Baciu: „N-am venit de la 400 de kilometri să mă plimb prin C!”

„Nici azi nu mă pronunţ că avem un 11 conturat pentru prima etapă dar important este că majoritatea sunt apţi”, a punctat luni după-amiază Marius Baciu, antrenor Flacăra Făget, la prezentarea noilor achiziţii ale nou-promovatei, 11 la număr, precum şi a noului echipament, roşu respectiv alb, cu Ape Minerale Buziaş nou sponsor în piept. Iar între cei 25 de jucători din componenţă, unui sud-american i s-a alăturat din acest retur un african şi un fotbalist provenind din Asia Mică… 4 continente la divizionara C timişeană!

Antrenorul Marius Baciu oferă noul echipament alb înaltului fundaş central Victor Pistol, o tînără achiziţie de la Mureşul, la conferinţa de presă a Flacărei de luni 12 martie 2012

„Oraşul Timişoara suportă două divizionare B şi am văzut aici mulţi jucători tineri şi talentaţi – potenţial este să fie două cluburi bune. Sincer, n-am venit de la 400 kilometri distanţă să mă plimb prin Divizia C, şi nu contează cum se numeşte echipa. Consider că din acest an Flacăra va avea un cuvînt greu de spus în Divizia C, căutînd să creeze un lot omogen, completat cu experienţa unora, şi cu speranţa ca tinerii să înţeleagă foarte repede cam ceea ce vrem şi să se autodepăşească. Mă bucur nespus pentru Sergiu, care a ajuns deja la un nivel foarte bun şi sper din tot sufletul să facă pasul şi alţii, pentru că avem jucători cu calitate foarte bună, trebuie doar să li se dea curaj, să se poată exprima”, a fost foarte clar antrenorul Baciu, un rutinat ex-internaţional, cu active în fotbalul vestic şi care are propria sa şcoală de copii şi juniori.

Astfel, ca noutăţi, Abiodun Olayeni, un mijlocaş ofensiv născut în Lagos (Nigeria) pe 10 octombrie 1990, a sosit la Flacăra Făget de la colega de eşalon FCM Şcolar Reşiţa, pentru care a evoluat în tur, după ce la finele sezonului trecut pierdea barajul de promovare în Divizia C, tocmai în faţa timişenilor, ca şi component al Jiului Petroşani, unde a evoluat vreme de 9 luni.

Abiodun Olayeni, care are 3 fraţi şi o soră, a început fotbalul la vîrsta de 13 ani, în Nigeria natală, unde a evoluat în liga a doua, pentru FC Ebedie.

Abiodun Olayeni, 21 de ani, mijlocaşul ofensiv adus de la colega reşiţeană de eşalon

Mohamed Zetoun, care în 15 septembrie va împlini 23 de ani, a sosit tot de la o divizionară C, Millenium Giarmata, jucătorul de bandă stîngă, ca fundaş sau mijlocaş, de origine siriană, evoluînd în ţara sa la gruparea Jableh.

Flacăra i-a prezentat pe rînd şi pe Alex Tau (20 ani), sosit de la Jiul Petroşani, Sorin Gavriş, un masiv portar de 22 ani adus de la arădeni şi provenind de la Turnu Măgurele, Andrei Tuculea (20 ani), fundaş stînga, Victor Pistol (20 ani), fundaş central al Mureşului Deva, Călin Toma (20 ani), fundaş stînga care cucerea în vară cu Poli Timişoara titlul de campion naţional la juniori A, Valentin Furdean (24 ani), un mijlocaş dreapta sosit tot de la Mureşul Deva, Gabriel Voicu, adus de la Victoria Brăneşti, Laurenţiu Narcis, portarul de 17 ani de la LPS Banatul Timişoara, campion naţional la zi de juniori B, şi – nu în ultimul rînd – Vasile Ghindaru, „jucător polivalent”, după cum el însuşi s-a prezentat, de 33 ani, ultima oară la Poli Iaşi.

„Am ales nişte copii fantastici, care au rămas aici, şi o să-şi dea seama mai tîrziu, dar trebuie să înţeleagă că performanţa nu înseamnă numai antrenamente, ci orice minut din viaţă, iar odihna uneori este mai importantă decît pregătirea”, a spus luni Marius Baciu, la întâlnirea cu presa de la Arena Viola, „gazdă” a făgeţenilor în pregătirile de iarnă.

„Şi eu am multe întrebări după perioada de pregătiri dar am totuşi semne bune, echipa fiind la un nivel destul de bun prin prisma jocurilor de verificare, pentru că competiţia îţi dă spiritul, concentraţia şi motivaţia necesară fiecăruia în parte şi care îi poate duce spre performanţă. Într-un fel mă bucur şi dacă avem un jucător în plus căci încercăm să îi recuperăm, şi pe Vasile, pe Voicu, Boghian sau Szollei, care să fie recuperaţi la ora jocului, spre capacitate maximă”, a mai spus Baciu.

Ghindaru (stînga), sosit de la ieşeni, Voicu, de la naufragiata Victoria, Furdean, un alt devean, şi campionul naţional de juniori A, Călin Toma

Iar magnetismul fostului internaţional stelist poate fi de folos şi în campania de achiziţii „de la vară, cînd, cu 2-3 plombe să tindem la o ligă superioară. Sper ca prin ceea ce facem noi să-i motivăm şi pe alţii, să vină cu bani să susţină, pentru că performanţa costă!”, după cum a completat Marian Trăiculescu.

Ca rezultate recente în pregătiri, Flacăra are un 3-2 (Gălan, Raţiu, Ghindaru) la Arad, cu CS Vladimirescu, 3-1 (Boghian, Raţiu, Mihuţa) la Aqua Vest Şofronea, 1-1 (Mihuţa) la Arad, cu UTA, 3-3 (Mihuţa, Speroni – două, ambele din penalty) la Salonta, cu Bihorul Beiuş, 3-3 (Szollei, Speroni, Mihuţa) la Salonta, cu Luceafărul Oradea, 2-0 în Circumvalaţiunii, cu LPS Banatul juniori A (1994).

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase × 3 =

 


Alte articole legate de acest subiect: