Au rezistat o singură repriză în duelul Vestului: Teremia Mare – Pobeda Dudeştii Vechi 0-3

Teremia Mare venea după un egal scos la Peciu Nou şi, implicit, primul punct după recuperarea penalizării, dar, în ciuda numeroaselor modificări de lot din această iarnă, tot băieţii antrenaţi de Petre Mirciov erau favoriţi la câştigarea punctelor puse în joc. Înaintea partidei terenul denivelat părea a fi principalul obstacol al bulgarilor din Dudeştii Vechi, care „au reuşit” în primul mitan să rateze din mai toate poziţiile posibile, astfel că la pauză s-a intrat cu un scor alb. Imediat după restart Leban punctează, iar până la final pe teren mai contează o singură echipă, cea oaspete, care se descătuşează, mai înscrie de două ori şi se impune la scor de forfait.

Urmează o etapă intermediară în care bulgarii dau piept acasă cu CSM Lugoj, în vreme ce Teremia se va deplasa la Chişoda.

Teremia Mare: Ciocani – Coman (’81 Tarpian), Tableţ, Ismail, Hojda – Ignea Cr. (’58 Cerbe), Oprişan, Sîntean (’51 Foca), Baidoc, Tulcan – Tescu. Rezerve: Mungiu, Cîrmaci. Şeicaru, Brădeanu. Antrenor: Emanuel Foale

Pobeda Dudeştii Vechi: Stoianov – Horodincă. Leban, Boboiciov, Budur – Augustinov (’69 Bratan), Rusu, Briciu (’76 Baju), Ologu – Kalapiş (’78 Şerban), Novac. Rezerve: Blaga, Roncov. Antrenor: Petre Mirciov

Au înscris: Leban (’49), Kalapiş (’65), Bratan (’74)
Cartonaş galben: – / Tulcan

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 × trei =

 


Alte articole legate de acest subiect: