Au promovat în liga a IV-a (partea I)… „Ripi”, tot mai sus

Pe când alte cluburi de tradiţie sunt în vrie sau se zbat în anonimat, o fostă campioană a României îşi continuă urcuşul. Într-adevăr, nu prea există grupări interne cu vechi cărţi de vizită care să câştige teren, dar Ripensia Timişoara conferă totuşi o undă de speranţă într-un fotbal carpatin cu mari-mari probleme, galben-roşii bifând luna aceasta cea de-a doua promovare succesivă, la nici 2 ani de la relansare.

Tribuna plină, pe "Electrica", o dovadă a reuşitei lui "Ripi"

 

 

„Ripi” a confirmat aşteptările şi… inevitabilul, promovând la pas din Seria I a Campionatului Judeţean Timiş în Divizia D, la capătul unui sezon în care a reamintit suflării fotbalistice româneşti că a revenit pe firmament prin eliminarea din Cupa României a unor oponenţi din toate eşaloanele de frunte ale întrecerilor FRF, stopată fiind abia în optimile de finală.

În sezonul recent încheiat al ligii a V-a, echipa timişoreană a conturat o linie de clasament cum rar se poate înregistra în acest eşalon, şi anume 25 de victorii din 28 de meciuri de campionat, două egaluri şi doar o înfrângere, 153 de goluri marcate şi doar 9 goluri primite. Iar apropo de goluri, Raul Briciu a înscris nu mai puţin decât 37, bifând 26 de prezenţe în campionat şi 7 jocuri disputate în competiţia K.O.

Singurul eşec s-a înregistrat în etapa a V-a, în deplasare la Vulturii Comloşu Mare, cu 1-0, iar cele două remize albe s-au consemnat tot pe alte terenuri, la Voinţa Valcani şi Unirea Grabaţ. Cel mai categoric succes „Ripi” l-a reuşit în etapa a 29-a, 12-0 cu Glentoran Carani, pe teren propriu, de Mureşul Cenad trecând tur-retur cu… 10-0.

Ripensia Timişoara: două promovări la rând!

 

 

Dar mai presus de parcursul de regularitate, efervescenţa unei relansări pe baze noi şi solide, care a atras deja numeroşi simpatizanţi şi admiratori, nu numai din Timişoara sau judeţul nostru. Cu fiecare pas înainte provocările însă doar cresc, mai intense şi mai mari, fiind de aşteptat ca Ripensia să întreprindă tot ce-i stă în putinţă pentru a repeta şi în 2015 reuşitele din ultimele două sezoane, atât în campionat cât şi în Cupa României. Cel mai probabil pe un nou teren propriu, provizoriu, în Complexul „Dan Păltinişanu”, Ripensia va fi şi în 2015-2016 cel mai mic-mare club din fotbalul românesc, vizând noi victorii şi cucerirea de noi simpatii, într-o ofensivă purtată atât pe teren, printr-un joc articulat şi plăcut ochiului, cât şi în afara sa, unde „Ripi” câştigă la capitolul credibilitate, imagine şi popularitate.

Nu sunt laude gratuite ci evidenţe faptice iar Sporttim, de regulă puţin elogios la adresa fotbalului local timişorean şi timişean, şi nici n-ar prea fi în întregul său multe aspecte pozitive de consemnat, încuviinţează să-i dea Cezarului ce-i al Cezarului: o nou-promovată cu nume, ştaif şi… viitor.

Ripensia Timişoara în Fabricul originilor sale

 

 

Artizanii Radu Suciu, manager sportiv, şi Ovidiu Olariu, antrenor, au utilizat cu succes nu mai puţin de 29 de jucători în întreg sezonul fotbalistic, în fruntea unui staff tehnic completat de antrenorul cu portarii Gheorghe Stoianov, medicul Marian Cotoşan, maseurul Gheorghe Ochişoru şi Adrian Onica, delegat. Dar iată-i pe protagoniştii „din iarbă”, fericiţi purtători ai unor culori forte în fotbalul românesc interbelic: (portari) Iulius Rădulescu, Alexandru Ciui şi Alexandru Filip; (fundaşi) Flavius Petrişor, Călin Uzun, Andrei Cărpinişan, Horea Mureşan, Olimpiu Ciobai, Răzvan Solomon; (mijlocaşi) Adrian Popa, Ion Păscăleanu, Cristian Radu, Raul Duţu, Mihai Narcis, Mihai Stanciu, Bogdan Inţa, Cătălin Bagiu, Ionuţ Berescu; (atacanţi) Joseph Anagor, Daniel Ungur şi Raul Briciu.

 

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Au promovat în liga a IV-a (partea I)… „Ripi”, tot mai sus

  1. Ernst Meinhardt spune:

    Urez in continuare mult succes celor de la Ripensia. Fiind inca din copilarie sustinator al lui „Poli” Timisoara (acum bineinteles al ASU Poli Timisoara), nu pot pleca de la clubul meu de suflet. Ceea ce ma leaga iinsa si de „Ripi” este faptul ca in urma cu multe decenii”Poli” se numea si ea, ce-i drept doar pentru foarte scurt timp, … „Ripensia”.
    Toate cele bune si mergeti mai departe pe calea succesului.

  2. Espe II spune:

    În viitor (poate): Ripensia + (ASU) Poli = Ripoli Timișoara.

    Culori: violet-auriu (roșu ar putea fi culoarea echipamentului de rezervă)
    Palmares: 4 campionate și 4 cupe
    Stadion: cel nou, care se va construi (sper, cândva) în locul actualului Dan Păltinișanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 + = sapte

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: