Campionatul Judeţean Timiş: etapa a VII-a

În această rundă a ligii a cincea, liderul Seriei a II-a, FC Jebel, a suferit prima înfrângere și încă printr-un… set la unu în deplasare la Petroman, alegându-se totodată şi cu patru carnete reţinute de arbitrul Daniel Vărzan. Alţi doi lideri rămân în schimb în continuare neînvinşi și cu maximum de puncte, AS Dudeştii Noi în Seria a III-a şi Fortuna Becicherecu Mic în Seria I, cu mențiunea salutară că deține un golaveraj cu 40 înscrise și fără nici unul primit.

La Jimbolia, oaspeţii din Igriş au părăsit terenul în minutul 25, în semn de protest, susținând că arbitrii au acordat golul doi după ce mingea a lovit stâlpul porţii. În ansamblu, gazdele au obţinut 10 victorii şi au înscris 54 de goluri, pe când oaspeţii au conturat tot zece succese, dar cu numai 38 de goluri marcate, înregistrându-se şi trei remize: Banloc, care a obținut primul punct în deplasare, la Utvin, respectiv prin scoruri albe Parţa şi Moşniţa Nouă la Olimpia Răuţi respectiv Foresta Mănăştiur. În fine, Plavii Delia Sâmpetru Mare a condus de patru ori acasă în compania celor de la Cărpiniş, dar în finalul meciului a fost învinsă cu 4-5.

Seria I

Steaua Roşie Variaş – Fortuna Becicherecu Mic 0-3 (0-2)

Victorie la un scor de neprezentare pentru liderul acestei serii, care rămâne în continuare neînvins şi fără gol primit după şapte etape. Pentru trupa lui Vasile Luţă au marcat Dan Roman în minutul 10, Lucian Stoica (min. 33) şi Flavius Cioancă (min. 61).

Voinţa Şandra – AS Carani 0-3 (0-1)

Primul gol a fost înscris în… propria poartă de Duțu Oancă în minutul 17, după care Adrian Marchiş a dublat avantajul pentru echipa sa în minutul 52 din lovitură de la 11 metri iar cu zece minute înainte de final Alexandru Neag a stabilit un rezultat de forfait.

În minutul 70, gazdele au rămas în 10 jucători, Duţu Oancă fiind eliminat de pe teren pentru proteste de arbitrul Costel Dobrişan.

Tricoul 1 Iunie

Tricoul 1 Iunie Timişoara – Unirea Grabaţ 7-0 (3-0)

Trupa lui Ioan Neamţu şi Gheorghe Potra a reuşit a treia victorie consecutivă în actualul campionat şi pare a-şi reveni la forma de anul trecut, cele şapte goluri fiind marcate de Răzvan Baciu, din nou cu un hat-trick, Alexandru Lupan cu o ”dublă”, Bogdan Preda şi Alexandru Coşman, cu câte un gol fiecare. Întreaga echipă a dedicat victoria jucătorului Bogdan Mada, cu ocazia nunţii pe care a pus-o în scenă în ziua meciului, legându-și destinul cu soţia Camelia: ”Casă de piatră!”.

Unirea II Sânnicolau Mare – Voinţa Sarafoleana Saravale 3-2 (1-0)

Au marcat: Răzvan Dima (min. 44) și Vasilică Bizău (min. 70 şi 90+2) respectiv Daniel Brânduşe (min. 73) şi Adrian Ciubotariu (min. 89 – din lovitură de la 11 metri). În minutul 70, oaspeţii au rămas în zece jucători, dat fiind că Darco Stoişin a fost eliminat pentru proteste vehemente.

Toma Stoianov (antrenor CS Unirea II): ”Da, a fost o victorie muncită şi cu noroc pentru a doua oară. În primul meci, de Cupă, cu echipa din liga a IV-a, a fost tot o victorie în prelungiri. Ce să spun, am întâlnit o echipă foarte ambiţioasă, care a vrut să ne bată, dar norocul – repet! – a fost de partea noastră”.

Petre Mirciov (antrenor Saravale): ”Am avut un ghinion, chiar în trei zile am pierdut ambele meciuri cu Unirea în prelungiri. În acest joc, de astăzi, sunt foarte supărat pe arbitri, căci este cel mai slab arbitraj pe care l-am avut de la începutul campionatului. În primul joc, din Cupă, a fost un arbitraj foarte bun, dar repet, astăzi am fost dezamăgit de arbitraj…”

Mureşul Cenad – AS United Bencecu de Sus 5-0 (2-0)

Cele cinci goluri pentru trupa lui Iosif Harkai au fost marcate de Bogdan Wilheim (min. 36 şi 61), Florin Pîrghie (min. 42), Gabriel Harkai (min. 58) şi Alexandru Rusu (min. 75).

Meciul Unirea Jimbolia – Mureşul Igriş a fost întrerupt în minutul 25, la scorul de 2-0 pentru gazde, moment în care oaspeţii au părăsit terenul de joc în semn de protest, susținând că arbitrul a acordat golul doi la o fază în care mingea ar fi lovit stâlpul porţii, din stânga, la colţul lung, în urma unei lovituri libere din afara careului de 16 metri, în vreme ce împărțitorii dreptății au motivat că balonul ar fi lovit bara de fier din interiorul buturilor.

La această fază, jucătorul Marius Purcaru a cerut socoteală arbitrului Bogdan Nicolescu, cum oare să fie gol valabil când mingea loveşte bara, iar drept răsplată a fost eliminat, întreaga echipă părăsind terenul de joc. ”Chiar de la începutul campionatului avem arbitraje ostile, nu facem scandal, noi vrem să jucăm şi arbitrii îşi bat joc de noi. Aşa nu se mai poate juca fotbal! Ne vom gândi ce vom face în zilele următoare, vom avea o şedinţă cu întregul lot de jucători şi conducerea clubului, dacă mai jucăm sau ne retragem din campionat, în semn de protest în urma arbitrajelor foarte slabe pe care le-am avut”, ne-a declarat jucătorul eliminat, Marius Purcaru, care este vicepreşedintele clubului.

Seria a II-a

Timişul Urseni – Atletico Liebling 1-2 (1-0)

Au marcat: Daniel Jurcuţ (min. 15) respectiv pentru învingători Silviu Ivan (min. 62 şi 81). Este prima victorie în deplasare în actualul campionat pentru trupa tânărului antrenor Bogdan Mihuţ, care n-a putut conta pe patru titulari, însă înlocuitorii au demonstrat că pot evolua în primul 11.

Millenium II Giarmata – Unirea Cerneteaz 1-3 (1-1): Laurenţiu Copoeru (min. 5) respectiv un hat-trick al lui Laviniu Stănescu (min. 35, 49 şi 89 – din lovitură de la 11 metri).

În minutul 35, Ştefan Toc, de la Unirea, a ratat o lovitură de la 11 metri, expediind mingea pe lângă poartă.

Adrian Gabor (antrenor Cerneteaz): ”Este normal să fiu bucuros când satul bate comuna! Am primit repede gol dar ne-am trezit şi am reuşit prin acelaşi jucător să-i înţepăm de trei ori. Felicit întreaga echipă, care şi-au dorit cu orice preţ victoria. Într-adevăr, a fost una muncită, am avut şi un arbitraj foarte bun”.

Unirea Ghilad – Ripensia II Timişoara 2-4 (0-2)

Au marcat: Sorin Pop (min. 46) şi Lucian Georgevici (min. 58), respectiv pentru învingători Darius Neamţu (min. 19 şi 31), Marius Semeniuc (min. 62) şi Istvan Ordog (min. 90+2).

Olimpia Petroman – FC Jebel 6-1 (2-0)

Cele șase goluri pentru gazde au fost marcate de Alexandru Gardea, autor al unui hat-trick, Alex Sişcă, Nicolae Buhai şi Ilie Tătar, fiecare cu câte un gol. Un meci tensionat prin etalarea liderului, care a suferit prima înfrângere, și încă la un scor cât se poate de sever. Oaspeţii au avut doi jucători eliminaţi iar după meci arbitrul a reţinut alte două carnete din tabăra vizitatorilor, pentru ameninţări şi injurii adresate cavalerilor fluierului.

Petru Tabac (preşedinte club Petroman): ”Astăzi, băieţii au reuşit o victorie meritată, chiar şi la scor, pentru care îi felicit! În schimb am văzut un lider lipsit de caracter, cu multe proteste la deciziile arbitrilor, care nu aveau nici un rost. Foarte nervoşi, în loc să-şi vadă de joc… Antrenorul Zoran Davidovici a pregătit acest meci de trei săptămâni şi a fost foarte încrezător în elevii săi, pentru care merită toate felicitările întregii conduceri a clubului nostru. Iar cu această victorie cred că am urcat pe podium. Despre arbitraj, a fost unul exemplar, eu unul de obicei nu comentez arbitrajul…”

Seria III-a

AS Boldur – AS Recaş 1-0 (1-0). Unicul gol al meciului a fost marcat de antrenorul-jucător Ciprian Milutin în prima repriză (min. 19).

AS Coşteiu – Autoliv Lugoj 0-2 (0-0)

Una rece, alta caldă pentru lugojenii de la Autoliv, care în etapa trecută au cedat pe teren propriu în faţa celor de la Topolovăţu Mare, cu 1-2. În această rundă s-au revanşat în schimb cu o victorie în deplasare la Coştei, 0-2, prin golurile reuşite de Adrian Sîrbu (min. 62), direct din corner, şi antrenorul-jucător Florin Grozoni, care a transformat o lovitură de la 11 metri în minutul 78.

Rezultatele, clasamentele la zi și programul viitor, pe coloana datelor tehnice.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


unu − = 0

 


Alte articole legate de acest subiect: