Avânt și vrednicie în dulcea Românie. ”Delegăm, Măria Ta?” ”Delegați, delegați!” CJA Timiș și feblețea sa, fiica înscăunatului

La ceea ce se întâmplă în societatea românească, tragedie a conștiințelor și abis moral, într-adevăr o mizerie în sine, și nu cum exact pe dos percep trepăduși de prin birouri de ”Asociații”, și anume că s-ar ”scrie mizerii”, aspectul de mai jos e chiar apă chioară. Dar își rezervă episodul său. ”Mizerabilii” e cu tomuri groase, izvor nesecat de subiecte, în acest caz despre vrednicie și avânt. A zis cineva ceva despre oarece nepotism sau trafic de influență? Deloc. Este despre umeri care se proptesc reciproc și mâini care se spală una pe alta, că tot a devenit la modă spălatul pe extremitățile membrelor superioare. Cu care se bate fierul cât e cald, întețirea delegărilor.   

Un imbold în plus. O încurajare susținută. O lansare pe orbită. O aplicație din gama corectitudinii politice, nișa egalitarismului pe noile linii. Adaptate viziunii ca unii să fie mai egali decât alții. Și o feblețe a ”Comiției” păstorite de matelotul vesel-trist, pe adresa fiicei diriguitorului ales. Ce mai tandem și cuplu de vis, binom la vârf în simbioza CJA – AJF.  

Puzderie de meciuri la care a tot fost delegată Roxana Cismaş Malac ca arbitru asistent, coincidență sau nu, mai degrabă de când tatăl tinerei a preluat şefia AJF Timiş, acest scaun cu mașinărie de vot unsă de către dregătoria aleșilor din fruntea primăriilor celui mai vestic județ al țării, un altfel de politică, și prin sport. Așa-zis sport. Cu ai săi neprețuiți și indispensabili insinuați în lumea arenelor, aleși ai poporului, de veghe păstorește și la binele fotbalului. Ce mai ”conducători” în preajma terenurilor, o delectare.

La asemenea mașinațiuni, asemenea diriguitori de ”Asociații” cu ale sale ”Comiții”. Caragiale, mai mult decât actual, lanțul slăbiciunilor, veșnic.

Să se mai fi întâmplat așa ceva în ultimii 30 de ani? Poate nici chiar în timpul mandatelor lui Dănuț Laţa.

Dar cifrele nu mint, pixul deleagă. În 2019, 26 de delegări la liga a IV-a, 32 de delegări la liga a V-a, două la ”Promoţie”, 9 la Campionatul Municipal de juniori, una la Liga a II-a feminin, două la liga a III-a feminin, 4 la juniori U17 şi U19, două la ”Liga Elitelor”, 4 la juniori A. Plus 7 amicale ale seniorilor în ”Judeţ”. În total, 82 de meciuri arbitrate la linie de Roxana Cismaș Malac. Beneficiind implicit de un barem frumuşel, 9.400 de lei. Bravo ei, cu transpirație adunați. Asterisc. La jocurile amicale baremul nu a fost inclus. Dar cei cu efectuarea delegărilor? Chiar nu ați ține deloc cont de măsurile de prevenție și siguranță? Ajunge tânăra să facă scurtă la mână, la cât de mult este oricum în ofsaid fotbalul intern.

Dând timpul înapoi, în 2018 s-au consemnat 29 de delegări la liga a IV-a, 28 la liga a V-a, 7 la ”Municipiu”, 6 la juniori A, una la liga a II-a feminin, 4 la liga a III-a feminin, 13 la juniori U17 şi U 19, două la ”Liga Elitelor”. Plus 6 meciuri amicale… În total, 90 de meciuri arbitrate la linie și un barem frumos, 9.135 de lei. La jocurile amicale ,nu a fost inclus.

În anul 2017: 14 delegări în liga a IV-a, 19 delegari în liga a V-a, două meciuri în liga a VI-a şi 10 meciuri în Campionatul Municipal, plus două de juniori A şi B.

Iar în anul 2016, 20 de delegari la liga a IV-a, 26 de delegari la liga a V-a, 9 la liga a VI-a,  15 în ”Campionatul Municipal” şi 4 la juniori A şi B…

Spor la arbitraj, dar și minte luminată ”Comiției”! Ce te faci cu penuria asta de arbitri timișeni, mai totul pe umerii puținora…  

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Avânt și vrednicie în dulcea Românie. ”Delegăm, Măria Ta?” ”Delegați, delegați!” CJA Timiș și feblețea sa, fiica înscăunatului

  1. Lica MISCU spune:

    NU STIU CU CE VA DERANJEAZA PREZENTA ROXANEI IN TOPUL DELEGARILOR? STI CEVA DL.STATISTICIAN? ESTE BUNA,IN TOT CE FACE DE ACEIA MERITA,SA LASAM LA OPARTE FAMILIA SI IN AUSTRIA ISKIN BILIANA CU TATA INFLUIENT (dar fara interventi) e CEA MAI BUNA,IN GERMANIA CUNOSC ALTE 2 MARI ARBITRE CU TATA SPONSOR,NUMAI IN ROMANIA VEZI TOT FELUL DE NEMULTUMITI,MAI BINE TACEAI DIN GURA!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 − = zero

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: