Belu nu înscrie din nou din penalty iar Smaranda ia primul gol după aproape 10 ore de fotbal, dar ACS Poli nu pierde: 1-1 la Tărlungeni

ACS Poli Timișoara ar fi putut pleca astăzi cu toate punctele din prima deplasare a returului în B2, de la Tărlungeni, dacă Claudiu Belu n-ar fi irosit un penalty cu 9 minute înainte de final, după ce alb-negrii deschideau scorul la mijlocul primei părți în urma unei faze fixe și erau egalați puțin după pauză dintr-un corner, însă chiar și așa liderul își păstrează avansul de 4 puncte în fruntea seriei, față de CS Metalul și de-acum și Fortuna Poiana Câmpina, dat fiind că reșițenii au remizat și ei la Pâncota.

Claudiu Belu, care a deschis de 3 ori scorul în acest campionat, o dată chiar din penalty, n-a reușit însă să-l... închidă de la 11 metri, în părțile Brașovului: Unirea Tărlungeni - ACS Poli 1-1 (0-1)

 

 

Fără Gabriel Cânu în centrul defensivei, înlocuit, ca și în cazul celeilalte absențe a sa, acasă, de Cristian Bocșan, și fără Cristian Bărbuț în avanposturi, absent la start doar în prima etapă, și al cărui rol a fost preluat la debutul său ca titular de Rodirlei Duarte, însă cu Popescu revenit după numai o etapă, alb-negrii din Liga 2 au rămas astfel neînvinși și pentru al șaptelea joc la rând, primind în schimb primul gol în acest răstimp, la 614 minute după cel încasat în partea a doua a deplasării pierzătoare la Reșița.

Atunci cu Pap la ultima sa apariție între buturi, înlocuit ulterior cu Mădălin Smaranda, care, în urma a 6 partide fără a scoate balonul din plasă, incluzând deplasările de succes la Câmpina și Pâncota, și aproape 10 ore de fotbal, a fost în cele din urmă învins, la puține minute după pauza întâlnirii din etapa a XIII-a din B2, a doua a returului. I-a venit de hac în minutul 49 ex-prim-divizionarul Forika, autor al unui gol cu capul de la 7 metri, după cornerul executat de Marcăş: 1-1.

Chiar dacă recordul goal-keeper-ului a fost spulberat, victoria tot ar fi fost adjudecată dacă fundașul Belu ar fi înscris și al patrulea său gol în noul campionat pentru trupa lui Dan Alexa, după ce deschidea scorul atât în prima etapă, în minutul 10 al deplasării la Pitești, cât și din penalty, acasă cu CS FC Caransebeș, iar apoi marca pentru 1-0 și cu Bihorul. Dar dacă la Râmnicu Vâlcea au cedat de la 11 metri în minutul 84, alb-negrii Timișoarei n-au reușit la Tărlungeni să înscrie pe final de pe punctul cu var.

Mereu rezervă introdusă în acest sezon, astăzi în minutul 61, în locul debutantului ca titular Duarte, Alexandru Popovici a fost la un pas de golul de 1-2 în minutele 67 și 79 dar a smuls puțin mai apoi o lovitură de pedeapsă, faultat fiind de portarul gazdei CS Unirea, la 6 metri de buturi, în minutul 81. Goal-keeper-ul Niczuly l-a ghicit însă pe fundașul dreapta, aceasta fiind prima ratare a unui penalty de către liderul de pe Bega în 2014-2015, după ce Popovici transforma și el pentru 3-0 în minutul 76 al jocului de pe teren propriu cu FC Bihor Oradea.

Într-adevăr, Popovici a fost în prealabil la numai un pas să o readucă în avantaj pe ACS Poli Timișoara, şutând peste poartă de la numai 5 metri, la mijlocul părții a doua, dar și în minutul 79, scăpat singur cu apărătorul buturilor gazdei din Tărlungeni.

Neînvinși în precedentele 4 jocuri acasă, cei din județul Brașov s-au văzut primind un al treilea gol în propriul fief la mijlocul primei reprize, când Keita a deschis scorul după o centrare din lovitură liberă de pe stânga, în minutul 21.

Keita devenea astfel cel de-al zecelea marcator al timișorenilor în actualul sezon de B2, cu ocazia celui de-al doilea meci la rând în care Pedro Henrique n-a înscris, șutul său de la 10 metri, peste câteva faze, în minutul 27, fiind reținut de portar.

Rodi Duarte, partenerul său ofensiv, a avut la rândul său o oportunitate, reluând cu capul peste poartă de la numai 6 metri, dar și căpitanul neînvinșilor acasă, Liviu Nicolae, a avut ocaziile sale, şutând în debutul meciului peste bară, de la 10 metri, și întinzându-l pe Smaranda, care a respins dinspre vinclu reluarea cu capul din minutul 39.

O primă remiză în acest campionat pentru prima clasată, care mai are două meciuri înaintea încheierii stagiunii de toamnă acasă cu CS Metalul Reșița, peste 3 săptămâni, întâiul examen fiind oferit vineri 21 noiembrie de la ora 17 de revenirea lui Alexandru Pelici pe ”Dan Păltinișanu”, dar acum nu cu FC Bihor ci din nou cu CSM Râmnicu Vâlcea, cu care pierdea în primăvara trecută la Timișoara cu 4-0. Vâlcenii au cedat astăzi la Mioveni, într-o rundă ale cărei rezultate le regăsiți pe coloana dreaptă, laolaltă cu ierarhia și programul rundei viitoare.

*

CS Unirea Tărlungeni: Niczuly – Vlăsceanu, Forika, Şerban, Iaru (80, Istofor) – Antoche, Dâlbea, N. Cristea, Marcăş (80, Marin) – Liviu Nicolae – cpt., Neculai (56, Antal).

Pe bancă: Dănălache – Brujan, Petra, Pricop.

Antrenor: Daniel Bona.

ACS Poli Timișoara: Smaranda, Belu, Bocşan, Scutaru, Neagu, Popescu, Keita, Poparadu (90, Nanu), Boldea, Pedro Henrique, Rodi Duarte (61, Popovici; 89, Trandu).

Pe bancă: Pap – Todorov, Bălace, Kneeshaw.

Cartonașe galbene: Poparadu, Belu (ambii în minutul 52), Pedro Henrique (87).

Arbitru: Marius Omuţ (Oradea); asistenţi: Iulian Szekely (Cluj Napoca) şi Ovidiu Timar (Marghita).

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase − = 2

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: