Campionatul Județean Timiș: etapa a 19-a

Cei trei lideri ai seriilor Campionatului Judeţean Timiș au obținut victorii în partidele etapei a 19-a din liga a cincea timișeană, rundă în care toate meciurile programate s-au jucat pe dreptunghiul verde, fără incidente. Surpriza a oferit-o Gloria Uivar prin succesul repurtat la Ripensia Primavera, dar în rest rezultate normale, oaspeţii semnând 6 triumfuri şi patru rezultate de egalitate. Bogdan Wilheim, pentru Mureșul Cenad, şi Liviu Zahorneanu (Cărpiniş) au reuşit câte un hat-trick, alţii cinci jucători marcând câte două goluri. Dar iată câteva amănunte şi marcatorii…

Voinţa Şandra – Unirea Sânnicolau Mare II 4-2 (2-1). Au marcat: Mihai Rădac – 2, Ovidiu Oancă – din lovitură de la 11 metri, și Petrică Bodnar, respectiv Raul Ciui şi Tomas Cozma.

ASO Deta – Timişul Urseni 4-0. Cele patru goluri pentru liderul Seriei a doua au fost marcate de Remus Barburescu şi Cosmin Jarcalete, ambii câte o ”dublă”.

AS Buziaş 2013 – AS Boldur 4-1 (2-0). Au marcat: Sebastian Oprişan (min. 27), Claudiu Groza (min. 43 şi 90+2) și Andrei Fodor (min. 75), respectiv Alexandru Tripon (min. 78).

Dacia Cărpiniş – Vulturii Comloşu Mare 6-2 (1-0). Au marcat: Liviu Zahorneanu – un hat- trick, Alexandru Benea – o ”dublă” şi Denis Achim, respectiv Sergiu Jivan şi Ilie Ursachi.

Gloria Moşniţa Nouă – FC Bazoş 2-5 (0-3). Au marcat: Andrei Achimov (minutele 41 şi 47), Ciprian Militar (min 17), Vasile Mecleş (min 37) și Vlad Slabu (min. 67 – din lovitură de la 11 metri) pentru oaspeții învingători, respectiv Iulian David (min. 52 – din lovitură de la 11 metri) şi Tiberiu Munteanu (min. 87 – din lovitură de la 11 metri). Gazdele au și ratat o lovitură de la 11 metri în minutul 72, prin Răzvan Plopeanu. De remarcat că arbitrul Alexandru Manea a acordat patru lovituri de la 11 metri, trei pentru gazde şi una pentru vizitatori.

Mureşul Cenad – AS Carani 5-1 (2-0). Au marcat: Bogdan Wilheim (minutele 13, 21 şi 64), Cristian Radu (min 52) şi Cosmin Radu (min 84), respectiv Pavel Mihăilescu (min 69). Gabriel Harkai, de la gazde, a nimerit transversala în minutul 59.

Ripensia Primavera – Gloria Uivar 0-1 (0-1). Meciul s-a jucat la Urseni iar brigada lugojeană s-a prezentat la Timişoara, pe terenul Tehnomet din Ciarda Roşie, însă după ce arbitrii au aflat unde se dispută partida, s-au deplasat la Urseni. Unde unicul gol s-a marcat în minutul 57, de către Ioan Gheorgheoi. Trupa lui Adrian Lupăşel a ratat o lovitură de la 11 metri în minutul 29, prin Pavel Olărescu.

Unirea Tomnatic – Tricoul 1 Iunie 3-1 (1-1). Au marcat: Claudiu Grigoraş în minutele 15 şi 71 şi David Taciuc (min. 76), respectiv Adrian Creţu (min. 29). Gazdele au evoluat din minutul 55 în 10 jucători, Alin Roşu fiind eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene.

Plavii Delia Sâmpetru Mare – Mureşul Igriş 3-3 (1-2). Au marcat: Dan Capbun, Răzvan Vicea şi Giani Ciormei, respectiv Constantin Buruiană, Alexandru Olarici şi Emil Berculean.

Rapid Săcălaz – Voinţa Valcani 3-0 (2-0). Cele trei goluri pentru gazde au fost marcate de Ciprian Bota (min. 41), Arinel Trif (min. 43) şi Florea Vulpescu (min. 88). Arbitrul Bogdan Nicolescu a eliminat trei jucători, unul de la gazde, Eduard Mînz, în minutul 83, pentru lovirea unui adversar, respectiv 2 de la vizitatori: Alexandru Ienovan (min. 23) şi Rocky Tranculov (min. 32), ambii pentru câte două cartonaşe galbene.

Revenim cu informații și din Campionatul Județean Timiș categoria ”Promoţie” respectiv Campionatul Municipal Lugoj.

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: