Bară Onae, în prelungiri, şi Bega Belinţ rămîne cu un draw alb

Prima etapă a Diviziei D Timiş, încheiată odată cu jocul de duminică de la ora 11, disputat la Belinţ, a adus şi o a doua remiză albă, FC Bega Belinţ – FC Auto Timişoara 0-0, nou-promovata în liga a IV-a reuşind un draw acasă în faţa celor din Freidorf, care nu şi-au regăsit momentan apetitul ofensiv din finalul stagiunii trecute, cînd marcau 18 goluri în ultimele 3 jocuri de campionat.

Palmaresul primei etape, înaintea reprogramării Mama Mia – FC Chişoda: 8 jocuri, 5 victorii ale gazdelor, două remize, un succes al oaspeţilor, golaveraj 20-3.

Evoluţia echipelor a lăsat o bună impresie celor peste 500 de spectatori prezenţi în tribuna belinţeană, însă deşi jocul s-a dovedit a fi spectaculos, ambele formaţii au irosit situaţii clare de a înscrie. O dovadă că nu toate partidele de 0-0 sunt neapărat şi plictisitoare. Gazdele puteau obţine cele trei puncte dar mingea expediată de Horea Onae a întâlnit bara, în cel de-al doilea minut de prelungire.

Bega Belinţ: Pascotescu – Anghel, Terec, Băran, Mihăescu, Guțiu, Grozoni, Horea Onae, Teletin, Tudor Onae, Ripan. Au mai jucat Ilie și Mladescu. Antrenor: Dafin Danciu.

FC Auto: Ionescu – Nagy, Vlădia, Matei, Taub, Al-Helou, Ignea, Leleczi, Cosur, Ursachi, Sturza. Au mai jucat Coată, Cădăriu, Pitic și Rotaru. Antrenor: Petre Vlătănescu

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 + trei =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: