Campionatul Județean Timiș. În etapa 21, cele mai puține victorii pentru gazde în acest campionat

Cea de-a cincea rundă din returul Campionatului Județean Timiș s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii sub forma a 18 meciuri din cadrul etapei a XXI-a, printre câștigători numărându-se și doi lideri, CS Comloşu Mare, 7-2 acasă cu AS Mureșul Igriş, și CS Phoenix Buziaş, în deplasare la Hitiaş, cu 2-5. Cât despre Rapid Săcălaz, a stat şi a făcut rocada cu cei din Gătaia, victorioși acasă cu 8-0 împotriva celor de la Unirea Cerneteaz. În schimb în etapa viitoare Progresul Gătaia va sta….

S-au dictat și anumite sancţiuni de către Comisia de Disciplină a AJF Timiș, dat fiind că în etapa 20 au fost eliminaţi de pe teren 6 jucători. Astfel, Florin Paşca (Viitorul Ştiuca) va sta pe tuşă cinci etape, având de scos din buzunar şi 150 de lei. Alţi trei eliminaţi de pe teren au primit cadou de Paşti trei etape de suspendare şi 150 de lei: Loredan Marcov (Bobda), Ioan Buhai (Petroman) şi Daniel Olărescu (Electrica). Vor sta câte o etapă Augustin Iacob şi Filip Lakatuş (ambii de la AS Boldur).

Gazdele au obținut cele mai puţine victorii într-o etapă din acest sezon, numai șase, şi au înscris 49 de goluri, oaspeţii semnând un record: opt succese şi patru rezultate de egalitate. Deși cu un număr de goluri mai redus în cont, numai 48…

S-au marcat în total 97 de goluri în partidele din weekend ale celor trei serii din liga a V-a timișeană, fără a fi puse la socoteală victoriile la ”masa verde”. 

Performeri ai etapei au fost Ionuţ Vucea (Universitatea de Vest din Timişoara), care a reuşit de şapte ori să perforeze poarta echipei din Sînandrei, respectiv Andrei Tomici (Topolovățu Mare), Nicu Făgeţan (Gătaia), Emanuel Michi (Valcani), Vasile Dzitak (Ştiuca) și Alexandru Sişcă (Petroman) – cu câte 3 goluri fiecare.

Voinţa Valcani – Mureşul Cenad 5-1 (3-0): Emanuel Michi – 3, unul din lovitură de la 11 metri, Raul Rejep și Cristian Trăistaru, respectiv Florin Pîrghie, din lovitură de la 11 metri. Întreaga echipă a dedicat victoria managerului Aurică Marta.

Voinţa Şandra – Unirea Jimbolia 2-1 (1-0). Cele trei goluri au fost marcate de Răzvan Banu şi Dorin Bărbulescu, respectiv Rafael Tucă.

Gloria Moşniţa Nouă – Avântul Topolovăţu Mare 1-5 (0-3). Andrei Tomici – 3 goluri, Bogdan Curtuşan şi Traian Ciobanu, respectiv Andrei Şerban pentru gazde.

CS Universitatea de Vest din Timişoara – CS Sînandrei 8-1 (3-1). Jucătorul meciului a fost Ionuţ Vucea, cu 7 goluri marcate, Mădălin Grunţă înscriind și el pentru ”universitari”…

CS Progresul Gătaia – AS Unirea Cerneteaz 8-0 (3-0).

Trupa lui Adrian Gabor a fost în… excursie la Gătaia, încasând 8 goluri, din partea lui Nicu Făgeţan – 3, Daniel Floroiu – 2, Cristian Pele, Levente Parvany şi Cristian  Gavrilă. Cu acest succes, elevii lui Manu Roșu au trecut în frunte, întrucât liderul seriei a stat în această etapă.

Timişul Jabăr – Olimpia Darova 1-2 (1-0).

Gazdele au deschis scorul în minutul 20, prin Cosmin Crcheş, iar după pauză oaspeţii au întors rezultatul şi au învins în prelungiri (minutul 90+2), prin golul reuşit de Medin Pintea, cel care și egalase în minutul 71. 

Electrica Timişoara – Viitorul Ştiuca 2-3 (2-1). 

Echipa pregătită de Remus Steop a condus cu 2-0 prin golurile marcate de Alexandru Dănilă (min. 15) și Roberto Bălan (min. 17). După pauză, oaspeţii au întors rezultatul prin același Vasile Dzitak, autor al unei ”triple”, din minutele 25, 75 şi 90+2.

FC Jebel – Olimpia Petroman 0-3 (0-2). Neînvinsă în acest retur de campionat, Olimpia a semnat o nouă victorie, de această dată în deplasare, şi încă la zero. Alexandru Sişcă a semnat un hattrick în minutele 8, 32 şi 64.

Timişul Hitiaş – CS Phoenix Buziaş 2-5 (2-3). 

Marcatori: Flavius Cristescu (25) şi Aurelian Salva (min. 38), respectiv pentru învingători Sergiu Precupanu (min. 15, 90+3), Dan Şandru (min. 21, 70) şi Claudiu Groza (min. 42). Trupa lui Sorin Tomoş rămâne invincibilă în acest campionat. Vom reveni cu fotografii şi cronica meciului…

Etapa următoare se va juca sâmbătă 27 aprilie, la orele stabilite de Comisia de Organizare, fără a fi fost modificate. Rezultatele complete și clasamentele, pe coloana dreaptă.

La scorul de 2-2…

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


doi × = 12

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: