Bîrză și Perju-Silaghi, abonați la gol, dar și ”cei care au intrat în locul absenților și-au făcut datoria”: Mama Mia încă 100% în deplasare, fără gol luat

Deși fără căpitan în defensivă dar și cu alte absențe, Mama Mia a învins din nou la zero în deplasare, dând de înțeles de ce antrenorul principal Sorin Bălu este din nou ofertat din direcții diferite, interes ce onorează dar îl și obligă pe mai departe să conserve statutul celor din Becicherecu Mic de grupare de podium în Seria a IV-a.

Statut ce se arată din nou tot mai înfloritor, după ce aceiași Bîrză și Perju-Silaghi, marcatori în câte două din precedentele 3 victorii la rând, au înscris din nou și la Hunedoara, primul printr-o foarfecă în repriza I iar rezerva cu stare febrilă, ce i-a luat locul la pauză, în partea secundă.

Într-o etapă a șasea cu victorii ale cluburilor timișene, înregistrate ieri cu 4-1 și 2-0, nici CS Nuova Mama Mia n-a făcut astăzi opinie separată, câștigând și pentru a patra oară la rând și dublându-și punctajul maxim acumulat în deplasare, ieșiri în care n-a primit încă gol: CS FC Hunedoara – CS Nuova Mama Mia 0-2 (0-1).

Victorioși astăzi de la ora 15 în județul vecin, în cadrul etapei a VI-a a Seriei 4 în Liga 3, alb-roșii i-au egalat astfel la puncte pe hunedoreni, cu mențiunea că Mama Mia are un meci mai puțin disputat.

Frumoasă serie a dublei vicecampioane din C4, începută la Lugoj, printr-un triumf cu 1-0 în etapa a doua, și continuată cu victorii cu 3-1 pe CFR, în dauna unor vizitatori din Oltenia, de la ACSO Filiași și Pandurii II, iar acum cu un nou succes la două diferență.

Dacă pe hunedoreni i-au ajuns astăzi din urmă la puncte, rămâne de văzut în privința trecerii vinerea viitoare, acasă, lângă Gara de Nord, de Național Sebiș, care are un punct în plus în clasament față de elevii lui Bălu și Petre.

Și o răsturnare de situație comparativ cu acum două sezoane, când, pe 8 octombrie 2013, hunedorenii treceau acasă cu 1-0 de Mama Mia, anul trecut, pe 19 septembrie, încheindu-se remiză, 1-1, după ce în play-off-ul campaniei 2013/4, pe 9 mai 2014, timișenii învingeau pe stadionul ”Michael Klein” cu 2-1.

Astăzi după-amiază a fost 2-0 pentru oaspeți, Bîrză executând frumos o foarfecă de la circa 9 metri, după mijlocul primei reprize, la centrarea lui Motreanu, prin care Mama Mia a intrat în avantaj la vestiare.

De unde Dan Perju-Silaghi a ieșit în locul marcatorului Bîrză și i-a intrat în rol, înscriind după mijlocul părții a doua, în urma unei pase lungi, la care a profitat de o nesincronizare între portarul și fundașul advers.

”Echipa a reușit un bun joc de deplasare, pentru care îmi felicit jucătorii, care au adus victoria, deși fără căpitan, fără portar, fără fundașul lateral stânga, iar Silaghi a jucat bolnav, cu febră. Însă cei care au intrat, portarul Culda, Artimon, Negruț, Nicoară și-au făcut datoria, dovedind că oricând ne putem baza pe ei, că au valoare, și sunt foarte fericit pentru acest lucru”, a spus la final antrenorul principal Sorin Bălu.

Fără Telescu, suspendat, Miklos – bolnav, și Ștefănescu, cu o întindere, în vreme ce Niță a jucat cu reținere dat fiind o afecțiune la mușchii inghinali, Mama Mia s-a impus cu 2-0 în alcătuirea Culda – Motreanu, Artimon, Todorov, Negruț – Radu (85, Tăbăcaru), Zurbagiu – cpt., Luță, Niță – Nicoară (70, Mărginean), Bîrză (46, Perju-Silaghi; 89, Cioancă).

Pe bancă: Miklos jr. – Jichici, Saizu.

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Alte articole legate de acest subiect: