Centrul Național de Pregătire Timișoara – CSC Ghiroda & Giarmata Vii 3-2 (1-1): FOTO

Cuplajul fotbalistic de miercuri de pe Baza II – UPT a adus mai multe goluri în cea de-a doua întâlnire cu caracter amical, câștigată de o mai tânără garnitură în dauna divizionarei ”C” preluate de Paul Codrea: Centrul Național de Pregătire Timișoara – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 3-2 (1-1).

Partenere de întrecere în ediția trecută de campionat din seria vestică a Ligii 3, Centrul Național de Pregătire Timișoara și CSC Ghiroda și Giarmata Vii și-au măsurat astăzi forțele într-o partidă de pregătire programată după jocul amical ACS Poli – CS Millenium Giarmata, pe același gazon.

Iar jocul s-a încheiat cu victoria junilor pregătiţi de antrenorii Cristi Petcu şi Ionuţ Vucea, care au lăsat o bună impresie.

După ce divizionarii C au deschis scorul în minutul 27, prin Alexandru Baranyi, zece minute mai târziu Adrian Gîdea a egalat la unu, scor consemnat și la pauză.

În mitanul secund, ambii antrenori au efectuat multe înlocuiri, cu o remarcă în mod special pe adresa lui Zoran Mitrovic, de la ”CNP”, căruia i-a ieșit aproape totul, fiind de departe cel mai bun de pe teren.

Iar în ultimele 10 minute s-au marcat trei goluri…

Tocmai Zoran Mitrovic a înscris din lovitură liberă de la 18 metri, direct în vinclu… 2-1. La care Petrișor Jichici a egalat rapid, în minutul 84, însă, cu trei minute înainte de final, Marjan Maric a semnat golul victoriei ”Centrului”.

***

La fluierul arbitrului Adrian Ghergovăţ, care s-a descurcat bine, au jucat următoarele formaţii:

CNP Timișoara: Pădure – Andreca, Goța, Stoianovici, Popa, Coroiu, Lazăr, Kecskes, Gîdea, Șimăndan, Pițigoi.

Antrenori: Cristian Petcu şi Ionuţ Vucea.

După pauză au jucat: Ștefan – Benea, Gladun, Ilie,  Derbac, Feti, Mitrov, Firca, Mitrovic, Simedru şi Maric.

Ghiroda: Gakos – Ilan, Semeniuc, Mureşan, Mancaş, Saizu, Ţugui, Giuricici, Budur, Ghinescu, Baranyi.

Antrenor: Paul Codrea.

Au mai jucat: Barbu, Hotca, Eperieş, Berivoescu, Sofran, Jichici, Şimon, Piţuc.

Fotografii…

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 + sapte =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: