Călin Rosenblum, director sportiv al Politehnicii Timișoara. Alin Ionescu, nou coordonator al Academiei alb-violeților din Liga 2

La începutul săptămânii jocului acasă de sâmbătă de la ora 17 cu Csikszereda Miercurea Ciuc, din etapa a VII-a în Liga 2, harghiteni care au trecut luni cu 3-1 de CS Universitatea Cluj pentru primele lor puncte în noul campionat, Politehnica Timișoara a anunțat astăzi învestirea unui fost jucător alb-violet, Călin Rosenblum, în funcţia de director sportiv la gruparea secund-divizionară. Printr-o recentă nouă decizie cu imixtiune politică, frâiele LPS Banatul au fost trecute din mâinile lui Rosenblum în cele ale lui Flavius Nastor, fostul director de liceu fiind cooptat la poliști. Care ieri au anunțat și numirea lui Alin Ionescu în calitate de coordonator al Academiei clubului alb-violet.  

„În primul rând mă onorează oferta conducerii SSU Politehnica. Am o experienţă pe care am acumulat-o în decursul atâtor ani în funcţii administrative. Sper să fie de bun augur şi să facem o treabă bună alături de băieţi, de staff, de conducere şi, mai ales, de galeria care este cea mai inimoasă şi cea mai frumoasă din ţară. Sunt şi culorile alb-violet în care am jucat în decursul anilor, în care m-am realizat pe plan sportiv şi personal. Vin cu inima deschisă şi sper să-i facem bucuroşi pe toţi fanii şi pe toţi cei care sunt alături de această echipă iubită din Banat!”, a declarat Călin Rosenblum, noul director sportiv al Politehnicii Timişoara.

După cum consemnează clubul bănățean, Călin Rosenblum s-a născut pe 26 mai 1964, la Timişoara. A fost elev al Liceului Sportiv (LPS Banatul de astăzi), iar în ultimul an de juniorat s-a alăturat Progresului Timişoara (1982-90), formaţie alături de care, la seniori, a promovat de la nivel judeţean până în eşalonul secund. Din anul 1990 a devenit jucătorul Politehnicii Timişoara (Divizia A şi B), unde a activat până în 1995, şi apoi a mai evoluat un sezon la Metrom Braşov (Divizia B). Pe final de carieră fotbalistică a fost antrenor-jucător la Modern Timişoara. După retragere, între anii 1997-2002 a fost preşedintele lui CFR Timişoara iar între 2012 şi 2014 a activat ca manager sportiv la ACS Poli. Din anul 2002 a profesat ca şi cadru didactic. De asemenea, din 2009 a fost director adjunct iar din 2014 până la 1 septembrie 2021 a fost directorul Liceului cu Program Sportiv „Banatul”.

Totodată, Academia Politehnicii are un nou coordonator în persoana profesorului Alin Ionescu. „Mi s-a propus din partea clubului să preiau rolul de coordonator al Centrului de copii şi juniori. Politehnica nu se refuză niciodată şi aşa ar trebui să fie pentru toată lumea. Am acceptat mai ales pentru că sunt de mulţi ani în club, chiar de când a început ascensiunea Centrului de copii şi juniori. Eu am venit în club în anul 2016, atunci erau doar două grupe în club… Îmi doresc ca toţi poliştii să ne fie alături. Eu aşa văd lucrurile, unitatea e foarte importantă, unitatea de grup, doar aşa putem creşte împreună. Printre primele proiecte pe care mi le propun e să adunăm copii valoroşi, să-i îndrumăm către fotbalul de mare performanţă”, a declarat Alin Ionescu.

După cum consemnează tot clubul bănățean, Alin Ionescu s-a născut pe 9 iulie 1980, la Timişoara. A început fotbalul la FC Politehnica Timişoara şi apoi a fost junior la LPS Banatul, coleg de generaţie cu Dan Alexa şi Cristian Dancia. A activat în Liga 3 la Obilici Sânmartinu Sârbesc şi Ştiinţa Timişoara, echipa Politehnicii din anii 2000. După o accidentare s-a îndreptat către antrenorat tot în cadrul clubului Universităţii Politehnica, ulterior a mai activat ca antrenor şi a îndeplinit totodată rolul de şef al Centrului de copii şi juniori al clubului CFR Timişoara. Deţine licenţa UEFA A şi e totodată profesor de educaţie fizică şi sport la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara. Noul coordonator al Academiei Politehnica a pregătit înainte generaţia 2004 din cadrul clubului şi acum e totodată antrenorul celei mai tinere grupe a Centrului, cea de puşti născuţi în anul 2016. „Obiectivul fiecărui club ar trebui să fie acela de a creşte jucători valoroşi din pepiniera proprie pentru echipa de seniori a clubului şi nu numai. Să-i creştem şi să-i urcăm cât mai mult. E îmbucurător că, totuşi, din pepiniera noastră, sunt câţiva jucători care chiar au făcut pasul spre echipa mare, care au şi confirmat. Ne dorim să vină cât mai mulţi din urmă. Valoare avem, dar trebuie să avem şi răbdare cu ei, pentru că nu au experienţă, sunt dispuşi la greşeli şi trebuie sprijiniţi”, a spus la învestirea sa Alin Ionescu, antrenor coordonator la Academia Politehnica Timișoara

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 × unu =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: