Atacanţii Hîrdău şi Marius Ţăranu desprind după pauză „mânjii” Jimboliei

FC Marcel Baban Jimbolia a repurtat sâmbătă primul succes în noua stagiune, vârfurile Dionisie Hîrdău şi Marius Ţăranu înscriind după pauză într-un „derby al tinereţii”, cu FC Auto Timişoara, pentru care a debutat Gueye Mansour, fratele mai mic al accidentatului atacant polist, reducând din handicap un fiu al Freidorfului, Attila Nagy, în minutele de prelungire.

„Mai sunt destule lucruri de pus la punct şi avem problemele noastre, dar sperăm să le remediem şi să învingem miercuri în etapa intermediară, la Bucovăţ”, a spus antrenorul Sorin Bălu, care a apelat în linii mari la aceeaşi formulă de echipă, în lipsa unui efectiv numeric consistent, cu Pap – Proteasa, Ardelean, Chitucea, Mitru – Rus, Ţoţu, Popescu, Cănuci – Hîrdău (85, Sima), Marius Ţăranu. Pe bancă: Cubotariu – Niţă, Doda, Stan, Cosa, Achim. A absentat Leonard Neagu, accidentat.

Attila Nagy, care a evoluat ca mijlocaş central pentru oaspetea FC Auto, în absenţa lui Vlădia, a marcat în prelungiri un adevărat eurogol, de la peste 20 de metri, în vinclu. Nagy (născut în 1979), posesor al unui şut năpraznic, a ochit şi bara, fiind alături de Matei şi Moţ în grupul jucătorilor seniori la timişoreni.

„A fost un meci destul de echilibrat, cu un joc bun. Echipa gazdă a fost poate puţin mai precisă şi norocoasă în rezolvarea şanselor pe care le-a avut”, a spus Harry Pinzhoffer, antrenor al timişorenilor, pe care-i aşteaptă miercuri un alt dificil joc acasă, cu FC Chişoda.

Petre Vlătănescu şi Harry Pinzhoffer au apelat la Ignea – Soare, un junior născut în ´95 de la Ghilad, Dominte, Matei, Taub – Formagiu (Cicoară), Nagy, Alexandru Avădanei, Leleczi (Agoston) – Moţ, Gueye. Pe bancă: Ilie –  Luncz, Balint, Barb – Dudan, Marius Avădanei.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


unu + 3 =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: