Brîndescu, 3-1 ASU Politehnica: „Oricărei echipe îi e greu să atace împotriva uneia folosind mulţi jucători pe apărare”

Trei goluri înscrise fără replică în prima etapă, contra Minerului Motru, alte două, la zero, în runda a treia, tot pe „Ştiinţa”, cu Metalurgistul Cugir, şi încă un triumf acasă la două goluri diferenţă, însă în premieră şi cu un gol primit, iată parcursul de regularitate pe teren propriu al alb-violeţilor nou-promovaţi, care şi-au păstrat astăzi şefia în C4 graţie unui 3-1 conturat după pauză.

Aşadar deja 3 apariţii cu câte 3 goluri marcate de ASU Politehnica Timişoara în 5 etape, „violeţii” revanşându-se astăzi după sincopa de la Lugoj prin a trece de ACSO Filiaşi, proaspăt preluată de un nou antrenor.

14

La final, Sorin Brândescu, care a apelat la 7 nume noi în 11-le de start faţă de formula de debut de la Lugoj, a explicat că „anticipam că va fi o partidă dificilă, în care am reuşit o victorie muncită, şi numai astfel, cu sacrificiu şi multă, multă muncă se pot adăuga victoriile. Puteam învinge şi mai uşor dar am ratat bune ocazii, ba mai mult, în ultimul minut din prima repriză am şi făcut cadou un penalty, fiind egalitate la pauză. A doua repriză a fost mai bună, am avut răbdare şi ne-am creat foarte multe ocazii, iar până la urmă am învins!”

Sorin Brîndescu a mai admis că a fost „supărat” pentru opţiunea aleasă de Vucea, care „a interpretat greşit faza” în condiţiile în care avantajul gazdelor era fragil, rezultând penalty-ul din care ACSO Filiaşi a egalat tocmai înaintea pauzei.

Brîndescu a mai mărturisit că „violeţilor” nu le-a fost tocmai totuna în perspectiva părţii a doua, după ce tocmai primiseră un gol egalizator înaintea intrării la vestiare, la pauză. „Ne era frică, era 1-1, sunt echipe care în deplasare fac antijoc, stau pe jos, se apără supraaglomerat, iar oricărei formaţii îi este greu să atace împotriva uneia care foloseşte foarte mulţi jucători pe apărare”.

Antrenorul liderului s-a mai referit şi la efectuarea schimbărilor, una dând roade… instantaneu, cu Dorin Codrea intrat în minutul 75 şi înscriind în minutul 76, cu capul, la prima sa reuşită în C4. Ceea ce n-a fost cazul şi pentru Birău, abia intrat în minutul 72 în locul lui Vucea, când a irosit o oportunitate imediată, portarul respingând: „Era mai inspirat dacă putea marca şi el în respectiva fază. Înlocuirile le efectuăm în funcţie de necesităţi, facem schimbările şi în funcţie de randament şi aspecte tactice, dar uneori trebuie să facem altele decât ceea ce ne propuneam”.

În privinţa operării a 7 modificări în formula de start, ceea ce a fost valabil şi pentru ACSO Filiaşi în comparaţie cu precedenta deplasare, tot la Timişoara, Brîndescu a reamintit: „Avem un lot numeric, valoros, oricare poate să joace, iar alţii au avut astăzi şansa. La Lugoj au avut-o unii care nu au profitat de ea, şi normal că au apărut schimbările. Noi ne vedem de joc indiferent cine este în tribună şi alături de noi!”

Referirea finală, în privinţa prezenţei lui Cosmin Contra în tribună.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Alte articole legate de acest subiect: