Campioni! Timiş U16 ia titlul lui Steaua şi Dinamo la un loc

Selecţionata judeţeană Timiş U16 a câştigat sâmbătă dimineaţă titlul naţional la categoria juniorilor născuţi în 1995, rezerva Alexandru Albeanu şi Dorin Rotariu (în foto) marcând în ultimul sfert de oră al returului finalei cu Bucureşti U16, disputat pe arena Romprim din Calea Olteniţei, golurile unei spectaculoase reveniri de la 2-0 pentru gazde, cu care aleşii profesorului Cristian Contescu şi-au adjudecat ediţia inaugurală a Campionatului Naţional al Selecţionatelor Judeţene.

Contescu a apelat la exact acelaşi unsprezece de start folosit marţi seară într-o mult mai propice ambianţă pentru găzduirea unei finale, arena „Dan Păltinişanu”, sub lucşii instalaţiei de nocturnă, juniorii timişeni având de apărat după numai 86 de ore un fragil avantaj de 2-1 acontat în meciul tur. Dar aşa cum s-a întâmplat şi în precedentele faze eliminatorii ale competiţiei juvenile, când învingea cu 1-0 în Bihor şi cu 2-1 la Piteşti, Timiş U16 a smuls din nou în returul din deplasare rezultatul necesar pentru a balansa în favoarea sa scorul general al celor două manşe, de-această dată lăsând misiunea pe ultimele 12 minute ale disputei.

Aşa cum se remarca la faţa locului, Timiş U16 „a bătut Steaua şi Dinamo la un loc”, obţinând trofeul naţional, decernat la final de Miodrag Belodedici, chiar în bătătura bucureştenilor, care au apelat în mare măsură la juniori provenind de la cele două cluburi prim-divizionare.

Alexandru Albeanu, de la FC Auto Timişoara şi remarcat de preşedintele divizionarei D, inginer Radivoi Miatov, nu doar pentru unicul gol, victorios, al echipei sale de club în turul sezonului recent încheiat, când gruparea din Freidorf se impunea în deplasare la FC Politehnica 2002, a marcat nu la mult timp după ce Cristian Contescu îl introdusese în joc, egalând în minutul 68 situaţia generală pe cele două manşe, 2-1 pentru Bucureşti U16 şi 3-3 per total, cu un şut senzaţional de la aproape 30 de metri, în vinclu, expediat la capătul unui contraatac. Albeanu fusese introdus şi în minutul 74 al jocului serii de marţi, în locul lui Hîrdău.

La acel rezultat s-ar fi apelat direct la lovituri de departajare, sărindu-se peste tradiţionalele reprize de prelungiri, însă Dorin Rotariu n-a fost de acord cu desăvârşirea de o asemenea manieră a deznodământului final, egalând în minutul 77, deci cu trei minute înainte de final, cu un şut plasat lângă bară, jos, după ce pornise într-o acţiune personală, fentând doi jucători la 18 metri de poarta gazdelor: 2-2.

Bănăţenii au închis astfel gura inclusiv unei deloc fair-play galerii a gazdelor returului finalei, determinându-i totodată pe delegaţii federali să remarce utilitatea competiţiei în întregul său, deja considerată a fi un succes şi cu dorinţa de a fi perpetuată.

Ce-i drept timişenii începuseră mai timid, fond pe care, la o nesincronizare a mijlocaşilor oaspeţi, Bucureşti U16 deschidea scorul deja în minutul 8, cu un gol suficient pentru acontarea trofeului. Mai mult, gazdele şi-au dublat avantajul după o oră de joc, şi se părea că Timiş U16 nu va mai reuşi revirimentele „externe” cu care-şi obişnuise simpatizanţii, doar că introducerea lui Albeanu a fost salutară, aducând incisivitatea necesară.

În plan individual, Dorin Rotariu a fost desemnat cel mai tehnic jucător al finalei iar Victor Gârlea cel mai bun portar, distincţii care întregesc un remarcabil triumf timişean. Totodată, Miodrag Todorov, marcator cu capul al golului de 1-0 din turul finalei, a fost salutar prin abnegaţia cu care a dus jocul pe picioare până la finele său, în ciuda recidivei unei accidentări la genunchi.

Cristian Sava, antrenor federal la această categorie de vârstă, s-a numărat printre oficialii prezenţi care au categorisit competiţia un succes, rămânând de văzut dacă ideea lansată de Ionuţ Lupescu în dorinţa de a fi văzuţi la lucru jucătorii cremei fiecărui judeţ, aşadar de pe o arie mai largă de selecţie, şi încă în jocuri mai consistente valoric tot cu omologi de ´95 din alte judeţe, va fi perpetuată şi în 2011-2012 la nivelul acestei grupe de vârstă, plus la acelaşi U16, aşadar juniori de 1996.

Timiş U16, cu Cristian Contescu, Romeo Malac şi Wili Harasim pe banca de rezerve respectiv Florian Mierea conducător al delegaţiei, ca reprezentant al AJF Timiş, în parteneriat cu care FRF a organizat competiţia în egală măsură şi cu asociaţiile din celelalte judeţe, a remizat 2-2 (1-0) la Bucureşti în componenţa Gârlea – Moja (Artimon), Todorov, Bocşan, Rareş Mureşan – Jihnici (Torok), Boldor (Mocanu), Popa, Bărbuţ – Rotariu, Hîrdău (Albeanu).

Miodrag Belodedici a înmânat timişenilor trofeul de campioni naţionali, şi sub privirile unora ca Nicolae Grigorescu sau Avram, preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, acum venind rândul lui Constantin Ostaficiuc, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, de a premia juniorii într-un cadru festiv, la Palatul Administrativ, conform promisiunii lansate jucătorilor după triumf, odată cu felicitările de rigoare…

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

7 răspunsuri la Campioni! Timiş U16 ia titlul lui Steaua şi Dinamo la un loc

  1. minu spune:

    Bravo copii,bravo Contescu!!!!!!!!!!!!!!!!!

  2. Victor spune:

    Multumim tuturor suporterilor care ne-au sustinut in meciul tur din Timisoara .. VA DEDICAM ACEASTA REUSITA !

  3. ''eu'' spune:

    Felicitari CAMPIONILOR……acum sa vad ce mai comenteaza ”dl dragomir” sau ”un parinte”….k nah….Garlea – CEL MAI BUN PORTAR….Rotariu – CEL MAI BUN JUCATOR….Artimon – intra la 1-0 si se termina 2-2……Timis CAMPIOANA….deci „ssssssssstttt”…..sa nu va mai aud pe toti carcotasii……P.S. pentru voi bucuresteni frustrati care ati spus k va fi vacarmul….unde a fost k nu-l vedem!!!:)):)):)):)):)) si nici 4/5 cum ati spus nu ne-ati dat….deci si pt voi…:sssssssttt:”…….

  4. un parinte........ spune:

    Auzi..EU…se pare ca esti un fraier de 2 lei…..FELICITARI copiilor ptr reusita,in schimb nu-mi schimb parerea despre cei 3…ptr mine (care cunosc bine situatia) si stiu adevarul….Garlea este unul „pompat”artificial de parinte,si de altii….(acest titlu este =0…vom vedea unde va apara la 20ani..prin D sau in judet..sunt alti portari mai talentati decat el in Timis)…Artimon,cu taica-su in spate,(marele antrenor,care pe unde a fost a dat cu batu in balta…si care veziDoamne face pe marele intelectual,daca era ceva de capul lui era pe banca vreunei echipe macar in liga a 2a…nu statea ca milogul la juniorii lui Poli)…..iar de Roti al mic,am spus-o.are talent,dar poate mult mai mult,e prea infumurat,si mai trebuie sa i se taie din aripi,sa fie muncit mai mult si sa nu fie protejat ca nepotul lui”Roti”…….In rest numai bine,si sper ca si peste 5 ani sa mai aud cel putin 2-3 nume ca au ajuns la nivel inalt

    • ''eu'' spune:

      deocamdata la selectionata se vorbeste despre moment…..iar la acest moment astia sunt CEI MAI BUNI….DOVADA REZULTATUL….CAMPIONII ROMANIEI…..ce va fi mai tarziu vom vedea…dar in caz k nu sti la selectionata asta s-a urmarit….nu cine are perspective…..deci pana una alta…”ssssssshhhhhhttttt” si iti spun eu k nu cunosti situatia mult mai bine decat mine…..si la copiii si juniori nici nu ai avut rezultatele mele….asa k…….te rog frumos abtinete…..apropo….vezi k nu te-am jignit…..si nici nu-mi permit sa cobor la nivelul tau…..

  5. Victor spune:

    … te contrazic .. :))) au fost 10 drogatzi din galeria stelei care strigau numa : Timisoara .. Timisoara … s-au facut de ras … :-J ..:)))

  6. eu spune:

    Ar fi bine ca sa se traga anumite concluzii:
    Prea multi oameni care isi baga copii pe interes in echipa si din pacate sufera echipa(Artimos jr.face hent si este penalty,una este sa ai 2-0 si alta e 2-1…din pacate d-l Artimon ar trebui sa-si lase subalternii sa munceasca linistiti,nu sa puna presiune pe dl Contescu,cu juniorul,ca e cam “varza”….al 2 caz Muresan Alex,nici o treaba…doar fiinca e baiatul lui Muri,nu inseamna ca trebuie sa joace).Tot AJF e varza…daca ajuns Malac antrenor secund suntem in regula,apropo poate mi-o trimite pe fiica sa la fiu-miu sa-i faca un masaj daca tot e asistenta.;)Vai si amar…”cu cat e osul mai mare cu atat vin mai multi caini”……..

    POATE MAI CUNOASTETI CAZURII CARE SUNT PROMOVATE IN ACEST FEL,LA ORICE GRUPA DE COPII SI JUNIORII,SCRIETI-NE.Oare cat de lunga va fi lista,succes.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× sase = 6

 


Alte articole legate de acest subiect: