Campionatul Municipal Timișoara: start șchiopătat în retur

Prima etapă a sezonului de primăvară în cele două serii din Campionatul Municipal Timișoara n-a fost una fericită, ci împănată cu probleme legate de retrageri din întrecere, jocuri decise la ”masa verde” sau ne-programate…

Debut de retur cu surprize neplăcute şi în acest al șaselea eşalon, local. Astfel, Tricoul 1 Iunie II s-a retras din campionat şi toate jocurile pe care le avea de disputat în partea a doua a competiției se vor omologa cu trei la zero pentru adversari.

În Seria I, Luceafărul Timişoara – ASU Politehnica II, programat la Baza II – UPT, n-a mai avut loc căci arbitrii nu au dat ”undă verde” meciului dat fiind că cei în alb-violet nu au înfățișat viza anuală de la AJF Timiș şi nici tabelul cu cei 15 sportivi care au drept de joc. În consecință, mai mult ca sigur, partida se va omologa cu 3-0 pentru trupa lui Angelo Foale. Și totuşi, s-a disputat un meci amical ”în familie”, câştigat cu 6-1 de ASU Politehnica II, antrenată de Antonio Foale.

Electrica 1929 Timişoara – CSF CFR 1933 Timişoara s-a încheiat 4-0 și au marcat Nicolae Sofran de două ori, Sergiu Stoica şi Andrei Duma. În Timişul Şag II – FC Auto, scor 3-0, cele trei goluri pentru trupa lui Darius Ianoşev au fost marcate de Marius Tutunaru – de două ori, şi Ionel Ropotă.

În Seria a II-a, meciul Chişoda – Srbianca Giuchici nu a fost programat, în vreme ce Electrometal – Unirea Cerneteaz II s-a încheiat remiză, 3-3. Au marcat Goran Corojor, Abu Adwad şi Cornel Biba respectiv Deian Jivan, Ionuţ Bordeiaşu şi Adrian Jivan. Trupa lui Adrian Gabor, ”satelit” al grupării de liga a V-a Unirea, a condus cu 0-3 dar în final gazdele au reuşit egalarea.

Astăzi s-au disputat ultimele trei jocuri, încheiate cu tot atâtea victorii pentru oaspeţi. Formația lui Popaluca, din Albina, a învins la Frontiera cu 4-2 şi a egalat la puncte ierarhice ex-liderul Srbianca, având un meci mai puțin disputat și care este la egalitate şi cu ACS Ghiroda II, trecută în frunte grație golaverajului. Şi cei din Becicherecu Mic au învins în deplasare la AS Carani II, cu 5-2, pe când CSȘ Bega a înregistrat o victorie la Raris Timişoara, cu 3-1.

Rezultatele și ierarhiile, pe coloana dreaptă.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Municipiu și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: