Discuţia Primărie – CFR Timişoara limpezeşte apele. Balonul oval, acum în terenul Municipalităţii, pentru ca RCM să găzduiască jocuri internaţionale „la Gara Mare”

Constantin Nedela, conducător al clubului CFR Timişoara, despre discuţia la care a fost invitat la Primăria Timişoarei, dar şi pe alte teme ce ţin de apartenenţe, documente, fonduri, bugete sau proiecte.

Primarul Nicolae Robu promitea pe 8 octombrie 2012 asistenţei din Piaţa Unirii că va cadorisi arena CFR rugby-ului

www.sporttim.ro: Aduceţi-ne vă rugăm frumos la zi în privinţa discuţiilor din ultimele luni legate de posibilitatea apariţiei în peisaj a rugby-ului la stadionul CFR.

Constantin Nedela: În urmă cu două săptămîni, într-o marţi, am fost la domnul primar Nicolae Robu, pentru o discuţie pe această temă, iar domnia sa a confirmat că intenţionează ca Primăria Timişoara să preia stadionul CFR dar că niciodată nu s-a pus problema ca fotbalul să plece de acolo.

– Şi întreprinde deja demersuri în acest sens?

C.N.: Săptămîna trecută, joi, a fost prezentă la stadionul CFR o delegaţie alcătuită din domnii Radu Ţoancă şi Mihai Costa, împreună cu 2 domni de la clubul de rugby al Timişoarei, preşedintele Sorin Doda şi Dan Borzaş, care au vizitat baza sportivă în ideea începerii lucrărilor de amenajare, în vederea găzduirii aici în luna noiembrie a unor jocuri internaţionale intercluburi.

– Şi v-aţi dat acordul pentru a împărţi practic terenul cu clubul de rugby?

C.N.: Noi nu ne-am opus niciodată sosirii aici a celor de la clubul de rugby dar acest lucru să se înfăptuiască aşa cum am vorbit săptămînile trecute cu domnul primar Nicolae Robu. Ne-am înţeles la nivel de discuţii, fără a se semna acte, dar ca discuţii de principiu se stă bine.

– Ce trebuie să întreprindă mai întîi Primăria pentru a putea începe respectivele lucrări?

C.N.: Primăria este acum cea care trebuie să facă demersurile şi urmează să primească de la Companie (n.n: CFR S.A.) actele prin care cumpără, concesionează, nu ştiu exact care este forma în care va prelua baza, iar apoi poate începe într-adevăr lucrările.

Va fi vorba numai despre partidele internaţionale ale clubului de rugby sau s-a amintit şi de disputarea altor competiţii de către RCM mvt UV la stadionul CFR?

C.N.: Dumnealor au spus că vor juca tot în Ronaţ meciurile de campionat din primăvară, dar dacă vor exista aici condiţii bune, vor ajunge să găzduiască partide şi aici.

Această întrevedere pe care aţi avut-o la Primărie a fost la solicitarea Dumneavoastră sau aţi fost chemat? 

C.N.: Eu am mai trimis în trecut cîteva adrese pe această temă dar acum domnul Mihai Costa a fost cel care m-a sunat, acum două săptămîni, într-o luni, pentru ca marţi la 12 să fiu la domnul primar. Şi au confirmat că dacă reuşesc să obţină actul de la Companie (n.n: C.F.R. S.A.), doresc să înceapă lucrările prevăzute, sub tribuna a doua, la respectivele vestiare, precum şi la terenul de antrenament din spate. Le-am spus că dacă va fi necesar să lucreze şi la terenul principal, noi ne putem muta în returul Diviziei D, să jucăm provizoriu oriunde altundeva. Procedăm cu înţelegere şi deschidere, aşa cum am făcut şi în cazul lui Millenium Giarmata, cînd a fost nevoită să joace pe un alt teren.

– Aţi discutat acest caz şi cu cei de la Companie?

C.N.: Da, am discutat cu directorul regionalei, care e reprezentanta în teritoriu a Companiei, şi poziţia clubului CFR este că doar dacă durează foarte mult obţinerea de către Primărie a respectivelor acte de la Companie, atunci clubul va iniţia un contract de colaborare, club cu Primărie şi clubul de rugby, dacă ni se cere ajutorul.

– Amintind de Companie, reamintiţi-ne şi care mai este implicarea sa în activitatea sportivă a clubului, sau doar le mai purtaţi numele?

C.N.: Ponderea este zero, dar nu pentru că n-ar vrea, ci pentru că nu se mai poate. Abia achită salariile angajaţilor. Legătura constă în faptul că dintre cei 7 membri fondatori ai clubului, 5 sunt angajaţi ai C.F.R., cărora li se adaugă avocatul încă din anul 2000 al clubului, precum şi domnul Cornu, preşedintele Consiliului Director al clubului pînă în aprilie 2012. Compania mai plăteşte impozitul pe mijloacele fixe de la bază la Primărie şi o parte a utilităţilor.

– În aceste condiţii, cum vă descurcaţi, căci aveţi două echipe divizionare şi un centru de copii, cu antrenori şi toate cele?

C.N.: Fără exagerare, foarte greu. Centrul aproape se autofinanţează, prin contribuţiile de la părinţi şi sponsorii pe care îi aduc, pe cînd noi asigurăm baza materială. Echipa de fete a avut o contribuţie financiară de la Consiliul Local şi cel Judeţean, mică dar a fost. În audienţa la domnul primar am discutat şi acest subiect, al necesităţii unui buget pentru echipa feminină, prin care chiar şi în acest an am putea ataca podiumul Cupei României şi în campionat, altfel…

– Mai ales că după returul Ligii 1, am înţeles, aveţi multe meciuri în play-off…

C.N.: Da, sunt costuri şi cheltuieli. Imaginaţi-vă că numai pentru cei 18 angajaţi sunt 220 de milioane pe lună salarii, plus că într-adevăr ne vin 10 meciuri de play-off, la care, indiferent, acasă, în deplasare, sunt cheltuieli.

Ca sume, care au fost contribuţiile financiare din partea autorităţilor?

C.N.: Consiliul Local a oferit 9.000 ron iar CJT 10.000 ron. Comparativ, Clujul a încasat 400.ooo euro pentru performanţa din Liga Campionilor, şi trebuie să ne luptăm cu el, l-am şi învins de fapt în toamnă!

– Ne pomeneaţi la un moment dat de propriul proiect al CFR, pentru o nouă bază acolo. Ce se va întîmpla în acest caz cu respectivul plan?

C.N.: A existat un proiect datînd din 2008 dar din păcate, la acea dată, exista un litigiu privind mijloacele fixe ale bazei, care s-a stins la finele lui 2012, cînd a apărut intenţia Primăriei, legată de rugby, pentru că arena din Ronaţ nu este omologată în vederea găzduirii de jocuri europene intercluburi. Deşi acea variantă a căzut, totuşi, dacă nu se va materializa intenţia Primăriei, atunci tot noi, clubul CFR, vom căuta în viitor să finanţăm lucrări de amenajare la baza noastră.

Mingea, mai exact balonul oval, este aşadar acum în terenul Municipalităţii Timişoara. Pentru conformitate, trebuie amintit că Nicolae Robu declama în ziua după cîştigarea titlului naţional de către rugbyştii Timişoarei, de pe podiumul tribunei din Piaţa Unirii, că Primăria va cadorisi arena CFR sportului cu balonul oval de pe Bega, termeni largi ce au dat naştere la interpretări, neinflamate cel puţin în cotidianul nostru, care abia acum atinge acest subiect deja întors pe toate feţele. Tot ca o reamintire, Dan Borzaş, de la RCM mvt UV Timişoara, preciza luna trecută că gruparea din Ronaţ n-a solicitat intrarea pe baza din spatele Gării de Nord.

 

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


4 × = patru

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: