Baranyi autor și coautor, timișenii se desprind în primele 17 minute. Șoimii arădeni îi ajung din urmă: 2-2 (2-1)

Tot așa mai nou, una caldă, alta rece pentru galben-albaștrii de pe ”Emilian Pavel”, autori ai încă unei alternanțe a rezultatelor. Recent, pendulau acasă de la un 5-0 în propriul fief la un greu digerabil 2-4 cu Viitorul Dăești. Iar sâmbătă după-amiază, un semieșec, venit după victoria cu 0-2 la Sebiș. Tot cu 2-0 s-au desprins elevii lui Benga și de alți arădeni, cu a treia cea mai bună apărare din Seria a IV-a, deja în primele 17 minute, grație mai întâi lui Baranyi din fază fixă, însă vizitatorii au redus din handicap la momentul oportun, înaintea pauzei, egalând nu mult după reluarea jocului: CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – CS Şoimii Lipova 2-2 (2-1).

Numai 3 puncte le despărțeau pe ocupantele locurilor 3 și 9 înaintea etapei a X-a din seria vestică în Liga 3, iar la finalul celor 90 de minute nimic nu le-a putut despărți, rezultat de egalitate prin care Șoimii Lipova și-a mărit la patru seria aparițiilor succesive fără înfrângere, ca o reamintire a faptului că sezonul trecut îl încheia pe locul secund, vicecampioană a seriei, la două puncte în urma nou-promovaților reșițeni.

Duminică se împlinește o lună de când CS Șoimii n-a mai pierdut în deplasare, 1-0 la Chișineu Criș, dar nici n-a mai pierdut de fapt deloc, iar vizitatorii din Lipova au evitat cea de-a treia înfrângere pe teren advers din actualul campionat, revenind de la 2-0 în prima oră de joc a partidei de la ora 15. 

Începută perfect de gazdele din Ghiroda, care au deschis scorul în minutul 3, în urma unei lovituri libere executată superb de Alexandru Baranyi de la 25 de metri. Iar după o mare ocazie a lui Mancaş, care a trimis mingea de la 14 metri puţin peste transversală, singur fiind în careu, a venit şi golul doi, în minutul 17, prin reuşita lui Sebastian Budur, din 6 metri, în urma unui ”assist” al aceluiaşi Baranyi, cu capul… 2-0.

Timișenii păreau a se îndrepta spre cea de-a patra victorie acasă, dar 2-0 e totuși un scor periculos. Mai ales atunci când, de exemplu în minutul 26, ratezi o mare ocazie de gol. Mancaş centra perfect în faţa portii şi Bâte relua cu capul din 5 metri, balon respins de portar în corner Minutul 40 aducea o nouă centrare perfectă a lui Mancaș în careu, de unde Budur rata desprinderea. Și așa se întâmplă…

Contrar cursul jocului, în minutele de prelungiri, oaspeţii au redus din diferenţă prin Darius Dolga, în urma unui corner executat de Istrate… 2-1.

În a doua repriză, Şoimii Lipova a egalat în minutul 59, de Istrate, direct din lovitură liberă de la 18 metri.

Trupa lui Octavian Benga putea obţine toate cele trei puncte dar Herci a şutat din marginea careului mare iar mingea a şters transversala… 2-2. Mai bine poate în proxima deplasare la codașa Gilortul, după care timișenii vor primi vizita celor din Filiași. O altă ieșire mai scurtă pentru Șoimii și peste două etape, la Sebiș, după ce vor fi primit vizita vâlcenilor din Dăești. 

Octavian Benga (antrenor principal CSC Ghiroda și Giarmata Vii): ”A fost un meci de o calitate foarte bună din partea ambelor echipe. Un meci spectaculos! Vreau să punctez cu litere mari că suntem din nou fraierii de serviciu. Îmi pare rău să mă exprim aşa, dar ăsta e adevărul! Astăzi doar din cauza noastră nu am luat cele trei puncte şi am făcut un egal. Pentru că în prima repriză am fost echipa mai bună, i-am surprins în multe momente pe cei de la Lipova cu un presing avansat şi am ştiut să blocăm jocul lor de construcţie, care începe din zona unu, şi apoi pe tranziţie pozitivă am reuşit să marcăm cele două goluri şi am mai avut încă două ocazii mari prin care puteam face 3-4 la zero şi jocul era închis. În ultimul minut din prima repriză am făcut cadou un gol şi cei de la Şoimii a intrat cu încredere în partea secundă. În prima parte a reprizei secunde au avut un plus, au egalat şi puteau chiar să câştige. Puteam şi noi să marcăm pe final golul victoriei prin şutul lui Herci şi în urma câtorva situaţii din apropierea porţii. Sunt supărat pentru că muncim foarte mult şi doar din prostia noastră nu suntem mai sus. Puteam avea cel puţin şapte-opt puncte în plus, doar noi suntem vinovaţi”.

*

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii: Barbu – Semeniuc (min. 90+1, Şofran), Bocşan, Ianc (min. 80, Jovanic), Sabău – Poparadu (min. 68, Herci), Bâte (min. 72, Piţuc) – Mancaş, Ţugui, Budur – Baranyi.

Antrenor: Octavian Benga

Rezerve neutilizate: Șipoș – Silaghi, Liuba.

CS Şoimii Lipova: Iliescu – Nagy, Polgar, Lazea, Prună – Vlad, Filimon, Simion, Istrate – Rusu, Sulea.

Rezerve la start: Buta – Hațegan, Banyoi, Bicuschi, Bercu, Dolga, Stoin.

Arbitri: Mihai Domșa (Aiud) – Ioan Georgiu (Dej) și Andrei Buda (Hunedoara). Observator de arbitri: Lucian Glogoviceanu (Reșița), iar delegat de joc Călin Orbonaș (Ilia).

Rezultatele din C4, programul viitor și clasamentul, pe coloana dreaptă.

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 − = doi

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: