Centrul de Excelență Timișoara, la limită la Dunăre prin Chera

Tricolor11 a obținut astăzi toate cele 3 puncte în deplasarea la malul Dunării a Centrului de Excelență Timișoara, însă doar printr-o victorie la limită, grație unicului gol înscris de Chera după mijlocul reprizei a doua a disputei din runda a 23-a în Seria de Vest a Ligii Elitelor U19.

CSȘ Drobeta Turnu Severin – Centrul de Excelență Timișoara s-a încheiat 0-1 (0-0) în jocul de la ora 12 din întrecerea juvenilă a celor ”mari”, juniorii B din categoria 2000 ai ”pepinierei” de pe malurile Begăi dispunând de penultima clasată, cu 15 goluri marcate și 58 încasate în precedentele 20 de jocuri.

Tricolor11 și-a creat numeroase ocazii de gol, ajungând chiar și în situații de unu la unu cu portarul gazdelor, însă doar Chera a înscris, după mijlocul reprizei secunde, evitând o surpriză. Secund clasata și-a îmbunătățit astfel bilanțul, 16 1 4 74-22, pregătindu-se de sosirea unei aspirante la intrarea în semifinale, ACS FC Ardealul Cluj, în intermediara de miercuri.

Pe o suprafață de joc satisfăcătoare de pe terenul adiacent ”Municipalului” severinean, Adrian Văsâi, Cristi Petcu și Wiliam Harasim au apelat astăzi la Dobre – Jurj, Țiereanu, Goța, Popa – Manolache, Lazăr, Casian (Coroiu), Sefer (Talpoș), Burghele (Peter) și Chera, în vreme ce Lulea și portarul Barbu au rămas pe bancă.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: