CFR Timişoara – CS FC Chişoda 2-3: „Sunt unii componenţi care trebuie să arate că doresc să ajungă la un nivel mai înalt decît sunt acum”

CFR Timişoara a suferit astăzi a patra înfrîngere stagională pe teren propriu, şi pe fondul unei automulţumiri pre-estivale a unora dintre alb-vişiniii cu oarecare potenţial, de care a profitat CS FC Chişoda, ajunsă la al optulea succes în deplasare, 2-3 în spatele Gării de Nord, cu care elevii lui Adrian Şeţu atacă de pe locul 2 ultima săptămînă de campionat.

Ceferiştii au marcat aşadar chişozenilor tot două goluri, ca în partida tur, cedînd însă şi de această dată, după ce în antepenultima rundă din toamnă era 4-2 pentru vicecampioana din 2012. Care este la al doilea succes la rînd la un gol diferenţă, dar în partide cu goluri multe.

Chişozenii s-au arătat a fi periculoşi încă din start, la zvîcnirea lui Magdaş din minutul 5 vişiniii scăpînd cu faţa curată la ceea ce ar fi putut fi un penalty, plus eliminare. Treziţi la realitate, amfitrionii au făcut rapid 1-0, Crişan profitînd de o eronată ieşire la ofsaid a fundaşilor adverşi şi executîndu-l pe Toma de la marginea careului. Era minutul 10…

CS FC Chişoda a egalat însă pînă la pauză, 1-1, prin Gherman, autor al unei spectaculoase reluări după o lovitură liberă executată de căpitanul Darius Viţan de pe dreapta, atacînd colţul scurt şi ochind colţul lung. Un gol frumos…

A fost rîndul ceferiştilor, la 1-1, să spere într-o execuţie de pe punctul cu var, în urma unei imprudenţe a lui Viţan, dar jocul greşeala aşteaptă iar insistenţa lui Vereşteanu, pe stînga, la o minge bîlbîită de vişinii, i-a dat posibilitatea să lanseze o bună centrare, fructificată ca la teatru de Ganea, lat de la 2 metri: 1-2 în minutul 55.

2-2 a fost nu mult mai apoi, cînd oaspeţii chişozeni au ieşit din nou eronat la ofsaid, Zele taxînd din 14 metri. Însă peste alte două minute acelaşi Vereşteanu a centrat de pe stînga, de fapt o centrare aşezată la 16 metri, de unde Magdaş a ţintit colţul scurt: 2-3 în minutul 67.

Ultima pătrime a partidei a oferit un joc deschis la ambele porţi, Crişanov, Glodean, Ganea sau Magdaş avînd bune oportunităţi, dar şi Sîrbu sau indecizia atacanţilor gazdă conservînd rezultatul la 2-3.

Iar CFR a încheiat în inferioritate numerică, roşu pentru două galbene în prelungirile partidei.

„Îi felicit de această dată pe toţi, a existat o schimbare de atitudine. Sperăm să încheiem pe 2, după meciurile cu Unirea şi de la Ghiroda”, ne-a spus Adrian Rus, delegat al oaspeţilor chişozeni.

„A fost un meci slab făcut de noi, şi se pare că unii şi-au luat deja vacanţă. Puteam realiza mult mai multe dacă eram puţin mai atenţi. Ne mai aşteaptă două meciuri, la Jimbolia, iar sîmbătă cu Spartak Gottlob, jocuri în care ţinem să corectăm ceea ce am greşit cu Auto şi Chişoda. Sunt unii componenţi care trebuie să arate că doresc să ajungă la un nivel mult mai înalt decît sunt acum. Chişoda era totuşi o echipă de bătut, dar atîta timp cît joci doar ca să joci, ajungi să primeşti 3 goluri pe greşeli copilăreşti. Şi în loc să ai posesie, căci conduci cu 1-0, intri în jocul adversarului. Sunt dezamăgit. la un joc aşa slab”, a spus Andrei Pobega, antrenor al CFR-ului.

CFR Timişoara: Toma – Soare, Hriţcan, Brînzan, care a suferit o serioasă accidentare la umăr (Chelbu, un junior la debut, din generaţia 1997, antrenată de Lucian Belenceanu), Livădaru (Bonda) – Rogojinaru, Baidoc, Domşa (Iţu), Zele – Crişan, Iorgovan.

Pe bancă: Rain – Văsui, Simian, un mijlocaş central, şi Jucu, ambii din generaţia 1997, antrenaţi de Lucian Belenceanu.

CS FC Chişoda: Sîrbu – Ilcău, Abu Lebda, Viţan – cpt., Vasîncă – Golea (46, Crişanov), Gherman, Glodean, Vereşteanu – Ganea (90, Mladin), Magdaş.

Pe bancă: -.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci + = 10

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: