Campionatul Municipal Timişoara, liga a 6-a: etapa a III-a

Campionatul Municipal Timişoara, de liga a 6-a, a avut în această săptămână etapa a III-a.

În această rundă, în cele două serii am consemnat din nou două jocuri amânate, şi anume ASU Politehnica II – Electrica şi Frontiera – Agronomia. În schimb celelalte partide s-au disputat conform programului…

Meci foarte frumos la Chişoda, între Srbianca şi Real Dragşina II, cu nu mai puţin de 14 goluri, în care oaspeţii au condus cu 5-3 iar în final s-au văzut învinşi cu 9-5.

Un alt joc, care s-a încheiat la egalitate, cel de la Şag, dintre Timişul II şi Sânmihaiu Român II, rezultat 3-3, în care gazdele au condus cu 3-1 până în minutul 91 iar în cele trei minute de prelungiri s-au văzut egalate.

Auto II a învins în deplasarea de la Avicola cu 7-0 iar CFR II şi Giarmata II au învins la limită, cu 2-1, pe CSS Bega respectiv Luceafărul.

În celelalte două partide care s-au disputat astăzi, echipa lui Cosmin Stan, Ripensia Primavera, a făcut instrucţie cu juniorii de la LPS Banatul, administrându-le nu mai puţin de 10 goluri. În schimb la Săcălaz gazdele au încheiat la egalitate, 1-1 cu Timişul Albina.

În coloana din dreapta jos puteţi lectura rezultatele şi clasamentul din cele două serii.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Municipiu, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− cinci = 4

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: