Bondar înțeapă România în prelungiri, 1-2 pe final de la 1-0 cu Ucraina, iar ”tricolorii” nu smulg acasă nici măcar remiza suficientă pentru accederea la turneul final Euro U19. Lista calificatelor!

Selecționata juniorilor mari a României a ratat în această seară calificarea la turneul final al Campionatului European sub 19 ani ce va avea loc între 16 și 29 iulie în Finlanda, deși aborda cel de-al treilea meci al Turului de Elită ca lider cu punctaj maxim și avea implicit nevoie de un singur punct din această ultimă apariție în patrulaterul pe care l-a găzduit de miercurea trecută, în duelul direct pentru locul 1 cu Ucraina, care a răsturnat însă scorul și soarta calificării prin a egala în minutul 84 grație lui Safronov și a da lovitura în cel de-al doilea minut de prelungiri, prin căpitanul Valeriy Bondar: 1-2 (0-0) de la 1-0.

Cu fundașul dreapta Denis Haruț de la ACS Poli și timișoreanul căpitan Vlad Dragomir din nou integraliști, Andrei Sîntean fiind din nou titularizat, precum în meciul inaugural, cu Serbia, România U19 avea prima șansă la calificare, în calitate de gazdă care aborda cu punctaj maxim disputa cu Ucraina, duel din care avea nevoie de un singur punct pentru a-și conserva șefia, oponenții neînvinși în primele două confruntări fiind în schimb obligați să câștige ca unică variantă de adjudecare a Turului de Elită. Iar marea majoritate a cursului jocului a fost conform planurilor selecționatei lui Adrian Boingiu, cu atât mai favorabil cu cât Olimpiu Moruțan a deschis scorul în minutul 77, prin a finaliza din careul mic un rapid contraatac purtat pe partea stângă. Însă, în bucuria golului, Moruțan s-a dezbrăcat de tricoul galben al reprezentativei, primind cel de-al doilea cartonaș galben, după cel încasat în minutul 66.

Bondar: 1-2

Rămasă în inferioritate numerică, România U19 a dat cu piciorul marii șanse a calificării, treiarul Oleksandr Safronov, mijlocaș lateral de la Dnepr al vecinilor de la nord-est, egalând în minutul 84, iar fundașul central căpitan Bondar, de la Șahtior, înțepând în cel de-al doilea minut de prelungiri: 1-2 pentru oaspeții lui Oleksandr Petrakov. Capac la toate, ”tricolorii” au încheiat în dublă inferioritate numerică, și Neciu fiind eliminat apoi pentru două cartonașe galbene, dar mai ales îngenuncheați.

O calificare ratată și pe seama lipsei de profesionalism a autorului golului, Moruțan, care știa mult prea bine riscurile unui asemenea gest, de evitat într-un moment important, cu nici un sfert de oră înaintea încheierii timpului regulamentar de joc, când și-a lăsat echipa în inferioritate numerică, deși juniorii români păreau a fi pe cai mari, la conducere pe tabela de marcaj și cu nu mai puțin de 5 puncte avans în clasament în acel minut, echivalente cu o detașată calificare.

Gestul său deconspiră însă corolarul metehnelor din fotbalul românesc, deficitar la capitole esențiale precum mentalitate și atitudine, ridicând semne de întrebare și în privința procesului general de instruire al acestor adolescenți, atât în plan sportiv cât și educativ. Dar pe undeva nu este de mare mirare că juniorii români au dat cu piciorul de o asemenea manieră unei rare oportunități de accedere la turneul final, dat fiind atât surlele și trâmbițele prematur iscate după preliminariile câștigate în Creta, inclusiv din sânul efectivului ”tricolor” dar și la nivel mediatic, cât și pe de altă parte prin excesiva popularizare a celui eliminat, înflorată cu superlative, numele său fiind inevitabil legat de un transfer la o grupare intens vehiculată precum FCSB, cu tot circul de rigoare generat ”de la centru” în asemenea situații. Rămânerea cu picioarele pe pământ ar fi fost de preferat și ar fi indus cel mai probabil și calificarea la turneul final. Talente cu potențial, deșertăciune și risipă datorate mentalității și abordărilor deficitare. Vedetismul și celebritatea precoce joacă feste într-un fotbal românesc cu evidente probleme de atitudine. Căci una este încrederea în forțele proprii și alta este luciditatea…

Iar în cazul generației 1999 este vorba despre o nouă ratare de o manieră absolut dramatică a unei calificări din preliminariile Campionatului European, și la categoria juniorilor mari, după un antecedent deloc ușor de uitat la o grupă inferioară de vârstă.

Pe lângă Ucraina, și Anglia, Franța, Italia, Norvegia, Portugalia și Turcia s-au mai calificat astăzi pentru turneul final Euro U19 din luna iulie, o competiție în opt naționale de juniori mari, găzduită de Finlanda.

Deși pe teren propriu și învingătoare cu 4-1 în apariția finală contra Olandei, Germania n-a câștigat Grupa 1, încheind-o pe locul 2, cu 6 puncte, la egalitate cu Norvegia, care s-a impus în schimb cu 5-4 cu Scoția, decisivă fiind disputa directă cu nemții, adjudecată de scandinavi cu 2-5.

Anglia, deși învinsă după două victorii de gazda Macedonia, a câștigat Grupa 2 cu un total de 6 puncte, la egalitate cu Letonia, și s-a calificat la turneul final.

Italia, risipind astăzi pe Friuli din Udine primele puncte în patrulaterul găzduit începând de miercurea trecută, 1-1 cu Cehia, s-a calificat neînvinsă din Grupa 3, cu 7 puncte, Polonia obținând doar 4, Grecia 3 iar cehii numai două.

Portugalia, fără gol primit și cu victorii pe linie pe teren propriu, s-a calificat din fruntea Grupei 5, Franța obținând la rândul ei 9 puncte din 9 posibile la Benidorm, în Grupa 6, în care gazda Spania avea nevoie de victorie în meciul decisiv direct de astăzi, pierdut însă cu 2-4 (0-0) după ce deschidea scorul în minutul 52 din penalty, prin Ruiz.

Turcia, printr-un 2-1 în runda finală a Grupei 7 cu Bosnia și Herțegovina, s-a calificat neînvinsă din grupa daneză, cu 7 puncte, după ce în etapa a doua remiza cu gazdele, ținute astăzi în șah de Austria, 2-2, astfel încât scandinavii au acumulat doar 5 puncte.

Tragerea la sorți pentru faza grupelor din cadrul turneului final va avea loc pe 30 mai la Helsinki.

*

România U19: 1. Vlad – 2. Haruț, 5. Screciu, 6. Dulca, 4. Neciu – 14. Băluță, 15. Lazăr (20. Merloi, 88) – 8. Moruțan, 7. Dragomir – cpt., 10. Mățan (11. Micovschi, 63) – 9. Sîntean (19. Moldoveanu, 72).

Rezerve: 12. Costache – 13. Boboc, 16. L. Gheorghe, 17. Drăguș, 18. Trușescu.

*

Clasamentul Grupei 4 în Turul de Elită

1. Ucraina 7 puncte (4-2)

2. România 6 p (7-3)

3. Serbia 3 p (4-8)

4. Suedia 1p (3-5).

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 − = cinci

 


Alte articole legate de acest subiect: