Campionatul Județean Timiș de juniori: astăzi și joi, finala calificatelor la zonalul de ”D”, ASU Politehnica – LPS Banatul

După ce ACS Poli Timișoara, în calitate de campioană județeană, și LPS Banatul își câștigau dreptul de a juca în faza zonală a Campionatului Național FRF U11, rezervat juniorilor E, elevii lui Săvoiu triumfând și în turneul de la Reșița și pătrunzând în semifinale între primele 8, ceea ce concitadinii lor n-au reușit în reuniunea de la Cluj, pierzând în finala Zonei 8, respectiv după ce LPS Banatul și ACS Poli s-au calificat în această ordine în zonalele categoriei U15 a căror tragere la sorți e prevăzută mâine, juniorii C pregătiți de Cristi Petcu impunându-se în finala timișeană cu 1-0 și 2-0 sâmbătă în returul acasă, iată că astăzi demarează și finalele sub egida AJF Timiș la grupa de vârstă U13.

Într-adevăr, Campionatul Județean Timiș de fotbal pentru juniori D a avut în ediția 2016/7 cea mai largă participare, programul competițional fiind implicit mai stufos, iar finalele tur-retur se dispută săptămâna aceasta, marți și joi, după ce seriile patrulater din play-off, a câte 6 etape fiecare, s-au încheiat la finele săptămânii trecute.

Calificarea au obținut-o ASU Politehnica și LPS Banatul, care vor reprezenta Timișul la faza zonală, nu înainte de a da piept zilele acestea pentru stabilirea campioanei județene a juniorilor D în 2017.

Ca rezultate în returul grupelor play-off, în etapa a 4-a s-a întregistrat CSȘ Lugoj – ACS Poli 0-4 și Pobeda Dudeștii Vechi – ASU Politehnica 0-13, în runda a cincea Pobeda – CSȘ Lugoj 1-8 și ASU Politehnica – ACS Poli 3-1 iar în etapa a 6-a CSȘ Lugoj – ASU Politehnica 0-1 și ACS Poli – Pobeda 3-0, prin neprezentare, pe când în cealaltă serie, în runda a 4-a, ACS FC Juventus – Electrica 0-1 și FC Auto – LPS Banatul 0-15, în etapa a cincea FC Auto – Juventus 1-11 și LPS Banatul – Electrica 5-0 iar în runda finală, Juventus – LPS Banatul 1-3 și Electrica – FC Auto 12-0.

ASU Politehnica a câștigat Grupa A cu bilanțul 6 5 0 1 35-4 15 puncte, urmată de ACS Poli cu același punctaj și golaverajul 23-4, CSȘ Lugoj cu 6 puncte și Pobeda fără nici un punct, iar LPS Banatul a triumfat cu punctaj maxim în Grupa B și golaverajul 50-1, urmată de Electrica Timișoara, cu 12 puncte (6 4 0 2 29-8), ACS FC Juventus cu 6 puncte și FC Auto, fără nici un punct.

Finala locurilor 1-2, a calificatelor la zonale, pentru desemnarea campioanei timișene, ASU Politehnica – LPS Banatul, își derulează astăzi de la ora 19,30 manșa I, la Baza II-UPT, cea pentru locurile 3-4, Electrica – ACS Poli, având loc de la ora 18. Joi este programat returul , în finala mică în găzduirea ACSPoli de la ora 17, pe suprafața sintetică, iar LPS Banatul – ASU Politehnica de la ora 18, pe ”Banatul”.

Ulterior, AJF Timiș are de înștiințat FRF până luni în privința încheierii competiției județene a juniorilor D, săptămâna viitoare fiind prevăzută faza zonală și la această categorie de vârstă.

Astăzi se mai joacă fotbal juvenil pe malurile Begăi și în ziua inaugurală a ”Cupei Timișoara” la juniori B de 2000, Centrul de Excelență Timișoara și FK Cucaricki Beograd obținând deja calificarea în semifinalele de mâine grație victoriilor în meciurile ridicare de cortină contra Slobodei Tuzla respectiv Centrului de Excelență Târgu Mureș. Celelalte două sferturi de finală se derulează de la ora 17, Pelister Bitolia – Selecționata Chișinău pe Baza II-UPT iar Vojvodina Novi Sad – LPS Banatul pe terenul ”Banatul”.

Programul semifinalor play-off 1-4 de mâine 24 mai, de la ora 11, constă în partidele dintre câștigătoarele jocurilor 1 și 3, la Baza II-UPT, cu Centrul de Excelență Timișoara așteptând deznodământul duelului dintre macedonieni și moldoveni, respectiv învingătoarele jocurilor 2 și 4, pe arena LPS Banatul, belgrădenii urmând a da piept cu Vojvodina ori LPS Banatul.

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 × = patruzeci

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: