Capbun revine cu gol după o suspendare, Solventul revine cu bine pe „Voinţa”: 1-0 cu Cerneteazul

Însufleţită de posibilitatea de a reveni pe „Voinţa”, Solventul Timişoara a învins în etapa a IX-a a Seriei a II-a în Campionatul Judeţean Timiş, 1-0 (0-0) cu Unirea Cerneteaz, duminică de la ora 11, obţinând al patrulea succes în acest campionat şi apropiindu-se la 4 puncte de învinsa sa, plasată în preajma podiumului…

Reveniţi pe arena Voinţa, datorită înţelegerii conducerii Universităţii Politehnica Timişoara, echipierii Solventului au înregistrat o victorie importantă în faţa celor de la Unirea Cerneteaz, prin golul marcat de Dan Capbun în minutul 82.

În prima repriză, Balabasciuc a nimerit transversala în minutul 29, cu un şut de la 18 metri, ca apoi Dan Capbun, scăpat singur spre poarta vizitatorilor, să trimită pe lângă de la 8 metri. Şi cum de fiecare dată ocaziile se răzbună, oaspeţii au fost taxaţi cu opt minute înainte de final, prin golgheterul echipei întoarse la matcă, Dan Capbun, care a revenit după o suspendare, înscriind unicul gol al întâlnirii.

Solventul: Tănase – Craiovan (min. 20, Cosma), Crişan, Barhoată, Tăut, Crudu, Popa (min. 70, Bulai), Curea, Capbun (min. 89, Besnea), Tecău, Milea (min. 88, Enache).

Antrenor: Dan Miron.

Pe bancă: Pereţ, Ciocârlan şi Murarescu.

Unirea: Mărtinaş – David, Marincu, Ganea (min. 75, Ionescu), Jugănaru, Kovacs (min. 67, Balogh), Mandache (min. 70, Toma), Zvâncă, Stănescu, Stavarat şi Balabasciuc.

Antrenor: Adrian Gabor.

Pe bancă: Calotescu, Dincă, Lăudatu.

Arbitri: Neagoe – Marian, Botaş. Observatori: Ciev – Onaca.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Capbun revine cu gol după o suspendare, Solventul revine cu bine pe „Voinţa”: 1-0 cu Cerneteazul

  1. ionionescu spune:

    FORZA SOLVENTUL TIMISOARA ! Cea mai frumoasa echipa din judet. Respect

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase × = 48

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: