a câte 50 de minute, formația gazdă desprinzându-se spre final. 

Poliștii au deschis scorul în minutul 26 prin Alin Ignea, care a finalizat din marginea careului de 6 metri, şutând pe jos în dreapta portarului. Dar după doar cinci minute sârbii au egalat, Mehmet Avdic transformând imparabil, direct în vinclu, o lovitură liberă de la 17 metri.

În primul minut de la reluarea jocului, Alexandru Cherecheș a trimis o torpilă de la 30 de metri, balonul a lovit transversala.

În minutul 74, Radosavljevic a intrat foarte tare la Dros iar arbitrul Gaitin a scos direct cartonaşul roşu, dar cel eliminat a fost înlocuit, conform protocolului stabilit pentru acest meci. După câteva zeci de secunde, Dros a solicitat schimbare, pentru că simţea mari dureri la picior, şi a reintrat Fabio Trip.

Finalul a fost dominat de alb-violeţi, care au reusit să puncteze de două ori, prin Alexandru Pop în minutul 88 și Dorin Codrea în minutul 96 din lovitură de la 11 metri, acordată pentru un fault în careul mare asupra juniorului Demetris Cristodulo.

ASU Politehnica: Murariu (min. 51, Contra) – Jurj, Mera (cpt.), Scutaru, Cherecheş – Bogdan (min. 51, Codrea), Ignea – Munteanu, Trip, Manea – Axente.

Au mai jucat din minutul 65: Sofran, Vidrăsan, Coadă, Dros, Săulescu, Radu, Pop, Pintea şi Cristodulo.

Au lipsit: Motreanu (accidentat) și Borbei (la naționala U17).

Radnicki Zrenjanin: Radovic – Stefanovic, Grbic, Ducic, Lovre – Bjelica, Cigoja, Milivojev (cpt.), Krstinic – Avdic, Tadic.

Antrenor: Predrag Kandic.

Au mai jucat: Randjelovic, Milin, Kis, Kondic, Radosavljevic, Gailovic, Koslovaski, Matic, Mirkovic, Vukovic.

Au arbitrat: Claudiu Gaitin – Patrik Sandu şi Alimpe Velcotă.

După meci, antrenorul Octavian Benga ne-a declarat: ”Un amical bun pentru noi, mă refer în primul rând la adversarul pe care l-am întâlnit, respectiv o echipă din Serbia. A fost cea mai bună echipă în această perioadă de pregătire, cu adversitate în joc și uneori peste limita regulamentului, dar pot spune că a fost un meci bun, pentru că ne-a trezit la realitate. Astăzi am fost puși în dificultate de către cei de la Zrenjanin, care ne-au făcut un pressing foarte bun, foarte agresiv. Greu am găsit soluții de a ieși din acest pressing. Am venit cu un plus din urma acestui meci, și anume am răspuns și noi la un moment dat cu agresivitate, și acest lucru mă bucură. Este bine că nu am avut accidentări, chiar dacă adversarul a jucat puţin mai tare, dar aproape de limita regulamentului”.

Fotografii de Iosif Canea

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 8 = zece

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: