Când ne mulţumim cu puţin

Ovidiu Păcurariu revine ÎNTRE RAŢIUNE ŞI PASIUNE, pe coloana dreaptă a primei pagini, între editorialişti, punctând succint de la nivelul ligilor a doua şi a treia dar şi al Stelei şi reprezentativei de seniori a României.

Pentru noi, cei din această parte de țară, interesul pentru fotbal a crescut simțitor o dată cu începerea campionatului pentru diviziile B și C.

Chiar dacă seria a II-a a diviziei B cuprinde un număr mic de echipe, și culmea impar, acestea sunt arțăgoase și au protestat încă din prima etapă împotriva forului conducător, deoarece nu li s-a creat și lor o ligă profesionistă. Problema este discutabilă, deoarece majoritatea echipelor abia dacă își duc existența de pe o zi pe alta, iar o ligă profesionistă presupune cu totul altceva.

Se pare că arealul echipei ACS Poli se află în zona de interferență dintre liga întâi și liga a doua. Chiar dacă mă hazardez în aprecieri, presupun că timișorenii nu vor avea probleme prea mari în lupta pentru promovare.

De subliniat debutul bun al echipelor din vestul țării. ACS Poli și Metalul Reșița au obținut victorii în deplasare, iar nou promovatele FC Caransebeș și Șoimii Pâncota au obținut rezultate meritorii, chiar dacă au întâlnit adversari dificili.

După 70 de ani, Aradul nu are reprezentare în primele două divizii. Bravo! A trebuit ca un orășel mic ca Pâncota să mai spele din rușinea acestei stări de fapt și din a celor care se ocupă de destinele fotbalului arădean.

În liga a III-a, seria a IV-a este o divizie eterogenă, cu echipe care provin din nu mai puțin de șase județe. La o primă vedere, lupta pentru întâietate se va da între echipele din județele Timiș, Hunedoara și Arad.

Duminică vom ști de la ce premize pleacă echipa națională a României cu eternul Victor Pițurcă pe post de selecționer. Dintre stranierii chemați pentru confruntarea cu Grecia, doar Grigore joacă titular la echipa sa de club.

Dacă am regretat eliminarea Stelei de către bulgari, am făcut-o în primul rând pentru antrenorul Constantin Gâlcă, un om ponderat, modest, având la dispoziție un lot decimat din cauza lăcomiei conducătorilor steliști de a câștiga mai mulți bani din transferuri. Pata de culoare a acestei confruntări a constituit-o Cosmin Moți, care a parat două lovituri de departajare, făcându-l să pălească de invidie chiar și pe Helmuth Duckadam.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 2 = patru

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: