Brazilia, titlu mondial U17: 2-1 în finala acasă cu Mexic. Franța – Olanda 3-1 pentru locul 3

Seleção a devenit duminică seară a doua națională din istoria turneelor finale mondiale sub 17 ani care să cucerească titlul pe teren propriu, după Mexic la ediția din 2011, brazilienii izbândind la această categorie de vârstă după o așteptare de 16 ani, dar și pentru a patra oară, asta tocmai într-un ultim act cu Mexic, pe care au egalat-o în minutul 84 din lovitură de la 11 metri, înscriind golul victoriei în cel de-al treilea minut de prelungiri: 2-1 (0-0). Medaliile de bronz aveau să ia oricum calea Europei, Franța – Olanda 3-1.

Finală dramatică pe Estadio Bezerrão din Brasilia, gazdele ratând pe rând deschiderea scorului după ce Peglow țintea transversala în minutul 17, misiune preluată cu succes de mexicani la mijlocul reprizei a II-a, marcatori cu capul prin Bryan Gonzalez, numărul lor 11, la centrarea căpitanului Eugenio Pizzuto: 0-1 în minutul 66. Brazilienii au lovit și a doua oară transversala, în minutul 81, prin Daniel Cabral, dar în cele din urmă eforturile le-au fost răsplătite, Veron obținând o lovitură de la 11 metri în minutul 84, faultat fiind de Alejandro Gomez, iar Kaio Jorge egalând de pe punctul cu var.

Ultimul act părea a se îndrepta spre loviturile de departajare, mexicanii năzuind la egalarea brazilienilor în ceea ce privește numărul de trofee cucerite, trei, însă Lazaro, intrat din minutul 71 în locul lui Peglow, și-a preluat rolul din semifinala câștigătoare cu 3-2 contra Franței și nu i-a mai ținut pe jar pe cei peste 13.000 de spectatori, înscriind din voleu în cel de-al treilea minut de prelungiri, tot în urma unei centrări: 2-1. 

Iar dintre elevii lui Guilherme Dalla Déa din generația 2002 a fost desemnat și cel mai valoros jucător al turneului final, Gabriel Veron, dar și cel mai bun portar, Matheus Donelli, în vreme ce golgheter al competiției a fost olandezul Sontje Hansen, marcator a 6 goluri.

Brazilia s-a impus în finală în componența Donelli (de la clubul Corinthians) – Couto (Coritiba; minutul 90+4, Garcia / Palmeiras), Henri (Palmeiras), Luan Patrick (Athletico Paranense), Cabral (Flamengo), Patryck (Sao Paulo), Veron (Palmeiras), Kaio Jorge (Santos), Peglow (Internacional; 71, Lazaro / Flamengo), Diego (Gremio), Pedro Lucas (Gremio; 56, Araujo / Corinthians).

Învinși ai brazilienilor cu 3-2 în semifinala de joi, francezii, pe poziția a patra în prima urnă valorică a tragerii la sorți, în urma gazdelor, Mexicului și Nigeriei, s-au reabilitat duminică seară în finala mică pentru locul 3, adjudecat cu 3-1 (1-1) în dauna campionilor europeni la zi ai categoriei, olandezii. Șeptarul de la PSG, Arnaud Kalimuendo-Muinga, a egalat în minutul 22, după ce decarul Mohamed Taabouni deschidea scorul în minutul 15 din pasa căpitanului portocaliilor, Taylor, tot Arnaud Kalimuendo-Muinga înscriind într-un interval de nici 10 minute din prima jumătate a părții secunde, în minutele 54 și 62.

O reamintire a faptului că, pe drumul lor spre cucerirea în Irlanda a titlului european la categoria sub 17 ani, olandezii erau depășiți de francezi în faza grupelor turneului final. ”Albaștrii” lui Giuntini au câștigat finala mică în componența Lima Semedo (de la clubul Bordeaux) – Altikulac (Reims; minutul 90, Pembele / PSG), Matsima (AS Monaco), Kouassi (PSG), Agoume – cpt. (Internazionale), Kalimuendo-Muinga (PSG), Aouchiche (PSG), Mbuku (Stade Reims; minutul 65, Lihadji / Marseille), Taibi (Angers), Lepenant (Caen; min. 90, Ahamada / Juventus), Soppy (Rennes), cu mențiunea că Johann Lepenant este unicul alb din lotul de 21 deplasat de către cei din Hexagon peste Oceanul Atlantic.

Unde se va desfășura și viitorul turneu final sub 17 ani, în Peru, peste 2 ani.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte × 8 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: