Cânu (ACS Poli): ”Îți merge o dată, de două ori, dar vine furtuna care a fost acum o săptămână și îți dărâma toată casa. Tot nu și nu iar până la urmă se va ajunge la un nu final, părerea mea”

Gabriel Cânu, căpitan al prim-divizionarei ACS Poli, s-a referit la rândul său înaintea ultimei deplasări a turului, programată duminică după-amiază la Iași, la problema finanțării din fonduri publice a clubului timișorean din Liga 1, subliniind că jucătorii așteaptă niște explicații.

Gabriel Cânu

 

Cânu a spus în conferința de presă de vineri după-amiază că ”mergem să câștigăm, deși știm că e un meci greu, la o echipă care joacă un fotbal frumos, din ce am văzut noi, echipă care e acasă, însă noi sperăm să facem un meci bun și să luăm cele 3 puncte!”, cu referire la partida din etapa a 12-a, penultima a turului în sezonul regular.

Marcator al golului de 2-0 în prima repriză a partidei victorioase cu 4-3 (2-0) cu liderul CFR Cluj, Cânu a mai spus: ”Aș da mai multe goluri dacă aș putea… E normal ca antrenorul să se plângă de atac, căci am avut o perioadă bună, însă acum ne lipsește Drăghici și deja nu mai putem marca gol fără vârf. E dificil dar sperăm a remedia această problemă, de fapt una dintre problemele care sunt la echipă, căci sunt destule momentan, iar pe viitor să revenim la forma bună care am avut-o acum 1-2 meciuri, în fața porții mă refer…”

Restul spuselor fundașului s-au învârtit în jurul subiectului disperatei situații financiare a prim-divizionarei de pe ”Dan Păltinișanu”, explicând că starea de nemulțumire din lot este firească: ”Da, e normal! De anul trecut am pornit la un drum, să salvăm echipa, să rămână în Liga 1,  pentru că din vara lui 2017 va fi bine, și a fost un prim pas pare-mi-se în 3 august, când nu s-a putut realiza acest lucru, am crezut că a fost de vină doar faptul că sunt în vacanță diverși consilieri locali, dar chiar când ne așteptam mai mult la o soluție favorabilă, nici măcar n-a intrat în discuție în Consiliul Local acest lucru. Afectează mult, și nu știu cât va mai putea merge mult așa, pentru că știți, cu cârpeli nu prea ține. Îți merge o dată, de două ori, dar vine furtuna care a fost acum o săptămână și îți dărâma toată casa. Se fac eforturi, cei din conducerea clubului reușesc împreună cu domnul Primar să atragă finanțări, se străduiesc, își dau toată silința, însă părerea mea că nu doar salariul contează pentru jucători, pentru o performanță, pentru un bun mers al acestei echipe, ci sunt destui factori care nu sunt satisfăcători momentan. Nu înțelegem de ce nu poate fi primit sprijin de la Primărie, și am citit acum 1-2 zile că Foresta a găsit 2 investitori care au adus certificatul fiscal zero și imediat s-a recepționat ajutorul din partea Primăriei Suceava, chestie de 1-2 luni, maxim. Aici de 3 ani se încearcă o finanțare și nu se reușește. Ne depășesc aceste lucruri însă clar afectează!”

”Toate cumulate afectează, ușor, ușor se adună… Dacă poți să faci un drum cu autocarul și să scapi cu Dinamo, să câștigi, ulciorul nu merge de multe ori la apă. Toată lumea spune că e ușor însă să faci într-o săptămână două drumuri de București cu autocarul, 10 ore dus, 10 ore întors, fără să ai timp de odihnă, e dificil. Am mai spus după remiza cu Sepsi, am terminat la 10 meciul plus doping și a doua zi la 8 a trebuit să mă trezesc că am plecat la Voluntari, în condițiile în care un jucător după meci adoarme la 4 dimineața, la 3-4 dimineața. Să dormi 4 ore și după aia să te urci în autocar 10 ore și peste o zi să ai meci, nu cred că e chiar plăcut…”

Cânu a repetat cuvintele tocmai rostite înainte și de antrenorul său, Ionuț Popa… ”Așteptăm niște răspunsuri, nu știu cine la poate da, Consiliul Local, cine mai deține această echipă… Noi știm că nu vedem, de 3 ani nu vedem, tot nu, nu și nu, iar până la urmă se va ajunge la un nu final, părerea mea. Nu e în regulă, e echipa orașului, eu zic că sezonul trecut ne-am făcut datoria ca fotbaliști, am revenit de la -14 și am menținut statutul prim-divizionar în condițiile date, fără finanțare, dar e timpul să se facă o schimbare în bine pentru acest oraș, pentru fotbalul românesc în general, iar din moment ce alte cluburi sunt susținute și progresează, nu înțeleg de ce aici nu se poate reuși acest lucru”.

Căpitanul a mai spus: ”Normal că te simți păcălit, nu știu, tot ce văd legat de echipă, acum, din vară, vin jucători, pleacă jucători, a mai fost recent unul care nu a putut fi legitimat, probabil nu a fost mulțumit de condițiile găsite, poate i s-a promis ceva și a văzut altceva, iar orice jucător care vine întreabă de finanțare, iar când răspunsul e negativ, e clar că își ia bagajul și pleacă. Nu-s lucruri normale pentru o echipă de Liga 1, părerea mea, și noi încercăm să aflăm răspunsuri de la, nu știu, o persoană abilitată, să ne dea răspunsuri, un jurist de la Consiliul Local, al Primăriei, să ne explice ceva, căci chiar dacă nu suntem noi foarte deștepți, nu suntem nici chiar așa de proști, dacă o persoană abilitată ne explică problema, cum e posibil încât de 3 ani nu se poate finanța. În vară s-a scos acel certificat fiscal pe o din partea conducerii, tocmai pentru a se putea finanța dinspre Consiliul Local, dar se pare că s-a scos degeaba, ANAF a luat toți banii, era vorba și de 3 salarii legale, care ba că s-a putut, după aia nu s-a putut. Sunt niște factori care influențează bunul mers al echipei, e dureros, dar sperăm să se ajungă la un final fericit pentru noi”.

Întrebat când a mai descins primarul Timișoarei în vestiar, Cânu a mai zis: ”Ultima oară în vestiar!? Sezonul acesta da, oricum, ține legătura prin telefon, el e alături de echipă, e sufletist, își dorește, același lucru pe care-l dorim și noi, însă nu știu cât de ajutat este pentru a se îndeplini acest lucru. Juristul nu e de-acord, nu știu, dânsul ar finanța din secunda 2 dacă ar fi după el, însă sunt alții în Primărie care se opun, e politic, nu e politic, pe noi mai puțin ne interesează…”

Rezultatele, programul etapelor a 12-a și a 13-a în Liga 1 și clasamentul actualizat, pe coloana datelor tehnice.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 + = zece

 


Alte articole legate de acest subiect: