Campionatul Județean Timiș: etapa 26

Și competiția ligii a V-a timișene calcă pe urmele diviziei a patra, doar 4 etape mai rămânând în programul sfârșitului de campionat. Până atunci însă, liderii celor 3 serii din Campionatul Județean au obţinut victorii în deplasare în runda a XXVI-a, contribuind astfel la bilanțul general pe plus al vizitatorilor, autori a 10 victorii, pe când 6 meciuri s-au încheiat la egalitate. Oaspeții au fost marcatori a 62 de goluri, pe când gazdele au semnat 6 succese…

Seria I

AS Fortuna Becicherecu Mic – AS FC Mureşul Cenad 9-0 (2-0)

Victorie conturată la scor de liderul seriei, fără antrenorul Vasile Luţă, plecat din localitate, acesta fiind înlocuit cu brio de secundul Stelian Bănică. Cele nouă goluri au fost marcate de: Ifeany Anagor și Zoran Radu câte 3, Dragan Paulevici două goluri şi Dan Roman.

*

Seria a II-a

AS Corneşti – Timişul Urseni 7-2 (5-1).

Au marcat: Alin Spanciu – 3 goluri, Raul Muntea — 2, Adrian Moroşanu şi Emanuel Diaconu, respectiv Alin Oancea şi Daniel Jurcuţ.

Trupa lui Valentin Bobuţ a marcat în doar două etape un total de 14 goluri, în cea precedentă printr-un 3-7 la Olimpia Răuţi, grație reușitelor lui Alin Muntea și Alexandru Bobi – de câte două ori fiecare, Alin Spanciu, Vlad Cornea şi Valentin Bobuţ.

De menţionat că oaspeţii au fost nevoiţi să joace tot meciul în nouă jucători, din lipsă de efectiv.

*

Seria a III-a

Gloria Moşniţa Nouă – AS Tormac 2-1 (1-1)

Au marcat: Florea Marius (min. 40) şi Alexandru Petrea (min. 71), respectiv Rendo Boti, care a deschis scorul în minutul 16. De menţionat că fluierul de start al partidei arbitrate de Cătălin Botaş s-a auzit cu 20 de minute întârziere față de ora programată inițial, din cauza ploii torenţiale care s-a abătut deasupra localităţii.

Viitorul Sacoşu Turcesc – Timişul Hitiaş 6-2 (3-0)

Au marcat: Daniel Caldecz (min. 21, 65), Cristian Todea (min. 25 și 40 – ambele din lovituri de la 11 metri), Lucian Tătaru (min. 72) şi Alin Prodan (min. 82), respectiv Cătălin Iovănescu (min. 51 şi 80, ambele din lovituri de la 11 metri).

AS Boldur – Viitorul Ştiuca 5-6 (2-2)

Au marcat: Florin Bolgea (min. 8), Florin Jurj (min. 32, 52), Petru Ploscariu (min. 57) și Marius Logos (min. 90), respectiv pentru învingători Vasile Dzitak (minutele 24, 26, 79, 85) şi Florin Paşca (min. 24, 80). După şirul rezultatelor bune obţinute în acest retur, gazdele au cedat pentru prima oară pe teren propriu, în faţa revelaţiei campionatului în această serie, echipa Viitorul Ştiuca, ocupantă a locului trei.

AS Bacova – Foresta Mănăştiur 1-1 (0-0)

Două echipe care se chinuie să supravieţuiască în eşalonul cinci. Gazdele au deschis scorul în minutul 55, dar oaspeţii au egalat cu zece minute înainte de final prin Alexandru Hărdoiu.

AS Recaş – Avântul Topolovăţu Mare 3-0 (2-0)

Victorie la un scor de neprezentare pentru echipa pregătită de Sorin Micşa prin golurile reuşite de Flavius Cristescu (min. 9 şi 73, din lovitură de la 11 metri) şi Alexandru Rotariu (min. 30).

Pentru localnici au jucat următorii: Daniel Mona – Claudiu Demian, Raul Lazea, Alexandru Banu, Alexandru Mărgărita, Alexandru Rotariu, Flavius Cristescu, Răzvan Pavel, Boby Grecica, Mihai Vălescu, Flavius Lazea.

Au mai intrat: Alexandru Zeiţă, Cosmin Codrean, Ionuţ Zamfir şi Andrei Boc.

Pe bancă: Ovidiu Moruz, Adrian Olaru și Iustinian Grosu. Antrenorul Sorin Micşa a declarat:” A fost un joc foarte bun reuşit de băieţii mei, dar ţin să-i felicit pe oaspeţi pentru rezultatele obţinute în acest retur de campionat”.

Rezultatele etapei a 26-a în ”Județ” și ierarhiile la zi, pe coloana datelor tehnice.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 − = patru

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: