Câți spectatori n-ar fi fost pe ”Ion Oblemenco” la U – Poli? Cu om în plus, alb-violeții răstoarnă scorul din penaltiuri și se califică în optimile Cupei României: 1-3 (1-1). Grăbit spre Șura Mică, Țiții evită reprizele de prelungiri în duelul reginelor remizelor în Liga 2

ASU Politehnica a dat astăzi o lovitură de imagine prin a câștiga un joc televizat pe stadionul ca și nou al Craiovei și a oferit astfel în avans un cadou aniversar înaintea săptămânii în care sportul studențesc alb-violet va împlini pe 4 decembrie 99 de ani sub laurii instituției de învățământ superior din Timișoara, însă victoria care a adus totodată și calificarea bănățenilor în optimile de finală ale Cupei României a fost totuși ușor umbrită de circumstanțele și contextul general de la ora fazei intrării în competiția K.O. și a cluburilor din Liga 1. Succesul la ”masa verde” și fără joc al deținătoarei trofeului, interzicerea accesului spectatorilor în tribune și la meciurile acestei întreceri și a ”buturugilor mici” sau zelul unui ”central” de a ieși neapărat în evidență prin depășirea atribuțiilor au conferit un aer alterat dar și trist primelor porții ale 16-imilor Cupei.

Posacă ambianță cu sufletul împietrit sâmbătă după prânz pe arena ”Ion Oblemenco” în absența spectatorilor din tribune, și câți n-ar fi fost oare amatorii unui U Craiova 1948 – ASU Politehnica Timișoara în Cupa României pe principalul stadion al Olteniei, nu numai din rândurile fanilor celor două continuatoare adevărate pe firul istoriei!? Soarele cu dinți n-a ținut loc de substitut și n-a avut cum să încălzească tribunele goale, echivalând cu o uriașă imagine negativă pentru Cupa României, iar motivele se știu, dictatura impunerilor normative fără vreo justificare științifico-medicală reală sau de orice altă natură…

”Cupa” a fost însă zgâriată nu doar prin interzicerea accesului chibiților în arene, ci tot din aceleași direcții și prin alte stipulări din absurdul protocol care a târât măcar un meci pe tușă, buzoienii fiind prinși în capcana vânătorilor de ”pozitivi”, a se citi tineri clinic sănătoși și apți de efort fizic în regim competițional dar ”cazuri” drept exemple-sperietoare pentru întreținerea transei și psihozei naționale induse de ”narațiunea oficială”, tehnocrație care a ajuns astfel să decidă și rezultate din fotbal fără ca o minge să fie măcar atinsă, 0-3 la ”masa verde” în favoarea nimeni alteia decât însăși deținătoarea trofeului, FCSB, cea care a început așadar fără a transpira apărarea capturii adjudecate în miez de vară, cu întârziere din aceleași motive, pe 22 iulie.

Iar când clubul cu trofeul la purtător începe o nouă cursă prin a se califica fără joc pe criterii normative neavând nimic de-a face cu sportul, atunci aura competiției este ca și știrbită deja din faza 16-imilor…     

Asta în loc să îmbrace haine de sărbătoare pe unul dintre cele mai moderne stadioane din România la ceas de colocviu studențesc, deturnat și acesta în a face implicit și de nevoie jocul complice al unor inginerii sociale deloc firești ori naturale.

Măcar că s-a jucat totuși ”U” – ”Poli”, asta dat fiind că alb-albaștrii olteni au ajuns din nou pățiți și zilele acestea cu noi ”pozitivi” în plasa pescarilor de ”cazuri” fără relevanță dar importante în statisticile birocratice, antrenorul interimar Vasilică fiind suplinit pe bancă la startul de la 13:15 de cel cu portarii, Valentin David,  care nu a putut apela la Diallo și Huyghebaert, alți tineri sănătoși captivi în menghina autorităților, incorect politic ”fals pozitivi”, corect politic ”infectați” conform gravei confuzii încetățenite în aiuritorul discurs public indus de o prostituată mediatică pusă pe stimularea populației să cadă ad-hoc de acord că se vrea a fi proastă prin a accepta fără filtrul rațiunii o prostie.

Păcat de stadion, păcat de vreme, păcat de cadrul Cupei României, păcat mai ales de fani și de spectatori în general, păcat de unicul duel din 16-imi strict între cluburi din Liga 2, și nu oricare, ci chiar primele câte două clasate, dar și asta-i o formă de manifestare subtilă a dictaturii, prin subminarea unui anumit eșantion al vieții sociale…     

Căci într-adevăr se întâlneau primele două clasate în anticamera elitei, liderul din Bănie fără eșec în sezonul în curs și urmăritoarea din Banat doar o dată depășită, în Harghita, fruntașe în schimb cu cele mai multe remize în primele 13 apariții din Liga 2, câte 6 fiecare, ceea ce putea sugera un eventual meci cu reprize de prelungiri.

Iar tot într-o remiză au cam ținut-o recent poliștii ”violeți”, patru în ultimele 5 apariții în campionat, în porții egale acasă și în deplasare, pe ”Știința” cu Dunărea și tocmai cu nimeni alta decât U Craiova 1948, cu exact trei săptămâni în urmă: 0-0.

”Zero la zero” din partea casei care sărea rapid din schemă, ASU Politehnica fiind avertizată de golul marcat de olteni deja în minutul 4 al celuilalt duel de podium al Ligii 2 din cursul săptămânii, semnat de Bălan ca rezultat final al triumfului ”albastru” de marți de la Drobeta Turnu Severin cu Metaloglobus București, fără însă ca timișorenii să împiedice încă un gol vremelnic al liderului, astăzi în minutul 7: 1-0.

Cu o zi în plus de refacere după meciul de campionat găzduit la Dunăre față de timișorenii egalați apoi miercuri în prelungiri la Bacău și plecați spre Craiova prin București, craiovenii din Liga 2 păreau pe făgașul dorit la ora unei întâlniri pentru care au insistat nespus să o poată organiza pe ”Ion Oblemenco”.

Încă un meci pornit ca și de la 1-0, dar și cu forțe noi în formula de start față de 11-le aliniat marți, apelându-se acum la Diakite, Cacheiro și Compagno, acesta drept înlocuitor în avanposturi al lui Ciolacu. De fapt, dacă tot e vorba de Cupa României, fix jumătate dintre jucătorii de câmp ai ”Universității” de astăzi erau de peste hotare, cu proaspăta triplă alipită lui Paramatti și Baeten.

Pe măsura bugetului inferior, mai mici marje de manevră de miercuri pe sâmbătă în registrul lui Dan Alexa și Antonio Foale, reintrând Coadă, dar și Sergiu Popovici, în vreme ce Ignea și Axente, eliminat în Moldova, le-au lăsat locul.

Și tocmai înaltul Andrea Compagno a deschis scorul, cu capul, după 7 minute, din poziție centrală, urmărind mai bine orientat balonul expediat din lovitură liberă de pe stânga, de la circa 25 de metri, spre deosebire de Codrea și Coadă, pe care i-a pierdut pe drum din pașii dinspre centrul careului, dar și de Scutaru, pe care l-a depășit în săritura la cap. Cât despre junele Hindrich… 1-0.

Iar la cum a continuat jocul, nu părea că U Craiova 1948 va suferi chiar prima înfrângere a sezonului, și nici că ASU Politehnica va semna prima victorie cu răsturnare de scor, încă nebifată în Liga 2…

Căci meciul a căzut pe burtă sub apăsarea goliciunii tribunelor, deloc firească la un asemenea duel studențesc de tradiție, încâlcit și fără orizont, cu într-atât de multe atingeri deloc necesare și în plus de balon încât nu aducea cu o partidă la vârf a primelor două clasate în anticamera elitei. Dar la urma urmelor e vorba totuși despre un fotbal intern a cărui campioană eliminată din preliminariile Champions League e taxată 7-0 tur-retur de romani în Europa League…  

Meciul curgând modest și fără veleități, a fost trezit din buimăceală de zelul de a ieși în evidență al sibianului din Șura Mică, pe nume Țiții, central care parcă a inflamat intrările tot mai nepotrivite prin a începe să împartă generos cartonașe galbene. Și partida a mai căpătat astfel și pecetea fragmentării.  

Iar dintr-o altă fază fixă, încă o lovitură liberă de pe flanc în contul timișorenilor, de astă dată de pe stânga, precum la reușita oltenilor, căpitanul Ioan Mera a sărit mai bine la cap decât Diakite și a direcționat mingea spre… nicăieri, zonă în care se afla în treabă în propriul careu vârful  craiovean marcator marți, Bălan, care a jucar balonul cu mâna. Henț, lovitură de la 11 metri.

Alexandru Munteanu a torpilat cu dreptul transversala, sub bară, mingea lovind gazonul după linia porții și ricoșând în plasă unde se zgribulesc păianjenii la cârligele de prindere de transversală: 1-1 în minutul 32.   

Pluteau oare deja în aer reprizele de prelungiri între reginele remizelor pe puncte din Liga 2?  

Nu tocmai, pentru că meciul se întorcea rapid cu susul în jos, deja în minutul 35, încă o lovitură sub centură pentru craioveni, belgianul Baeten încasând deja al doilea cartonaș galben, implicit și pe cel roșu, Țiții intrându-și vârtos de tot în rol prin a aprecia că străinul simulase faultul la o tentativă de pătrundere spre careul bănățenilor.  

În inferioritate numerică miercuri la Bacău mai bine de o jumătate de oră, ASU avea în față aproape o oră de superioritate numerică pe ”Ion Oblemenco”. Într-un rar prilej în ascensiunea alb-violeților de la nivelul ”Municipalului” Timișoarei de a juca pe un stadion nou și dotat, asemenea descinderi fiind din când în când, gen la Târgu Jiu, pe ”Ilie Oană” ori pe ”Cluj Arena”, dar bineînțeles că nu pe Bega, unde infrastructura sportivă e în mărețe schițe de prin sertare de birouri.

Doar că elevii lui Alexa, cu tot cu Casado de la pauză în locul lui Codrea, deja ”îngălbenit” și așadar în pericol de… expulzare, n-au găsit traseele adecvate printre alb-albaștrii fără Baeten în centrul liniei mediane a amfitrionilor, împrospătată prin întroducerea lui Anghelina pentru partea a doua, disputa continuând să treneze sub nota așteptărilor din partea unor vecine fruntașe în campionat.

Se întunecă însă mai repede în ultima sâmbătă din noiembrie, drumul spre casă fiind așadar mai delicat peste munți, iar și frigul este mai pătrunzător, centralul sibian Țiții dând lovitura de grație eventualelor reprize de prelungiri prin a scoate de sub Șura Mică un cadou aniversar pentru alb-violeți, o a doua lovitură de la 11 metri, la căderea lui Ivanovici pe o pătrundere de pe dreapta, talonat pe interior de Albu. De mirare, Ivanovici n-a mai putut îngăima ”mulțumesc”, ci a pus dreptul și l-a expediat pe Popa în colțul opus, 1-2 lângă plasa laterală în minutul 59.

Suflând și-n iaurt de frica lui Țiții, Alexa a mai retras un ”îngălbenit” din trupa cu mai mulți posesori de cartonașe galbene, pe Coadă, schimbat în minutul 64 cu Vasile.

În avantaj și cu om în plus, ASU părea a se fi înscris decisiv pe urma lui AFC Turris-Oltul între secund-divizionarele cu biletele de optimi, cei din Teleorman eliminând-o nițel mai devreme la Dunăre pe finalista Cupei României, Sepsi OSK, prin capul unui ex-polist alb-violet, Ștefan Blănaru, imitați și de Dunărea Călărași în Bihor, 1-0 la CSC Sânmartin.

”Falșii” de la CS Universitatea Craiova galopaseră seara pe ”Ion Oblemenco” cu tot cu Maradona în piept, 5-0 cu bucureștenii de la Progresul Spartac 1944, ”adevărații” de la U 1948 căutau soluții din aproape în aproape prin introducerile lui Raicea și Valentin Alexandru, însă sâmbăta era a Politehnicii de pe Bega.

Căci rezerva lui Alexa, Manea, a pus bomboana colivei pe sărbătoarea trupei lui Mititelu la descinderea liderului Ligii 2 pe ”Ion Oblemenco”, sprintând la 13 minute după intrarea sa în joc la balonul lobat de urmărire lansat în cross de Plazonja, pătrundere de pe stânga, depășire a portarului și stâng în plasă… 1-3.

A doua calificare a ”violeților” în regim de deplasare în actuala ediție a Cupei României, și tot cu goluri multe, după 3-4 cu numeroase rezerve în teren la Ghiroda, doar ultimul gol al partidei sub standard de pe ”Ion Oblemenco” fiind însă din acțiune, un contraatac de manual.

Iar ca tacâmul să fie complet, încă o eliminare în dreptul… eliminaților, Diakite plasându-i un cot în coaste lui Plazonja după alte 3 minute, 9 contra 11 în ultimele faze ale întâlnirii. De astă dată Țiții nu neapărat a exagerat, dar Maurul își făcuse datoria, se putea retrage conform planului ideal spre Șura Mică.  

Fără reprize de prelungiri între reginele remizelor din fruntea Ligii 2, cu mențiunea că dacă ar fi fost pe puncte, ASU ar fi egalat-o la 27 pe FC U Craiova 1948. Care va merge la Pandurii încovrigată sau nu, poliștii urmând a încheia sezonul autumnal duminica viitoare de la 13:30 acasă cu Rapid.

Lentoare jurnalistică, s-a pierdut șirul cartonașelor galbene distribuite de Țiții, mai numeroase în tot cazul decât numărul deceselor fără comorbidități din fiecare zi de la înhățarea României în februarie în morbida schemă actuală conform cifrelor anunțate oficial de executanții în colonia carpatică ai scenariului urzitorilor Jocurilor Foamei prin Marea Resetare.

Altfel, Cosmin Bîrnoi a deschis din minutul 12 calea Farului spre optimi, 2-1 (1-0) acasă cu prim-divizionara Academica Clinceni, rezerva Cioiu înscriind pe final în calificarea urmașei lui ACS Șirineasa, 1-0 (0-0) pe teren propriu cu FC Argeș, din Liga 1. Iar FC Botoșani, cu 0-2 la Chiajna, și Chindia, la lovituri de departajare la Giurgiu contra lui Hermannstadt, după 1-1 în timpul regulamentar de joc, au devenit primele calificate pe teren dintre echipele din elită. 16-imile continuă…

*  

FC U Craiova 1948 – ASU Politehnica Timișoara 1-3 (1-1) în 16-imile Cupei României

FC U Craiova 1948: Popa – Paramatti (83, Ciolacu), Gugu – cpt., Diakite, Negru – Cacheiro (62, Raicea), Baeten, Albu, Răducanu (73, V. Munteanu) – Compagno (46, Anghelina), Bălan.

Rezerve: Mogoșanu – Avram, Blidar, Pop.

Antrenor de portari: Valentin David.

ASU Politehnica: Hindrich – Radu, Scutaru, Mera – cpt., Pamfile – A. Munteanu (71, Manea), Coadă (64, Vasile), Codrea, S. Popovici – Ivanovici (87, Ignea), Plazonja.

Rezerve: Deronja – Andrei, Toader, Jurj.

Antrenor: Dan Alexa

Cartonașe roșii: Baeten (minutul 35), Diakite (88). Arbitru: Andrei Lucian Țiţii (Şura Mică / județul Sibiu); asistenți: Lucian Tănase (Piteşti) și Ioan Daniel Humita (Armeniş / Caraş Severin); rezervă: Mircea Ardelean (Arad). Observatori: Cristina Babadac (Alexandria) și Dragoş Ionescu (Bucureşti).

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


unu + 1 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: