Campionatul Judeţean Timiș, Seria I: CSU Universitatea de Vest din Timişoara – CS Steaua Rosie Variaș 11-2 (6-0)

Nou-promovații universitari au mai semnat încă o promovare, de astă dată în Divizia D Timiș, mulțumită unui succes la un scor ce ne scutește de alte comentarii: CSU Universitatea de Vest din Timişoara – CS Steaua Rosie Variaș 11-2 (6-0) în etapa a XXX-a și ultima a ediției 2018-2019 din Seria I a Campionatului Județean Timiș.

Ionuţ Vucea a marcat de 4 ori, în minutele 15, 35, 70 și 75, Patrick Niţă alte trei goluri, în minutele 20, 44 și 61, Alex Contescu în minutul 27, Emanuel Pătraşcu în minutul 42, Denis Ciobanu în minutul 46 iar Mădălin Grunță în minutul 55, pentru învinși replicând în partea secundă a reprizei a II-a Gabriel Voicu (min. 69) şi Adrian Titu (min. 90, din lovitură de la 11 metri).

Pe o căldură caniculară, la stadionul de la Gara Mare, liderul Seriei I din ”Județ” a încheiat în trombă acest prim campionat în eşalonul cinci, încununat cu încă o promovare, reuşind să înscrie de 11 ori în poarta adversarilor. Iar din nou jucător al meciului a fost Ionuţ Vucea, cu patru goluri marcate şi urcat la ”borna” de 79 de goluri înscrise în această ediţie de, un record pentru un jucător din liga a cincea.

De remarcat și că în minutul 7 gazdele au marcat un gol prin Denis Ciobanu, anulat pentru ofsaid, iar în minutul 47 Pătraşcu a nimerit transversala, oaspeţii replicând de aceeași manieră prin Ionuţ Ghelmuş, bară în minutul 49. Egalitate la acest capitol, diferență mare la capitolul goluri.

La final, hora bucuriei, pe refrenul ”Campionii!” UVT, din ”Municipal” în ”D”, în ascensiune. Spre surprinderea asistenţei, întreaga echipă studenţească şi staff-ul tehnic au aşteptat pentru a fi premiaţi de către şefii de la AJF Timiș, prezenţi la fața locului, doar că premierea nu s-a mai efectuat. Oare de ce? Se vor expedia ulterior toate cele în format multidimensionat pe cale electronică?

*

Universitatea de Vest din Timişoara: Rusu – Grunţă, C. Popa, Popescu, Alex Contescu, Niţă, Denis Baban, Ciobanu, Pătraşcu, Ghiunghiuş, Ionuţ Vucea – cpt.

Antrenor: Vlad Bura.

Au mai intrat: Vlascici, Brănişteanu, Bîzoi şi Meşter.

Pe bancă: Florin Olariu, Mihai Olariu, Ionuţ Muj. 

Steaua Roşie  Variaş: Enea – Bulz, Titu, Luchin, Fibişan, Muntean, Berce, Şuca, Erdman, Spiler, Voicu – cpt.

Antrenor: Cosmin Belin.

Au mai intrat: Temu, Chelmuş, Badea, Cazac.

 Pe bancă: Arsin, Zuh.

Au arbitrat: Daniel Neagoe – Alexandru Filip şi Patrik Sandu. Observator de arbitri Nicolae Grigorescu iar delegat de joc Florian Mierea.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 × = douazeci opt

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: