CFR învinge la ultima haltă a toamnei și iernează pe 2

CFR 1933 Timișoara a încheiat cu bine turul Superligii de fotbal feminin, obținând astăzi de la ora 11 și cea de-a șaptea victorie, pe teren propriu, în fața celor de la Vasas Femina Odorheiu Secuiesc, pe care le-au depășit cu 3-1 (0-0) într-o restanță din ultima etapă a stagiunii de toamnă, runda a noua, programată săptămâna trecută.

Nou-promovata CFR, vicecampioană de toamnă în elita Superligii

Nou-promovata CFR, vicecampioană de toamnă în elita Superligii

Alb-vișiniile s-au desprins după pauza unui meci destul de încâlcit și fără mari realizări colective sau individuale, dar pe care l-au controlat totuși în plan tactic, întâmpinând în schimb unele dificultăți de ordin fizic, survenite atât pe fondul unei oarecare pauze competiționale după o serie mai intensă de apariții cât și datorită eforturilor sportivelor în a se împărți între slujbele de zi cu zi și antrenamentele fotbalistice.

Aspect în privința căruia poate fi exemplificată de exemplu strădania Denisei Heisu de a urma cursurile a doua instituții de învățământ superior în paralel, pe Bega dar și la Cluj, ori devotamentul portarului Mihaela Durlă, prezentă ca titular după o tură de noapte în activitatea în slujba Poliției.

În contextul în care tinerele fotbaliste ale nou-promovatei CFR își câștigă existența trudind în diverse domenii de activitate dar și învățând pe băncile instituțiilor de învățământ superior, clasarea pe locul secund în Superliga feminină la încheierea turului, și doar în urma intangibilei multiple campioane Olimpia UT Cluj, constituie o realizare notabilă pentru clubul de la Gara de Nord a Timișoarei.

În contul căruia deschiderea de scor a realizat-o Larisa Sîrbovan în minutul 50, când a recuperat un balon la 35 de metri lateral dreapta și a șutat din colțul careului de 16 metri la colțul lung: 1-0.

Minutul 75 a adus desprinderea bănățencelor, Ozana Ababei finalizând centrarea Manuelei Voica de pe stânga.

2-0 la care Vasas Femina a rămas în 10 jucătoare, centralul brigăzii cărășene cu o foarte bună prestație, Dorin Voina, eliminând o componentă a grupării din secuime pentru un fault întârziat asupra Larisei Sîrbovan, care preluase balonul în viteză, pe atac, fiind îndreptată spre poartă: cartonaș roșu.

Deși cu cel mai slab atac din Superliga, având o medie de un gol marcat pe meci, dar și în inferioritate numerică, trupa harghiteană a rispotat oarecum surprinzător, vizitatoarele din a doua jumătate a ierarhiei primei ligi reducând din handicap în minutul 80, 2-1 prin Anamaria Vasile.

CFR a liniștit însă spiritele în minutul 83, prin Manuela Voica, după o centrare de pe dreapta, la care a preluat, a driblat și portarul și a șutat pe lângă o jucătoare repliată pe linia porții… 3-1.

De notat că la gazde a revenit în cadru și Loredana Sas, întoarsă din Spania.

Florin Bugar, antrenor principal al vicecampioanei de toamnă, care a risipit puncte doar în remiza acasă cu Navobi Iași, ”bronz” al ediției trecute, și în eșecul la scor de la campioana din Cluj, a remarcat ”atitudinea bună de la un capăt la altul al turului. Le felicit pe fete pentru reușita de a fi încheiat toamna pe locul 2, la 4 puncte de locul 3, ceea ce ne conferă în primul rând și mai multă încredere în perspectiva returului!”

CFR 1933 Timișoara: Durlă – Șuveț, Abrudan – accidentată (46, Obrad), Bistrian, Heisu, Ababei, Ionela Voica (80, Biriș), Manuela Voica, Sârbovan, Sas (70, Ion).

Rezerve: Ștefan – Scurtu.

Duminică de la ora 11 se mai joacă tot ca restanță din aceeași rundă a 9-a și CS Navobi Iași – Olimpia UT Cluj, campioanele de sub Feleac mai având în plus o restanță și cu Real Craiova. Ierarhia, pe coloana dreaptă.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Feminin, Fotbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Feminin: