Campionatul Județean Timiș, la final

Ediția 2018-2019 a ligii a V-a, Campionatul Judeţean Timiş, a luat sfârșit duminică seară, iar concluzia principală ține de promovarea în Divizia D Timiș a grupărilor CSU Universitatea de Vest din Timişoara, Rapid Săcălaz şi CS Phoenix Buziaş.

Ultima rundă din sezonul 2018-2019 în Campionatul Județean Timiș, programată pe parcursul a două zile, sâmbătă şi duminică, a propus 18 meciuri, soldate cu două neprezentări dar şi fără cartonaşe roşii din partea arbitrilor.

Iar din cei trei lideri, doi au obținut victorii şi unul a cedat la un scor neaşteptat, în calitate de campion al seriei. CSU Universitatea de Vest din Timişoara a avut succes pe teren propriu, la scor, 11-2 în faţa celor de la Steaua Roşie Variaş, în vreme ce CS Phoenix Buziaş a reuşit un 5-0 acasă cu AS Gloria Moşniţa Nouă, Rapid Săcălaz cedând în schimb cu 6-1 în deplasarea efectuată la ocupanta locului secund, Progresul Gătaia. Ierarhia la vârf a Seriei a II-a a rămas însă nemodificată. 

Scorurile rundei a 30-a s-au înregistrat la meciurile ACS Electrica 1929 Timişoara – AS Foresta Mănăştiur şi CSU Universitatea de Vest din Timişoara – Steaua Roşie Variaş, 12-3 respectiv 11-2, pe când una dintre surprizele ultimei etape s-a înregistrat la Bacova, unde cei de la Sacoşu Turcesc au învins cu 3-5. Am consemnat așadar și două neprezentări, ale echipelor Voinţa Valcani şi FC Jebel, ambele în deplasare, la Bobda și Banloc.

Nu putem trece cu vederea rezultatul de egalitate obţinut de Olimpia Răuţi, 2-2 cu Millenium II Giarmata, dar şi remiza celor din Petroman la Unirea Cerneteaz, 3-3.

În ultima rundă s-au marcat 102 goluri în cele 16 jocuri disputate, gazdele obținând 10 victorii şi înscriind de 68 de ori, iar oaspeţii numai patru succese şi două rezultate de egalitate, cu 34 de goluri marcate. 

Etapa precedentă fiind cea mai liniştită în privinţa cartonaşelor roşii, numai un singur jucător a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene, și anume Petrişor Zimcea (Tormac), care a fost suspendat o etapă. Iar în urmă cu trei runde, la meciul Atletico Liebling – Petroman, încheiat cu 2-1, preşedintele clubului oaspete, Petru Tabac, în tribună fiind, a adus injurii conducerii AJF Timiş și a fost suspendat 4 luni şi amendat cu 600 de lei. 

Performeri individuali ai etapei, Pavel Olărescu, care a reuşit să înscrie de 6 ori în poarta adversarilor, pentru Electrica, pe când Alin Prodan (Sacoşu Turcesc) a marcat cinci goluri în poarta celor de la Bacova. Cu 4 goluri marcate, Ionuţ Vucea (CSU Universitatea de Vest din Timişoara) și Nicu Făgeţan (Progresul Gătaia), iar cu trei goluri, Patrick Niţă (CSU Universitatea de Vest din Timişoara) și Petrişor Mesercan (ASO Deta II).

Succinte detalii…

Seria I

CSU Universitatea de Vest din Timişoara

  1. 26 1 3 164-24 79 de puncte; locul secund, ocupat de CS Comloşu Mare, cu 78 de puncte

Lotul de jucători: Florin Rusu, Alexandru Vlascici, Caius Imbrescu, Mircea Ardelean, Mădălin Grunţă, Andrei Popescu, Constantin Popa, Damir Totic, Alexandru Contescu, Florin Olariu, Patrick Niţă, Mihai Olariu, Andrei Ghiunghiuş, Vlad Bura, Denis Baban, Denis Ciobanu, Emanuel Pătraşcu, Ionuţ Vucea, Cătălin Stănilă, Gabriel Bîzoi, Ionuţ Muj, Alin Pîrjol, Ştefan Meşter, Andrei Brănişteanu, Cristian Lazăr, Vlad Nicoară.

Director sportiv și coordonator al secţiei de fotbal, preşedintele Gabriel Bîzoi, iar antrenori, Vlad Bura (principal) şi Mihai Goldan (cu portarii), Alexandru Albert fiind preparator fizic. Delegaţi ai echipei, Ionuţ Buda şi Vlad Nicoară.

CSU Universitatea de Vest din Timişoara – AS Steaua Roşie Variaş 11-2 (6-0). Au marcat: Ionuţ Vucea – 4 goluri, Patrik Niţă 3, Alex Contescu, Emanuel Pătraşcu și Mădălin Grunţă, respectiv Gabriel Voicu şi Adrian Tiţu din lovitură de la 11 metri.

AS Voinţa Şandra – CS  Comloşu Mare 2-5 (1-2). Cele şapte goluri au fost marcate de Răzvan Banu şi Zoran Udoviţă, respectiv pentru învingători Alexandru Lucaciu – 2 goluri, Şerban Crişan, Florin Brădău și George Varga – câte un gol.

AS Plavii Delia Sâmpetru Mare – AS Mureşul Cenad 1-0 (1-0). Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul şase din lovitură de la 11 metri de Bogdan Petrean.

Tricoul 1 Iunie Timişoara a câştigat cu 3-0 la masa verde întrucât Voinţa Sarafoleana Saravale s-a retras din campionat.

Seria a II-a

AS FC Rapid Săcălaz

  1. 22 2 2 113-25 68 de puncte; pe locul secund a încheiat CS Progresul Gătaia, 67 de puncte.

Lotul de jucători: Cristian Şimoniac, Sebastian Smochină, Ionuţ Ştefan Todaşcă, Ovidiu Pană, Emanuel Kovacs, Sorin Păstrăvanu, Florea Vulpescu, Valentin Ilaş, Robert Lupu, Andrei Trif, Ciprian Bota, Marian Danciu, George Prisneac, Ioan Begu, Ionel Mititelu, Ionel Stângaciu, Vlad Vasiu, Ioan Petculescu, Bogdan Marc, Adrian Ungur, Adrian Cobzariu, Tiberiu Bokor, Nicu Constândana, Marius Peca, Ciprian Smochină, Adrian Cuzic și Nicolae Koposcuk. Antrenori, Robert Lupu şi Cristian Nicolae.

Preşedintele clubului, Octavian Munteanu, organizator de competiţii Ilie Olariu, iar medicul echipei, Roberto Voin. Golgheter al echipei, George Prisneac, cu 28 de goluri, secondat de Andrei Trif, cu 20 de reuşite.

CS Progresul Gătaia – AS Rapid Săcălaz 6-1 (3-1). Au marcat: Nicu Făgeţan – 4 goluri, Ioan Mărănescu şi Levente Parvany, respectiv George Prisneac. Campioana seriei, îngenunchiată la Gătaia… 

Antrenorul gazdelor, Manu Roşu, ne-a spus că ”s-a văzut pe teren cine trebuia să promoveze, dar din păcate nu suntem noi. Mergem mai departe şi ne vom pregăti în continuare pentru ediţia următoare!”

Atletico Liebling, victorie cu 3-0 la masa verde întrucât cei din Corneşti s-au retras din campionat.

Seria a III-a

CS Phoenix Buziaş  

  1. 29 0 1 149-29 87 de puncte; pe locul secund, Avântul Topolovăţu Mare, cu 77 de puncte

Lotul de jucători are componența Octavian Rusu, Alexandru Dubou, Adrian Cârstean, Denis Borca, Adrian Drăgan, Denis Andraş, Claudiu Ciceo, Bogdan Radu, Ovidiu Bălan, Cosmin Loga, Claudiu Ardelean, Claudiu Groza, Alexandru Pâşcu, Denis Vânătu, Patrick Potocianu, Rareş Mircovici, Adrian Fodor, Roberto Ardelean, Caius Marta, Dan Şandru, Ionuţ Bîrză, Dorian Chişiţă, Sergiu Precupanu, Adrian Rusu, Cristian Cîndea, Horea Chirilă și Andrei Roibu, golgheter al echipei fiind Caius Marta, cu 31 goluri, urmat de Dani Şandru cu 30 reuşite.

Director sportiv este Florin Bătrânu, antrenor principal Sorin Tomoş, secund al său Codrin Roșu iar organizator de competiţii Vlad Selea, delegat al echipei fiind Cosmin Loga iar medic, Dorina Drăgănescu.

CS Phoenix Buziaş – AS Gloria Moşniţa Nouă 5-0 (1-0). Cele cinci goluri pentru campioana seriei a treia au fost marcate de Sergiu Precupanu – două, Cosmin Marta, Dan Şandru şi Horea Chiruţă.

AS Recaş – AS Timişul Hitiaş 0-1 (0-0). Unicul gol al meciului a fost marcat cu 10 minute înainte de final de tânărul de 19 ani Aurelian Salva, având 16 goluri înscrise în acest retur de campionat. În minutul 83, Cosmin Codreanu a fost eliminat de la oaspeți pentru cumul de cartonaşe galbene.

ACS Electrica 1929 Timişoara – AS Foresta Mănăştiur 12-3 (7-0). Au marcat: Pavel Olărescu – 6 goluri, Florin Ilea – 2, Denis Hadarugă – 2, Alexandru Braşoveanu şi Alex Dănilă – din lovitură de la 11 metri, respectiv Alexandru Rajncz, Alin Ciuculescu şi  Ilie Damian.

AS Tormac – AS Avântul Topolovăţu Mare 4-5 (2-4): Ioan Făndel – două goluri, Laurenţiu Ciocan şi Aurel Fancea din lovitură de la 11 metri, respectiv pentru învingători Andrei Tomici – două goluri, Mişi Bejera, Laurenţiu Luca și Traian Ciobanu.

AS Bacova – AS Viitorul Sacoşu Turcesc 3-5 (1-3): Florea Petrică, Bogdan Mănescu şi Raul Prundeanu, respectiv toate cele cinci goluri reuşite pentru Viitorul de un singur jucător, Alin Prodan. Iar tot el a ratat şi o lovitură de la 11 metri în minutul 62, autorul celor cinci goluri dedicându-i izbânda socrului Petru Faur, care şi-a aniversat ziua de naştere, 62 de primăveri. Un sexagenar nelipsit de la meciurile echipei sale favorite.

În fine, echipele Olimpia Darova şi Timişul Jabăr au câştigat la masa verde cu 3-0, întrucât Timişul Uliuc şi Atletico Gavojdia s-au retras din campionat.

Rezultatele etapei a XXX-a în Județ și clasamentele finale, pe coloana dreaptă.

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 − unu =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: