CFR Timişoara, cel mai clar din ultimele 7 jocuri acasă: 3-0

CFR Timişoara n-a mai cîştigat atît de clar în spatele Gării de Nord pe cît a reuşit astăzi pe teren propriu încă din etapa a treia, după un debut de campionat în care se impunea cu 7-0 şi 5-0 în propriul fief, Andrei Pobega semnînd astfel un prim succes acasă ca antrenor, la chiar ultimul joc pe 2012 în faţa propriilor suporteri: 3-0 cu FC Marcel Băban Jimbolia, aflată la a doua înfrîngere la zero în deplasare.

Ungur a marcat golurile reprizei a doua şi a fost coautor al deschiderea scorului, înaintea pauzei.

Oberşterescu, în minutul 43, din centrarea lui Zele, pe care Ungur o relua iar balonul era respins de jimbolieni în calea fundaşului alb-vişiniilor, a deschis scorul la momentul oportun: 1-0 la pauză.

Ungur, mai întîi în minutul 60, după o pătrundere a lui Crişan şi o aşezare ca la carte, iar apoi şi în minutul 78, după o altă incursiune a lui Crişan pe dreapta, a triplat avantajul gazdei CFR, care s-ar fi putut impune şi mai net dacă Lupancu n-ar fi ratat, singur cu portarul, iar Ungur ar fi finalizat o pătrundere izbutită în aceleaşi ultime minute.

„Am reuşit un joc foarte bun, băieţii înţelegînd ceea ce am discutat în vestiar şi aplicînd pe teren. Ţin să-i felicit pe această cale şi sper să rămînă la fel de concentraţi, pentru că la Gottlob de dorim foarte mult să încheiem turul cu o victorie! Este un succes de moral, muncită şi meritată”, a spus la final Andrei Pobega.

„Jocul nostru a alternat de la rău la bine şi invers. Am început foarte slăbuţ, în primele 10 minute, după care ne-am revenit bine-bine şi am dominat, cu o bară la 0-0, prin Leonte, dar am avut mereu probleme la fundaşul stînga, la Mitru, care a fost depăşit la fiecare fază. Am primit golul tocmai înaintea pauzei iar meciul s-a cam rupt de la 2-0, după minutul 60. Gazdele au trecut la cîrma jocului iar noi am mai avut cîteva încercări dar sporadice, mai mult întîmplătoare. Partea a doua a fost la discreţia gazdelor. Au fost unii jucători care şi-au dat silinţa dar unii nu au fost motivaţi aşa cum aş fi vrut să-i văd. Ei trebuie să demonstreze dar cînd un meci este bun şi unul nu, este foarte rău pentru ei, să nu aibă continuitate. Unii sunt mai slabi de înger, pe cînd alţii vor meci de meci şi atît cît pot, atîta dau. Iar unii care şi la victorie şi la înfrîngere nu se prea evidenţiază. Nu era un meci de pierdut dar am dovedit-o doar 30 de minute. Astăzi am suferit ca atitudine, răspundere, caracter dar şi prin nişte calităţi…”, a spus după eşecul la un scor de forfait Octavian Popescu, antrenor al Jimboliei.

CFR Timişoara: Toma – Năstase, Oberşterescu, Hriţcan, Zele (80, Bonda) – Crişan, Parfenie, Neamţu (75, Lupancu), Iţu (46, Dragotescu) – Iorgovan (70, Stiopu), Ungur.

Pe bancă: Vlad – Brînzan, Livădaru.

FC Marcel Băban Jimbolia: Radu – Rus, Ugocian, Ardelean, Mitru (Moldovan) – Schnell, Ţoţu (Achim), Udoh (Doda), Niţă (Stan) – Leonte, Hîrdău.

Pe bancă: Diac, Samoilă.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 4 = doi

 


Alte articole legate de acest subiect: