Auto sparge în sfîrşit gheaţa în Freidorf, la a patra încercare

FC Auto Timişoara a spart gheaţa în Freidorf abia la mijlocul returului, cîştigînd astăzi primul ei meci acasă după două eşecuri şi o remiză pe propriul gazon, în dauna unei Spartak Gottlob care învingea la precedenta ieşire dar aflată totuşi la cea de-a patra înfrîngere externă la minim două goluri diferenţă: 4-0 pentru băieţii lui Emeric Vasko şi Harry Pinzhoffer.

Antrenori care au dat şansa să joace titular unui tînăr Alin Cădariu, mijlocaş dreapta care în 11 octombrie va împlini… 17 ani! Tot din generaţia 1995 au mai fost convocaţi Sturza şi Câmpan, ultimul, de la echipa de Campionat Municipal a clubului FC Auto, regula fiind ca gruparea din Freidorf să aducă pe banca seniorilor, prin rotaţie, tineri din propria pepinieră. Iar mezinul zilei a fost, din generaţia ´96, Heller, fiu al ex-fotbalistului ceferist…

„Avem o echipă totuşi tînără, aşa încît trebuie să rămînem cu picioarele pe pămînt după acest 4-0. Dar consider că suntem pe drumul cel bun iar echipa are potenţial. Trebuie valorificat!”, ne-a spus antrenorul Vasko după primul triumf acasă al grupării din Freidorf, survenit după 1-3 cu Pobeda, 0-2 cu CS Dumbrăviţa şi 3-3 cu AS FC Chişoda.

„Ca scor, a mers foarte bine, dar ca şi joc, încă nu mă conving la capitolul atitudine. Mi-aş dori să-i văd mai agresivi, în sensul bun al cuvîntului”, a mai explicat Vasko, deplîngînd o cădere în joc survenită după pauză: „În repriza a doua ne-au mai dominat, şi nu a fost bine să avem o asemenea cădere, dar am marcat şi ne-am revenit”. 

Spartak a avut şansele sale, atît la 2-0, cînd o lovitură liberă bine executată de la 18 metri a fost deturnată din preajma vinclului de Raul Ionescu, cît şi la 3-0, cînd a fost blocată după o incursiune pe stînga, de acelaşi goal-keeper al timişorenilor.

FC Auto şi-a trecut şi ea în cont destule alte oportunităţi ale unui joc în general deschis, bunicel, cu o bară în dreptul autorului dublei, Cosur, în vreme ce Cădariu s-a numărat printre rateurii de bune ocazii.

Cosur a deschis scorul, ca unic gol al primei părţi, după o centrare bîlbîită în careu, din duelul aerian balonul parvenindu-i potrivit pentru a-l împinge atent în aţe. Se întîmpla la mijlocul primei reprize…

Faimoc a dublat avantajul gazdei în minutul 55, cînd a scăpat singur, uşor lateral dreapta, de unde a reluat din vole, iar tot Cosur a marcat din nou, după alte 10 minute.

Victor Ursachi, care alternează cu Ignea executarea fazelor fixe, a transformat apoi o lovitură liberă de la 18 metri, în vinclu.

„Sunt mulţumit de rezultat, de băieţi, de modul cum răspund la antrenamente şi la joc, dar vreau mai mult de la ei pentru că au potenţial”, a mai spus Imi Vasko, pe care îl aşteaptă acum o deplasare la fosta sa echipă, AS FC Deta, rămasă la nivelul 0 puncte.

Vasko l-a mutat sîmbătă pe Ignea din centru în bandă stîngă iar Nagy, obosit după orele de servici, i-a lăsat locul lui Ştefănuţ, într-o garnitură a lui FC Auto cu Ionescu – Ştefănuţ, Matei, Vlădia, Taub (Coată) – Cădariu (Buda), Al-Helou, Ursachi, Ignea (Pitic) – Cosur (Heller), Faimoc. Pe bancă: Ilie – Sturza, Câmpan.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ unu = 5

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: