Avântul, 4 bare dar 0-1. Ionel Bărbosu (Peciu Nou), prim triumf: ”Am avut un noroc…” La Făget, două bare și 1-0

N-au mai marcat toate echipele și în jocurile programate sâmbătă după-amiază în cadrul etapei a VIII-a din Divizia D Timiș, ci din contră, s-a înscris câte un gol pe meci, AS Peciu Nou profitând de ratările gazdei Avântul și triumfând în premieră în noua ediție, la Periam, pe când Arsenal Flacăra Făget s-a impus în schimb deși a avut și ea parte tot de transversale, puncherul Florin Bolgea desprinzând-o la reluare.

După 3 succese în ultimele 4 etape, formația din Periam a suferit însă și al treilea eșec la zero acasă în actualul campionat: Avântul – AS Peciu Nou 0-1 (0-1), marcator fiind Dragoș Daju în minutul 35.

Tot în prima parte, la încheierea reprizei, Dănuț Totorean și Alexandru Mureșan au fost eliminați din joc pentru lovire reciprocă, în minutul 45.

Însă, ca idee principală, neșansa s-a ținut scai de Avântul, înfrânat de nu mai puțin de 4 transversale, ochite de Victor Toma în minutul 19, Angelo Olteanu în minutele 30 și 63 și Andrei Ciobănică în minutul 79.

Sorin Cîtea, antrenor al gazdelor învinse, a oftat: ”Trebuia să fie 4-0 la pauză, plus vreo 4 bare am avut, două pe repriză. Să nu mai vorbesc de ocaziile și cu poarta goală. Azi chiar am avut ghinion, n-a vrut mingea să intre-n poartă…”

Ionel Bărbosu a fost plin de fair-play, admițând din tabăra vizitatorilor că ”sincer să fiu, azi am avut un noroc… Cred că nici cel mai înfocat suporter al lui Peciu Nou nu s-ar fi gândit că vom câștiga acolo. Au avut multe ocazii și multe bare. Dar fotbalul a fost azi cu mine!”

Iar oaspeții din Peciu Nou au semnat primul triumf în acest campionat, survenit după serii a câte 3 înfrângeri, întrerupte de o remiză.

Avântul Periam: Ulmet – Filip, Fibișan, Cioica, Totorean, Vereșteanu, Văcaru, Ciobănică, Pătru, Olteanu, Toma.

A mai jucat Ușvat.

AS Peciu Nou: Murar – Ilea, Rusu, Adrian Marincu, Schipor, Rus, Dumea, Alexandru Marincu, Mureșan, Daju, Iorgovan.

Au mai jucat: Spăriosu, Teslaru, Hanceriuc.

Au arbitrat Alexandru Manea – Bogdan Chiorprec și Andrei Martinovici. Observatori: Nicolae Grigorescu și Ionel Bolog.

A treia victorie acasă pentru cea mai estică trupă din Divizia D Timiș, vizitatorii suferind în schimb abia primul eșec afară din etapa a II-a: Arsenal Flacăra Făget – Progresul Ciacova 1-0 (0-0).

Florin Bolgea

Florin Bolgea a marcat în minutul 55 unicul gol al făgețenilor, de la care tot el dar și Adrian Simedroni au scuturat transversala în minutele 60 și 70.

Gazdele s-au impus în alcătuirea de start Cristache – Dănăilă, Gruneanțu, Neagu, Ardelean, Țofei, Onae, Laczko, Bîrză, Simedroni, Bolgea, completată pe parcurs cu Popovici, Coțolan, Chelbu și Apostol.

Adrian Brazovan, antrenor al învingătorilor, a spus: ”Am dominat meciul de la cap la coadă, cu multe situații de gol, dar numai o dată a intrat mingea în poartă. Am întâlnit o echipă a Ciacovei mult schimbată față de sezonul trecut. Sunt mulțumit de rezultat!”

Rezultatele primelor 3 zile din etapa a VIII-a în ”D” Timiș, rundă care se încheie mâine, pe coloana datelor tehnice, cu clasamentul actualizat și programul din weekend-ul viitor, la mijlocul turului.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 × trei =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: