Campionatul Judeţean Timiş: etapa 12

O nouă etapă în liga a V-a timișeană, runda a XII-a din tur. În care doi lideri, CS Progresul Gătaia și CS Phoenix Buziaş, au reuşit victorii, în schimb Comloşu Mare a fost egalat la doi în prelungiri, în minutul 90+3, în deplasare la Sâmpetru Mare.

S-au marcat 92 de goluri în partidele din weekend ale celor trei serii din Campionatul Județean Timiș, gazdele obținând 14 victorii, cu numai 56 de goluri înscrise, iar oaspeţii, cinci succese și trei rezultate de egalitate, cu 36 de goluri în cont.

Dar iată succinte amănunte de la câteva meciuri…

Tricoul 1 Iunie Timişoara – Steaua Roşie Variaş 2-0 (0-0)

Din nou victorie pentru băieţii lui Gheorghe Potra, care cu greu fac faţă pentru a se menţine în acest eşalon din cauza dificultăţilor financiare. După o repriză albă, finalul meciului i-a adus în avantaj prin ”dubla” lui Răzvan Baciu, transformând o lovitură de la 11 metri în minutul 83 și mărind apoi avantajul cu două minute înainte de final.

Cum se obişnuieşte la mai toate meciurile, înaintea partidei, la vestiar, arbitrii au primit mingea de joc. Curios, arbitrul Lefter a plecat spre centrul terenului fără balon și i-a spus managerului gazdelor să-i înmâneze o altă minge. A fost refuzat iar până la urmă balonul a fost adus din vestiarul arbitrilor de Gheorghe Potra, iar astfel meciul a început.

Progresul Gătaia – FC Jebel 4-1 (0-0)

Pentru liderul Seriei a II-a cele patru goluri au fost marcate de Levente Parvany (min. 58 și 87), Alin Gîrz (min. 84) şi Cristian Pele (min. 90), golul oaspeţilor fiind înscris în minutul 82 din lovitură de la 11 metri.

AS Boldur – Olimpia Darova 4-1 (1-0)

Au marcat: Adrian Sârbu (min. 30, 47), Florin Bolgea (min. 76) și Alexandru Tripon (min. 86), respectiv Mişi Bejera (min. 56, din lovitură de la 11 metri). În minutul 90+3, Petru Ploscariu, de la gazde, a fost eliminat de arbitrul Graţian Todorescu pentru acumularea de cartonaşe galbene.

CS Phoenix Buziaş – Avântul Topolovăţu Mare 2-1 (1-1)

Derbiul Seriei a III-a s-a disputat între primele două clasate, CS Phoenix şi Avântul Topolovăţu Mare, iar liderul a învins la limită după ce în primele 45 de minute au marcat Daniel Şandru în minutul 15 respectiv Flavius Ciorei pentru oaspeţi, în minutul 27.

În mitanul secund, Laurenţiu Luca, de la vizitatori, a fost eliminat în minutul 63 pentru acumularea de cartonaşe galbene. Ca apoi gazdele să reuşeasă marcarea golului doi în minutul 75, prin Patrik Potoceanu. Tot amfitrionii au nimerit și bara de două ori, prin Caius Marta şi Robert Ardelean. Iar cu această victorie liderul s-a distanţat la 6 puncte de ocupanta locului doi.

AS Recaş – AS Gloria Moşniţa Nouă 1-0 (0-0)

După ce în etapa trecută a reuşit o ”dublă”, Mihai Velescu a fost din nou jucătorul meciului, care a marcat unicul gol în minutul 67 şi a adus trei puncte pentru echipa pregătită de Sorin Micşa.

Viitorul Ştiuca – Viitorul Sacoşu Turcesc 3-0 (0-0)

Cei de la Ştiuca s-au mutat în casă nouă, la Nădrag, jucând pe fosta arenă Laminorul, O Tempora!, iar noul teren le-a adus o victorie la trei goluri diferenţă. Toate au fost marcate de un jucător, Renato Mitrio, în minutele 62, 73 şi 82.

Electrica 1929 Timişoara – CS Prograv Găvojdia 4-2 (1-0)

Toate cele patru goluri pentru gazde au fost marcate de un singur jucător, Pavel Olărescu, în minutele 28, 67, 74, 81, iar pentru oaspeţi Marius Mlădescu (min. 83) şi Alexa Manea (min. 89). Vom reveni cu caseta meciului şi fotografii.

CS Avântul Bobda – Voinţa Şandra 1-0 (0-0). Unicul gol al meciului a fost marcat de Bogdan Pleşcan în minutul 71.

Universitatea de Vest din Timişoara  – Voinţa Sarafoleana Saravale 6-0 (3-0)

Cele şase goluri pentru ocupanta locului secund, pregătită de Vlad Bura, au fost marcate de Ionuţ Vucea – un hattrick, Ştefan Meşter – o ”dublă” şi Alexandru Contescu – un gol. Vom reveni cu caseta meciului şi fotografii.

CS Tormac – Timişul Hitiaş 3-3 (1-3). Au marcat: Darius Făndel (min. 26, 64) şi Daniel Vlădulescu (min. 85, din lovitură de la 11 metri), respectiv Robert Foldi  (min. 5, 23) și Florin Recalo (min. 9).

Plavii Delia Sâmpetru Mare – Comloşu Mare 2-2 (0-0)

Au marcat: Iulian Băieş (min. 46) și Alin Uşvat (min. 90+3), respectiv Daniel Sturz (min. 55) şi Alexandru Prelipceanu (min. 71). Din minutul 80, oaspeţii au evoluat în 10 jucători, Claudiu Ionel fiind eliminat pentru un atac violent asupra unui adversar, cu piciorul deasupra genunchiului.

Rezultatele și clasamentele, pe coloana datelor tehnice.

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua × = 36

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: